Linkuri accesibilitate

Ar putea fi amânate alegerile locale?


Panou electoral în campania pentru alegerile din 5 aprilie 2009
Panou electoral în campania pentru alegerile din 5 aprilie 2009

Planurile de reformă în administrația publică locală pun sub semnul întrebării calendarul electoral de anul acesta.

Cel puțin doi lideri parlamentari, liberal-democratul Vlad Filat și liberalul Mihai Ghimpu spun că partidele lor doresc o reformă teritorial-administrativă înainte de alegerile locale de anul acesta. Nu este însă limpede dacă au în vedere aceeași reformă, dar ambii admit posibilitatea amânării alegerilor pentru a o face. Cât de mult pot fi amânate alegerile și de ce n-ar putea fi amânată mai curând reforma?

Despre posibilitatea amânării scrutinului local se discută pe culoare de câteva săptămâni. Adepţii acestei idei argumentează că mai întâi trebuie făcută o reformă a teritorial-administrative, după care organizate alegeri. Neoficial sunt vehiculate şi alte motive, printre care şi descreşterile din sondaje pe care le-ar înregistra PD, PLDM şi PCRM.

Liderul liberal-democraţilor Vlad Filat a numit, zilele trecute, şi o dată-limită, care, în opinia sa, ar fi prevăzută în lege: 25 octombrie. Asta după ce primul termen anunţat pentru amânare era începutul lunii septembrie. Tot Filat a admis că amânarea ar putea depăşi şi 25 octombrie.

Potrivit președintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, stabilirea datei alegerilor este prerogativa exclusivă a Parlamentului. El spune că spre deosebire de alegerile parlamentare, când este prevăzută expres că alegerile au loc nu mai târziu de 90 de zile de la data expirării mandatelor, scrutinul local nu are precizată o asemenea corelaţie. Totuşi, şeful CEC spune că Legislativul mai are timp pentru a stabili data alegerilor locale.

„Noi începem activitatea nemijlocită de pregătire către alegeri cu 60 de zile înainte de data alegerilor, pe de o parte. Pe de altă parte, Parlamentul nu-i în drept să numească data alegerilor dacă până la acea dată sunt mai puţin de 60 de zile din momentul în care se pronunţă ei. Mandatul poate fi extins doar prin lege şi în anumite situaţii”.

Cei mai nedumeriţi de această situaţie sunt primarii şi consilierii locali, cărora în luna iunie le expiră mandatele. Alexei Busuioc, primar în satul Capaclia, raionul Cantemir, este sceptic că această reformă va reuşi să fie votată întrucât actuala coaliţie minoritară nu o va putea promova fără votul altor formaţiuni.

„Eu n-aş vrea să fiu un primar din papură sau unul din carton, adică era pe timpurile Uniunii Sovietice vremeno ispolneauşcii obiazonosti (VRIO) [n.r. - interimar]. Nu n-aş vrea să fiu. Deci depun candidatura, dacă satul mă alege, eu merg mai departe, dacă nu mă dau la o parte. Eu aş propune în felul următor: acum se petrec alegerile conform legislaţiei, în luna iunie 2015. Din 2015 până în 2019 se caută un consens în parlament şi legea reformei teritorial administrative intră în vigoare odată cu alegerile locale din 2019”.

Echipe de experţi din PLDM şi PD, formaţiuni aflate la guvernare, caută acum soluţia cea mai bună. Democratul Dumitru Diacov spune că discuţiile sunt abia la început şi este prematur de vorbit ce model ar fi cel mai bun pentru Republica Moldova: „Este necesar ca partidele din Parlament să ajungă la un consens cât mai larg pe tema dată. Nu este exclus că trebuie să avem alegeri locale”.

Chiar dacă anterior presa de la Chişinău a scris că liberal-democraţii şi-ar dori revenirea la judeţe, adică la reforma administrativ-teritorială din 1998, deputatul PLDM Iurie Ţap afirmă că se discută despre crearea unor municipalităţi sau districte, după modelul Poloniei, structuri care să fie capabile să absoarbă fonduri europene.

L-am întrebat pe Iurie Ţap de ce trebuie să fie votată reforma teritorial-administrativă înainte de a fi organizate alegerile generale locale.

„Avem sistem de administraţie publică care de fapt nu produce dezvoltare. Este vorba de crearea unui sistem al administraţiei publice care va fi unul eficient. Poate să fie cu un nivel, poate să fie pe două nivele”.

Deputata comunistă Violeta Ivanov a spus că, deocamdată, la Partidul Comuniştilor nu a ajuns niciun proiect de reformă, iar formaţiunea pe care o reprezintă vrea să vadă documente concrete înainte de a se pronunţa. În timp ce parlamentarii din coaliţia minoritară afirmă că vor încerca să-şi convingă colegii din parlament cu argumente, experţii au rezerve că PCRM va vota o lege prin care să se renunţe la raioane. În schimb, liberalii sunt dispuşi să voteze această reformă, a declarat Mihai Ghimpu într-un interviul pentru Europe Liberă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG