„Nimic nu e mai rău ca războiul şi niciun preţ nu e prea mare pentru ca pacea să merite să fie cumpărată”, scrie Valentin Naumscu pe site-ul Contributors.ro, precizând însă că aceasta axiomă este foarte greu de asumat la modul practic. Problema „pace sau război” se pune azi în raport cu Rusia și cu reacția ei la încercările unora dintre fostele state membre ale Uniunii Sovietice de a se alătura blocului occidental. În acest caz particular, analistul de la Contributors.ro crede că prețul păcii va fi enorm de mare: în esență va consta în abandonarea acestor țări de către Occident.
Moscova, arată Naumescu, „mizează pe faptul că naţiunilor civilizate le sunt foarte dragi pacea, liniştea şi confortul propriu, întinzând astfel coarda în relaţia cu Europa şi cerând practic sacrificarea Estului, pentru satisfacerea nevoii „echilibrului de putere”. Într-o astfel de deliberare, încă mai domină, din păcate, „analiza pragmatică de tip cost-beneficiu”. Despre ce e vorba în fond? Despre dorința înverșunată a Rusiei de a-și asigura acel cordon de siguranță care să o separe de Uniunea Europeană și de NATO - șase țări, pe care le dorește pe mai departe în sfera sa de influență: Belarus, Ucraina, Moldova, Georgia, Azerbaidjan și Armenia. Dacă europenii vor pace, vor trebui să renunțe la a mai coopta vreuna ele. Și mai limpede spus: Rusia nu va înapoia nici Crimeea, nici părțile blocate în Donbass prin mișcări separatiste. La fel se va pune problema, consideră Naumescu, și dacă Moldova va mai face un pas către Vest, spre Uniunea Europeană sau NATO. „Momentul marii decizii se apropie”, este avertismentul cuprins în această analiză.
Revenirea lui Vladimir Putin în viața publică, după o absență în niciun fel explicată de Kremlin, s-a făcut chiar în ziua împlinirii unui an de la anexarea Crimeii de către Federația Rusă. A fost și ziua începerii unor exerciţii militare fără precedent în zona Mării Negre, scrie Ion M.Ioniță în „Adevărul”. Desfășurarea de forțe, și de o parte și de alta, ar indică în opinia sa instalarea unui nou război rece, în care România se va găsi în prima linie. Chiar și sub amenințarea unui „joc strategic care se poate încâlzi în orice moment”, politica de la București funcționează cu frâna trasă: premierul social-democrat Victor Ponta se dovedește în continuare capabil să-și asigure majoritatea în Parlament, în timp ce președintele Klaus Iohannis nu are pârghii constitutionale să obțină de la guvern revocarea unui ministru pentru care se cere arestarea preventivă. PSD pare vulnerabilizat, dar opoziția liberală nu se arată deloc dispusă să preia guvernarea. Iar dacă se mai găsesc mulți miniștri corupți în guvernul Ponta, nu este exclus, arată Ion M. Ioniță, ca Direcția Națională Anticorupție să provoace până la urmă căderea guvernului. Atunci se va pune fără echivoc problema dacă președintele Klaus Iohannis chiar are o altă echipă guvernamentală pregătită.
Președintele este, de fapt, izolat, scrie Armand Goșu în revista „22”. Deși face lucruri importante în plan extern, cum este recenta vzită de stat în Polonia, Iohannis nu reușește să impună agenda internă. De-abia dacă se vorbește de domnia sa. Nici vorbă de dezbatere la București despre importanța documentului semnat la Varșovia cu omologul său polonez. Singura speranță rămâne faptul că relansarea colaborării româno-poloneze interesează prea mult Occidentul ca să fie lăsată să eșueaze din motive de neputință politică românească, scrie Armand Goșu.
