Este o armată europeană comună un proiect realist?

Ideea de armată europeană independentă de NATO a revenit sistematic încă de la începutul construcției europene. O anumită structură militară, chiar dacă doar incipientă, a și existat de altfel o vreme. Se numea Uniunea Europei Occidentale, însă nu a putut niciodată să prindă formă cu adevărat, din pricina opoziției Alianței Nord Atlantice - NATO, și în special a Statelor Unite.

Apoi, în anii 1980, președintele Franței Francois Mitterrand și cancelarul german Helmut Kohl au promovat un corp de armată franco-german, căruia i s-au alăturat și alte țări și care trebuia să fie embrionul unei autentice armate europene.

De mai bine de un deceniu, însă, inițiativa fusese uitată, sau lăsată deoparte ca fiind impractică, și abia criza ucraineană și conflictele din Orientul Apropiat și nordul Africii, care produc sute de mii de refugiați, au readus în atenție necesitatea unor forțe armate proprii, europene.

Ideea, așa cum a fost anunțată de președintele Comisiei europene Jean-Claude Juncker, va întâmpina însă multă rezistență și, după avizul cvazi-general, este implauzibil că ea s-ar putea concretiza în viitorul apropiat.

In primul rând, ceea ce a surprins a fost menționarea Rusiei in acest context. Dacă e adevărat că NATO este o organizație pur militară, care a fost creată în scopul unic al apărării Europei de expansionismul sovietic și care abia recent a început să se reconvertească, în schimb Uniunea Europeană urmează un proces exact invers.

Pe deasupra, mai multe țări ale UE nu doar că nu sunt membre în NATO, dar chiar au un statut de neutralitate: Austria, Irlanda, Finlanda și Suedia. Chiar și în acele țări în care se aud voci politice care propun încheierea neutralității și intrarea în NATO, nu s-au văzut încă semnele vreunei aderări posibile la o armată europeană.

Juncker a declarat însă, într-un interviu duminică ziarului german Welt am Sonntag, că „o armată comună europeană ar trimite Rusiei mesajul că suntem serioși atunci când anunțăm că vom apăra valorile europene”.

Este drept că ideea de a împărți și distribui povara apărării continentului ar putea duce la unele economii, într-un moment în care oricum bugetele militare ale majorității țărilor UE se reduc alarmant. NATO și-a făcut membrii să se angajeze că vor mări bugetul apărării până la 2% din bugetul național. 22 din țările UE sunt membre și în NATO. Europenii sunt convinși că printr-o armată comună ar putea economisi 120 de miliarde de euro pe an.

Există însă o foarte mare rezistență politică la acest proiect, în primul rând din partea Marii Britanii. Mai multe alte țări sunt de altfel foarte mulțumite că se pot ascunde în spatele refuzului britanic.

Dincolo de alunecările retorice, așadar, cel mai probabil este că se va ajunge, la nivel european, la punerea în comun a anumitor resurse militare… după care proiectul va fi din nou lăsat tacit deoparte. Chiar depășind obstacolele politice, punerea pe picioare a unor structuri militare paneuropene ar lua mulți ani, chiar mai mult de un deceniu, iar pentru moment Europa nu are o alternativă la umbrela protectoare a NATO.