Linkuri accesibilitate

Și la Coșnița e Moldova


Pulsul Modovei profunde la lansarea cărților Europei Libere.

O descindere în teritoriu, un eveniment organizat în altă parte decât la Chișinău este un bun prilej de a lua pulsul Moldovei profunde, de a schimba gânduri, opinii, de a asculta păsul oamenilor. Îți faci astfel o imagine mai completă despre realitățile prea puțin vizibile de la Chișinău, reușești să-ți recalibrezi analizele, inclusiv de la acest microfon.

Am avut un asemenea contact direct, nemediat de filtre media, la Coșnița, un sat moldovenesc de pe malul stâng al Nistrului, unde am mers cu o echipă de jurnaliști de la Radio Europa Liberă – echipă din care a făcut parte și maestrul Vladimir Beșleagă, născut la Mălăiești, în Transnistria de astăzi – pentru a lansa cele două cărți recent apărute ale Europei Libere: „Jurnal săptămânal”, coordonat de Valentina Ursu, și „Realitatea cu amănuntul”, adunând tabletele radiofonice ale lui Iulian Ciocan.

Odată pătruns în zonă, ai impresia că faci slalom printre niște repere ale absurdului. La podul de peste Nistru sunt două posturi de miliari din așa-zisele forțe de pacificare, soldați care te sfredelesc cu privirea în timp ce treci pe lângă ei cu mașina, cântărindu-ți potențialul pericol. E podul unde la 1 ianuarie 2012 a fost împușcat mortal tânărul Vadim Pisari de un „pacificator” rus. Acum locul tragediei este marcat cu o cruce și flori depuse de trecători. Între cele două posturi militare se află un punct de control al poliției moldovenești, menit, probabil, să amortizeze șocul, să te asigure că ești încă în Republica Moldova.

Impresiile de la întâlnirea cu locuitorii din regiune, angajați ai Direcției Cultură și bibliotecare din satele raionului Dubăsari, au fost copleșitoare. Auzi întâmplări incredibile, povestite de oameni care au sentimentul că trăiesc pe un teren minat, unde riști să intri în bucluc doar pentru faptul că cineva cu armă și cu putere ar putea să creadă că te uiți chiorâș la el.

Însă lumea vrea să se apropie, să colaboreze. Despre asemenea întâmplări ne-a povestit dl Grigore Polcinschi, președintele raionului Dubăsari, prezent și el la lansare. Pe lângă negocierile oficiale pe tema Transnistriei mult mai eficientă e diplomația populară. De pildă, organizarea unor evenimente care să antreneze transnistreni și oameni din satele moldovenești, competițiile sportive, vacanțele comune ale unor grupe de copii în tabăra „Prietenia” din Coșnița. Urmărind acest firesc al comunicării, vei înțelege cât de perfid și artificial este conflictul separatist creat și alimentat de Rusia după 1990 în estul Republicii Moldova. Lumea de acolo este ținută captivă ca într-o conservă pe care scrie „URSS”. A fost inventat un dușman din Vest pentru a se justifica frontierele și militarizarea regiunii. Și trebuie să recunosc că dialogul nostru nu s-a legat prea ușor, oamenii trăiesc în frică, iar Europa e foarte departe.

La întâlnirea de la Coșnița au răsunat multe reproșuri la adresa guvernanților care s-au succedat în ultimele două decenii. Subiectul Transnistriei are o ritmicitate sezonieră, de campanie electorală, reapare în acțiuni de publicitate personală a liderilor politici de la Chișinău. O fotografie cu Șevciuk, o promenadă cu Ștanski este înfățișată ca o realizare excepțională, ca un neverosimil act de curaj. Demnitarii moldoveni – parlamentari și miniștrii – nu au acces în Transnistria și dacă ar ajunge acolo ar fi putea fi arestați, pe când așa-zisul președinte de la Tiraspol și pretinsul său ministru de externe se plimbă nestingherit prin capitala moldoveană și decolează spre Moscova din Aeroportul Internațional Chișinău după ce trec obligatoriu prin salonul VIP.

Europenii sunt incomparabil mai activi în chestiunea transnistreană, ne-a mărturisit domnul Polcinschi: vizitează localitățile, se întâlnesc și discută cu oamenii. Nimic de mirare, aș adăuga eu, de vreme ce tot europenii sunt mult mai implicați în promovarea reformelor interne decât guvernanții moldoveni.

Dezinteresul, neglijența Chișinăului față de problemele satelor noastre de peste Nistru merge uneori până acolo, spune Grigore Polcinschi, încât chiar și scrisorile pe care i le expediază guvernul se duc la o adresă veche, greșită, acum a administrației separatiste de la Dubăsari, care i le retrimite „gata citite” la Coșnița, atunci când consideră că trebuie să facă efortul.

Avem puțini experți de valoare la Chișinău, avizați în problematica transnistreană. Și în acest context al penuriei de informație și abordări complexe îmi amintesc de un studiu foarte minuțios, de dinainte de 2009, elaborat de IDIS Viitorul, condus la acea vreme de Igor Munteanu, actualul ambasador moldovean în Statele Unite. Era o analiză remarcabilă, cu date culese de pe teren și cu recomandări concrete pentru o strategie de reintegrare a acestei regiuni. Nu știu dacă acel studiu-cercetare a fost preluat de guvernanți, dacă măcar o parte din tezele sale au fost aplicate…

Aș mai evoca o secvență emoționantă, care a dat un plus de umanitate întâlnirii noastre de la Coșnița. După ce am oferit exemplare din „Contrafort”, inclusiv primul număr din acest an al revistei, una dintre doamnele bibliotecare a avut o exclamație de surprindere când a citit în „Contrafort” că Mircea Cărtărescu, „marele scriitor român”, a primit recent un important premiu la Leipzig. Bucuria sa emana un orgoliu al celui care știe, care e la curent. Poate grație acestui comentariu al meu, Mircea Cărtărescu va afla că este citit și dincolo de Nistru, pentru că și acolo trăiesc români dornici de cultură și libertate.

Concetățenii noștri din stânga Nistrului merită mai multă atenție și grijă din partea noastră, a celor mai puțin amenințați. Privirile lor îți spun că și la Coșnița e Moldova.

Previous Next

XS
SM
MD
LG