Linkuri accesibilitate

Alegerea bașcanului din Găgăuzia - ce vor locuitorii autonomiei de la noul guvernator


Un reportaj de Tamara Grejdeanu

Cetățenii cu drept de vot din autonomia găgăuză votează pentru a-și alege bașkanul – guvernatorul regiunii.

Mă aflu acum în satul Chirjova, o localitate situată la câțiva kilometri de orașul Comrat, considerat a fi capitala autonomiei. Aici au fost deschise două secții de votare, pe listele cetățenilor cu drept de vot fiind înscrise 5500 persoane, majoritatea găgăuzi și bulgari.

Prima secție pe care am vizitat-o a fost amenajată la liceul din sat, în vecinătatea bisericii, ala că oamenii după slujba de duminică au trecut să și voteze. La această oră se votează activ de asemenea și la cea de a doua secție, amenajată la grădinița din sat, recent renovată cu sprijinul financiar al poporului american.

Oamenii cu care au stat de vorbă așteaptă de la noul bașkan al regiunii să rezolve problema locurilor de muncă și dificultățile cu care se confruntă agenții economici, tinerii specialiști și pensionarii. De asemenea, cei mai mulți dintre interlocutorii mei mi-au spus că sunt încrezători că aceste schimbări se vor produce, deși au menționat în același timp și că pun la îndoială promisiunile candidaților.

Cei mai mulți cred însă că regiunea ar putea prospera doar având sprijinul Federației Ruse, așa precum, de altfel, au insistat în campania electorală și mai mulți candidați la funcția de bașkan.

Maria: „Ne așteptăm numai la lucruri bune, să fie pace și ca noi, pensionarii, să nu fim obijduiți”.

Alexandra: „Am votat, totul va fi bine, cel puțin așa sperăm”.

Europa Liberă: Aveți încredere în candidați? Ați avut din cine alege?

Maria: „Depinde totul de mintea celor care vor fi aleși. Ce minte ne va da Dumnezeu, așa și vom trăi mai departe”.

Alexandra: „Viața noastră este foarte grea acum. Oamenii speră că cel care va fi ales se va strădui pentru popor și va fi totul bine. Eu cred că ceea ce facem acum, facem spre bine”

Europa Liberă: Dar în campania electorală candidații v-au convins?

Alexandra: „Au încercat să ne convingă. Au fost la noi la lucru, la fabrica de confecții textile de la Comrat – cu toții spun cuvinte atât de frumoase și de măgulitoare. Dar de fapt nu știm cum va fi. Parcă îi credem, dar în adâncul sufletului parcă nu prea”.

Europa Liberă: La ce fel de îmbunătățiri vă așteptați?

Maria: „Îmbunătățiri? Ca toți copii să rămână lângă părinți, să aibă de lucru alături de copii lor. Este cel mai important. Pentru că multe familii s-au destrămat din cauza că oamenii au mers la muncă în străinătate. Iar dacă ar fi avut de lucru pe loc, cred că ar fi fost mai bine. Ar fi fost mai bine dacă copiii creșteau alături de părinții lor, alături de bunei, dacă îi cunoșteau mai bine și erau afectiv mai apropiați de părinții și rudele lor”.

Europa Liberă: Dar ce credeți despre faptul că în campania electorală în autonomie au fost și declarații politice cu privire la orientarea geo-strategică?

Alexandra: „Mulți spun că să mergem în Uniunea Europeană. Dar noi doar nu suntem gata să mergem în Uniunea Europeană... La noi viața este foarte grea, salariul este mic, pensia mică – cea minimă este de 700 de lei. Ce poți cumpăra cu 700 de lei? Nici nu știu. Viața la noi este foarte grea. Sincer, din cauza asta nici nu vroiam să vin la alegeri. Am venit numai pentru că m-am gândit că copiii noștri merg la muncă să câștige peste hotare – în Turcia, la Moscova... Nu duce pe nimeni capul să facă ceva bun pentru ca să putem lucra aici și să-i avem pe copii alături”.

Europa Liberă: Dar de ce vă gândeați să nu veniți la alegeri?

Alexandra: „Pentru că deja nu mai ai în cine avea încredere. Este foarte greu, nici nu știu. Cu toții vorbesc atât de frumos dar în fapte nu vedem nimic bun în acest moment”.

Gheorghe: „Am vrea să nu fie mai rău, în primul rând. Îi al doilea rând, pe cei care au fost deja i-am făcut ce pot. Și, cel mai important, am votat pentru un om pe care îl cunosc, îl cunosc personal, știu ce a făcut și care a locuit aici în permanență”.

Pentru alegerile din Găgăuzia buletinele de vot au fost tipărite în trei limbi – română, rusă și găgăuză. În satul Chirjova însă autoritățile au solicitat buletine doar în limba rusă, pentru că așa a fost cererea locuitorilor.

Am observat de asemenea în preajma secțiilor de votare că au fost dezlipite afișele electorale, doar pe strada centrală se mai pot observa panouri ale candidaților înscriși în cursa electorală.

------

În Comrat au fost deschise mai multe secții de votare. După amiază am reușit să vizitez câteva dintre ele.

La nicio secție nu am găsit oameni care să stea la rând pentru a primi buletinul de vot. Șefii secțiilor de votare cu care am reușit să stau de vorbă mi-au spus că în primele ore ale zilei prezența la vot a fost mult mai mare. Tot ei au spus că nu au înregistrat incidente.

Interlocutorii mei, oameni cu care am stat de vorbă înainte de a-și da votul sau după, spun că și-ar dori ca viitorul bașkan să dezvolte regiunea, asta însemnând ca oamenii să aibă un loc de muncă asigurat și să nu mai fie nevoiți să plece la muncă peste hotare. Cei mai mulți spun că așteaptă îmbunătățiri în autonomia găgăuză. Totuși, când i-am întrebat ce fel de îmbunătățiri așteaptă de fapt, nu au putut spune ceva concret.

Totodată, deși agitația electorală este interzisă astăzi, afișele electorale au rămas pe străzile centrale ale Comratului și chiar în preajma unor secții de votare.

Pentru postul de bașkan concurează 10 candidați. Dacă din primul tur niciun candidat nu va acumula o majoritate de voturi, atunci în două săptămâni se va organiza al doilea tur, cu participarea candidaților care au acumulat cele mai multe voturi.

Informațiile oferite de Comisia electorală din Comrat la această oră arată că în unele sate la votare au participat mai mult de 36 la sută din locuitori, iar pe ansamblu informația de la ora 12.00 arată că au votat 27 la sută din alegătorii din autonomia găgăuză.

-----------

Până la ora 18.00 peste 40 la sută dintre alegătorii din autonomia găgăuză s-au prezentat la secțiile de votare. Comparativ cu orele dimineții și cele de după prânz, sunt mai puțini oameni care vin să-și dea votul. Secțiile de votare vor fi deschise până la ora 21.00, așa că cei care nu au reușit să ajungă să voteze mai au timp să o facă.

Alegătorii cu drept de vot au de ales dintre cei zece candidați înscriși în cursa pentru funcția de guvernator, sau bașkan, al regiunii.

Cei cu care au reușit să vorbesc spun că promisiunile candidaților se cam repetă de la o electorală la alta, lucru care îi face să fie neîncrezători. În timp ce unii cred că autonomia se poate dezvolta doar dacă va avea în Rusia o piață de desfacere, alții sunt de părere că viitorul bașkan ar trebui să fie în relații de prietenie atât cu estul, cât și cu vestul.

Scrutinul de astăzi este monitorizat de 67 de observatori locali, dar și internaționali. Până la această oră nu au fost înregistrat vreun incident care să perturbe procesul de votare.

Aproximativ 106 mii persoane cu drept de vot au fost așteptate la cele 65 de secții deschise în autonomia găgăuză. Dacă din primul tur niciun candidat nu va acumula o majoritate de voturi, atunci în două săptămâni se va organiza un al doilea tur de scrutin, cu participarea candidaților care vor acumula cele mai multe voturi.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG