„Vă rog să mă credeţi: teama arestării este mai rea decît certitudinea. Toţi credeau că sînt curajos, deşi sînt o fire temătoare.”(p. 113) Afirmaţiile laconice ale lui Mihai Godó, preot catolic, iezuit, sînt o dovadă în plus a modestiei memorialistului. Pe de altă parte, ele sînt şi o subapreciere a comportamentului său absolut curajos, în faţa anchetatorilor, rareori întîlnit în dosarele penale întocmite de securişti, în care astfel de atitudini sînt mai degrabă absente, decît documentate şi atestate de semnăturile victimelor.
Mihai Godó, un filantrop cu harul unui cosmopolit catolic şi umanist, lipsit de acea habotnicie crispată a altor memorialişti, mînaţi de un spirit vindicativ, a fost arestat în 1952 şi apoi condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru înaltă trădare.
Godó a fost trimis în justiţie la ordinul direct al ministrului de interne, Alexandru Drăghici (cf. ACNSAS, P 1109, vol. 12, f. 393), fiind încadrat în aşa numitul „lot Heronim Menges”, compus din 13 persoane „vinovate de crimă de înaltă trădare de Patrie şi diversiune” (ACNSAS, P 1109, vol. 1, ff. 2-18).
Arestării sale i-a premers domiciliul obligatoriu la Gherla, unde fuseseră concentraţi toţi iezuiţii din România. Aceştia s-au opus cu vehemenţă încercării autorităţilor comuniste de a rupe biserica romano-catolică de Roma şi de a crea o biserică autonomă naţională.
Biserica greco-catolică (unită) fusese suprimată în 1948 şi integrată forţat în Biserica ortodoxă. Clerul unit care s-a opus „reîntregirii” a fost închis. O soartă similară a avut-o şi ierarhia superioară romano-catolică, acuzată de spionaj în favoarea Vaticanului şi de trădare.
Într-un referat al Securităţii, din 1953, sînt sintetizate activităţile „duşmănoase” ale lui Godó, care a răspîndit circulara unui episcop în care li se cere preoţilor şi credincioşilor să boicoteze pe clericii colaboraţionişti care au încercat să rupă biserica de Roma, adică de centrul ei spiritual şi de Papă.
Refuzul lui Mihai Godó din timpul anchetei, de a furniza informaţii care ar fi putut afecta alte persoane, este consemnată şi în rechizitoriul procuraturii. Tot acolo se menţionează faptul că apelul său către catolici de a nu colabora erau considerate acte grave de „subminare a regimului de democraţie populară” (a se vedea documentul din addenda).
Mihai Godó a ispăşit cei zece ani la care fusese condamnat, fiind eliberat în noiembrie 1962.
În memoriile sale povesteşte cu seninătate şi umor cum a decurs reîncadrarea sa în structurile bisericii, despre locurile pe unde a poposit ca preot cu cazier politic şi despre monitorizarea din partea Securităţii.
Ca preot la Băile Herculane, autorităţile îi înscenează, în 1979, o acţiune penală, acuzîndu-l de speculă. (Godó, care a reuşit să atragă mulţi credincioşi la biserica în care slujea, a confecţionat rozarii pe care le vindea.) În urma scandalului internaţional, provocat de arestarea preotului, după o reţinere de 15 luni, Godó a fost pus în libertate şi îşi poate relua activitatea pastorală în mai multe localităţi din apropierea Aradului. Se va stinge în 1996.
Mihai Godó, Iezuit. Nu cîinele comuniştilor. Surîsul nedeţinutului, traducere de Claudia Budău, prefaţă de Iulian Budău, SJ, Ratio et Revelatio, Oradea, 2014, 191 pp.
Pe aceeaşi temă:
Rafael Haag (1895-1978) - biografia exemplară a unui iezuit român, RFE, 07. 8.2010.
În Săptămîna Patimilor despre patimile trecutului. Preotul iezuit din Bucureşti, Cornel Chira şi confraţii săi Xaveriu Haider şi Hieronymus Menges sunt cei trei, care în pofida torturilor, au refuzat să răspundă sistematic la întrebările torţionarilor, RFE, 20.4. 2011.
Securitatea şi Vaticanul (1). 50 de ani de la începerea Conciliului Vatican II de către Papa Ioan al XXIII-lea, RFE, 2. 5. 2012; (II), RFE, 9.5. 2012; (III), RFE, 16.5. 2012;
Addenda
Materiale inedite din arhiva Securităţii
[29 iulie 1953. Fragmente privindu-l pe Mihai Godo din rechizitoriul procurorului militar, lt. maj. Ion Ungureanu, din Bucureşti, întocmit „lotului Menges”]
f. 2
R.P.R.
PROCURATURA MILITARĂ TERITORIALĂ
- Bucureşti -
Dosar No. 4563/953 – 4632/53
RECHIZITOR
No. 1463/din 29 Iulie 1953
Noi, Lt. Maj. de Justiţie UNGUREANU ION, Procuror Militar Ajutor, din Procuratura Militară Teritorială Bucureşti.
Examinând actele dosarului privitor pe:
[...]
f. 3
8. GODO MIHAI, născut la 25 Septembrie 1912, în comuna Dorobanţi, Regiunea Arad, fiul lui Andrei şi Maria, de cetăţenie şi naţionalitate română, preot călugăr iezuit, neîncadrat politic, studii are Academia de Filozofie şi Teologie, nu a făcut armata fiind scutit ca preot, de origine socială chiabur, judecat sau condamant nu a mai fost, cu ultimul domiciliu în Gherla, Str. Bobâlna, No. 8, în prezent arestat.
[...]
Constatăm următoarele
În fapt:
După eliberarea ţării noastre de către glorioasele Armate Sovietice poporul nostru muncitor răsturnând puterea exploatatorilor şi consolidând independenţa naţională a ţării noastre, cu ajutorul multilateral şi frăţesc al Uniunii Sovietice, construeşte bazele economice ale socialismului în scumpa noastră patrie.
Au apus pe vecie vremurile când ţara noastră era o semicolonie a capitalului internaţional când dezvoltarea ei economică era stabilită la Paris sau Berlin, la Londra sau Washington, când principalele bogăţii ale ţării erau jefuite de trusturile străine.
S-a înfăptuit ţelul pentru care poporul nostru a dus lupte seculare, a prins viaţă visul marilor patrioţi.
Niciodată nu se va şterge din amintirea poporului nostru recunoştinţa nemărginită şi respectul cel mai profund faţă de poporul sovietic, faţă de vitezele sale forţe armate, care, sub conducerea gloriosului Partid Comunist al Uniunii Sovietice au salvat popoarele Europei şi Asiei de primejdia înrobirii fasciste şi şi-au vărsat sângele pentru eliberarea României şi altor ţări de sub jugul imperialist.
f. 4
După terminarea celui de al II-lea Război mondial, ţara noastră s-a încadrat în lagărul păcii, condus de Marea Uniune Sovietică.
Noua iniţiativă de pace a Uniunii Sovietice a determinat în cele mai largi cercuri din întreaga lume deplasări adînci în favoarea destinderii internaţionale, a rezolvării problemelor litigioase pe calea tratativelor, a dezvoltării relaţiilor de afaceri între ţări.
O mare victorie a lagărului Păcii şi democraţiei o constituie încheerea armistiţiului din Coreea.
Această victorie demonstrează că, voinţa de pace a popoarelor a devenit o forţă atât de mare, încât până şi cei mai înverşunaţi duşmani ai păcii sunt siliţi să bată în retragere în faţa ei.
[...]
Încercând să împiedice opera de consolidare a păcii forţele agresive după eşecul aventurii fasciste de la Berlin, sunt preocupate în cel mai înalt grad de „războiul rece”, de organizarea provocărilor internaţionale, de activitatea subversivă în ţările lagărului democratic.
Cu dolarii alocaţi din bugetul de stat al Statelor Unite ale Americii, sunt recrutaţi din drojdia societăţii, bande diversioniste, se încearcă să se paraşuteze pe teritoriul ţării noastre sabotori şi terorişti.
Aceasta rezultă şi din procesele de sabotaj diversioniste, spionaj, teroriste, judecate anterior precum şi din piesele acestui dosar care scot la iveală în mod indubitabil, scopul imperialiştilor de a submina munca paşnică a poporului nostru.
În vederea înfăptuirii planurilor lor sângeroase îndreptate împotriva sutelor de milioane de oameni paşnici din întreaga lume, vârfurile conducătoare, îngropate până peste cap în mocirla pământeştilor afaceri de bancă şi de bursă, folosesc cu neruşinare locurile pe care le ocupă pentru mârşavele lor interese în acţiuni provocatoare împotriva mişcării mondiale a partizanilor păcii.
Vaticanul, centrul întregii organizaţii religioase catolice are strânse relaţii cu burghezia capitalistă fiind el însuşi posesorul unor mari capitaluri şi latifundii.
Vaticanul în erarhia conducătoare catolică din ţările burgheze a început chiar în primele zile după victoria marei revoluţii socialiste din Octombrie să ia parte activă la toate comploturile şi intervenţia armată a imperialiştilor împotriva URSS-ului.
După distrugerea hoardelor fasciste la Stalingrad când a devenit clar că hitleriştii vor pierde războiul, Vaticanul a depus toate sforţările pentru a salva Germania hitleristă şi Italia fascistă de la prăbuşirea totală prin mijloacele încheerii unei păci separate între acestea şi vârfurile ţărilor imperialiste care participau la coaliţia anti-fascistă.
Politica după război a Vaticanului a fost determinată în întregime de planul expansionist al imperialiştilor americani care tind la dominaţia mondială.
Unii episcopi catolici au folosit pe larg organizaţiile [f. 5] bisericeşti pentru desfăşurarea activităţii de subminare şi de spionaj împotriva ţărilor de democraţie populară.
Deasemeni au încercat să exercite presiuni asupra clerului bisericesc pentru a-l împiedeca să participe la mişcarea mondială a partizanilor păcii.
Vaticanul şi-a exprimat deschis atitudinea lui duşmănoasă faţă de apelul de la Stickholm pentru pace şi pentru interzicerea bombei atomice, stârnind prin aceasta protestele energice ale maselor de oameni ai muncii.
Pentru promovarea politicei sale criminale, antiumane, Vaticanul a organizat o vastă reţea de spionaj căutând să folosească în acest scop biserica catolică din întreaga lume.
Vaticanul a organizat şi în patria noastră astfel de acţiuni criminale pentru a submina şi în acelaşi timp a lupta împotriva cuceririlor clasei muncitoare, sprijinind sub aspectul acesta rămăşiţele clasei exploatatoare.
Astfel, Menges Heronim, în perioada anilor 1934-1937, a fost în Germania pentru studii de doctorat în Teologie, perioadă în care a fost pregătit pentru a desfăşura în România, activitate în folosul fascizării ţării.
[...]
Pentru a susţine războiul hitlerist, îndreptat împotriva Uniunii Sovietice, Menges Heronim pleacă pe terenul vremelnic ocupat al Uniunii Sovietice de hoardele hitleriste pentru a face propagandă împotriva Uniunii Sovietice precizând în declaraţiile date la primele cercetări, pag. 43.
„Am avut misiunea din partea lui PIEGER NICOLAE de a merge prin satele din jurul oraşului Odessa de a duce propagandă intensă pentru Germania fascistă şi pentru a sprijini războiul împotriva URSS, iar pentru această misiune să iau legătura cu organele de conducere SS. Îndemnam populaţia să suporte toate greutăţile şi să se supună autorităţilor germane şi să ajute armata germană pentru câştigarea războiului, că URSS odată ocupat se va transforma totul.”
f.6 [...]
Vaticanul a organizat o vastă reţea de spionaj în ţara noastră pentru sprijinirea a celor mai fioroşi duşmani ai omenirii şi păcii aşa cum declară MENGES HERONIM la primele cercetăr, pag. 63.
„Ca duşman al regimului de democraţie populară şi al Uniunii Sovietice, începând din anul 1949 şi până la arestarea mea din Noembrie 1952, am desfăşurat activitate de spionaj în slujba Vaticanului şi activitate de subminare a Republicii Populare Române.
Am fost recrutat ca agent al Vaticanului de către DEL MESTRI, fost secretar al Nunţiaturii Apostolice din R.P.R.”
f. 11
[...] În acţiunea sa de spionaj s-a mai folosit [şi] de relaţiile sale cu preoţii din Ardeal printre care şi GODO MIHAI de la care în Noembrie 1952 a primit, prin sora MIRIAM, material informativ care l-a folosit în întocmirea rapoartelor sale.
f. 21
8. GODO MIHAI
În anul 1946 a trecut clandestin în Ungaria, mergând până la Budapesta la superiorul iezuiţilor din Ungaria, BARBEI STEFAN, căruia i-a făcut o dare de seamă despre activitatea lui în RPR, precum şi informaţii despre situaţia mânăstirilor de la Satul Mare şi Cluj.
Godo Mihai a predicat de pe amvon în mod public în fiecare predică în bisericile din Dioceza, Satul Mare şi Oradea, împotriva mişcării progresiste de la Tg. Mureş şi Gheorghieni şi Statutului arătând credincioşilor că aceste mişcări din R.P.R. sunt schematice [corect: schismatice – n.n.] şi că toţi preoţii care participă la ele sunt excomunicaţi.
În acest sens a trimis instrucţiuni scrise şi verbale prin diverşi curieri prin care a adus la cunoştinţă că centrul bisericesc din Alba Iulia, recunoscut de Stat, este ilegal şi că preoţii şi credincioşii să se ferească de toţi aceia care recunosc legalitatea bisericească din Alba Iulia.
Deasemeni le-a mai dat instrucţiuni preoţilor şi persoanelor catolice care cereau lămuriri asupra acestei probleme ca să transmită tuturora că centrul bisericesc de la Alba Iulia este ilegal.
În acest sens a primit decizii de la „Sfântul Părinte de la Roma” care le-a primit de la două femei care au fost transmise de radio Vatican.
Aceste decizii le-a citit şi le-a transmis mai departe atât prin cuvinte cât şi prin scris pe întreg teritoriul RPR prin diverşi curieri clandestini.
Au (!) boicotat preoţii care recunosc Centrul din Alba Iulia vorbind credincioşilor să nu mai participe la slujbele acestora.
În vara anului 1952 a trimis o scrisoare episcopului FIEDLER de la Oradea în care-i preciza ca să nu recunoască legalitatea centrului de la Alba Iulia, să nu colaboreze sub nici o formă cu acesta şi să nu hirotonisească teologii de la Seminarul din Alba Iulia, fiindcă nu este legal.
În acest sens GODO MIHAI declară:
„În activitatea desfăşurată de mine am boicotat toţi preoţii care colaborau cu Statul şi ascultau instrucţiunile primite de la conducerea din Alba Iulia.
Am făcut aceasta şi îmi pare rău că nu am făcut cât trebuia.
Numele persoanelor cu care am colaborat nu le spun,
f. 22
Opream lumea care vroia să meargă la biserica lor.”
Aceasta a făcut-o prin:
- a îndemnat preoţii romano-catolici să lupte din toate puterile împotriva preoţilor recunoscuţi de Statul Român,
- a instigat populaţia de religie romano-catolică din RPR împotriva preoţilor recunoscuţi de Statul Român,
- a predicat lupta popoarelor pentru pace, predicând în biserică că pacea vine de la „Dumnezeu” şi nu o poate obţine nimeni altul.
Fiind cu domiciliul obligatoriu la Gherla a continuat activitatea duşmănoasă împotriva bisericii legale din Alba Iulia [şi] din Bucureşti, arătând că acestea nu sunt recunoscute de Vatican şi ca atare să nu se supună lor nici preoţii nici credincioşii.
Deasemeni a întocmit scrisori şi manifeste instigatoare şi calomnioase la adresa regimului pe care le-a difuzat prin Zacyva Aurelia preoţilor din Timişoara, Oradea şi alte localităţi.
În anul 1952 a trimis pe Zacyva Aurelia cu materiale subversive la MENGES HERONIM, ştiind că acesta are legături cu Vaticanul.
A întreţinut legături cu o serie de călugăriţe din Satul Mare printre care Tâlmaciu Elisabeta şi Anunciata, cărora le-a trimis prin Zarvati Tereza scrisori cu caracter instigator şi provocator, în felul acesta subminând regimul nostru de democraţie populară.
ACNSAS, P 1109, vol. 5, ff. 2-26 (aici: ff. 2, 3, 4, 5, 6, 11, 21, 22)
Note:
În documentele Securităţii, data naşterii lui Mihai Godó este 25 septembrie 1912, în schiţa biografică din volumul de memorii este indicată data de 25 septembrie 1913 (p. 21), iar în relatarea propriu zisă a preotului 27 septembrie 1913 (p. 25). În Fişa Matricolă Penală (publicată de IICCMER) este trecută data de 25 septembrie 1913, care este probabil cea corectă.
Textele publicate în addenda au fost reproduse fără intervenţii ortografice, stilistice sau gramaticale. Au fost corectate tacit doar cîteva greşeli evidente de tastatură din textele dactilografiate.
