Linkuri accesibilitate

În vizită la Moscova premierul elen dă asigurări de prietenie Rusiei


La o ceremonie la Kremlin cu Vladimir Putin
La o ceremonie la Kremlin cu Vladimir Putin

Alexis Tsipras: „Grecia ar putea deveni o punte între UE și Rusia”.

Într-un semn de prietenie tot mai strânsă președintele rus Vladimir Putin i-a făcut cadou premierului grec Alexis Tsipras, aflat în vizită la Moscova, o icoană grecească furată de naziști în timpul ocupației Greciei din al doilea război mondial. Mai multe despre vizita lui Tsipras în Rusia, în care s-au discutat și posibile proiecte economice comune, într-o sinteză a relatărilor agențiilor de presă.

AP notează că purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a spus că liderul rus i-a dăruit lui Alexis Tsipras icoana prezentându-i pe sfinții Nicolae și Spiridon după discuțiile de miercuri de la Kremlin. Potrivit oficialului rus, icoana a fost furată de un ofițer nazist pe vremea când Grecia era ocupată de trupele Germaniei hitleriste în al Doilea Război Mondial și ar fi fost cumpărată recent de un rus nenumit de la un urmaș al ofițerului.

În remarci făcute joi, Tsipras și-a reafirmat opoziția față de sancțiunile impuse de occident Rusiei anul trecut și a spus că guvernul său a ajutat la blocarea unor așa-numite „sancțiuni sectoriale”.

Vorbind la Duma de Stat, Tsipras a spus că în opinia guvernului Greciei sancțiunile „nu duc nicăieri, cel mult la impas”. Tsipras a adăugat însă că „indiferent ce crede” guvernul elen, sancțiunile sunt „o decizie europeană comună”.

„Grecia ar putea deveni o punte între UE și Rusia”, a mai spus Tsipras.

Între timp la Bruxelles vizita lui Tsipras în Rusia a fost comentată de purtătorul de cuvânt al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Margaritis Schinas a spus că Uniunea Europeană a așteptat mereu de la Grecia „să fie parte din familia europeană și să mențină unitatea europeană”.

La Moscova, scrie AP, atât Tsipras, cât și Putin au negat că ar încerca să submineze unitatea UE în ce privește politica rusească față de Ucraina.

Adresându-se studenților joi, la Universitatea de Relații Internaționale de la Moscova, premierul grec a spus că el și Putin au găsit o cale pentru reluarea exporturilor agricole grecești, blocate anul trecut în cadrul embargourilor impuse de Rusia țărilor din UE, Statelor Unite, Canadei și altor aliați ai acestora.

Miercuri președintele Putin a spus că înțelege că Grecia a fost „forțată” să aprobe sancțiunile UE împotriva Rusiei, iar Grecia trebuie la rândul ei să înțeleagă că Moscova nu o putea scuti, doar pe ea, de embargoul pe produsele agricole occidentale.

Potrivit Interfax, Tsipras a spus la întâlnirea de joi cu studenții moscoviți că el și Putin au căzut de acord cu înființarea unei companii care să faciliteze participarea Rusiei la privatizarea firmelor grecești.

Vladimir Putin a spus că Moscova ar putea oferi credite pentru proiecte comune cu Grecia, de exemplu extinderea conductei de gaze Turkish Stream – un proiect de care Tsipras s-a declarat interesat.

Agenția Reuters scrie că premierul elen a obținut la Moscova promisiuni de sprijin, nu și bani, iar Atena va trebui să lupte singură cu creditorii internaționali și cu partenerii din zona euro, care i-au readus în atenție problema datoriilor și promisiunea de a aplica reforme.

Grecia a prezentat săptămâna trecută o listă cu reforme pe care le-ar face în schimbul salvării de la faliment, dar negociatorii au spus că propunerile sunt vagi și prea optimiste în privința veniturilor la buget, omițând chestiuni cruciale ca reforma pensiilor și a pieței muncii.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG