Mişcarea Flower-Power ar putea să şi-o revendice printre predecesori pe Anaïs Nin, produs sută la sută a ceea ce s-a numit les Années folles, deoarece numeroase pagini din Henry şi June. Din Jurnalul dragostei necenzurat 1931-1932, Humanitas, 2014, apar încă în anii ’60, în plină revoluţie sexuală.
Forţa de seducţie a diaristei nu stă însă în nararea unor experienţe erotice – şi ce experienţe: se iubeşte cu Henry Miller, flirtează cu soţia acestuia June, fără a-i mai pune la socoteală pe doi-trei amanţi de circumstanţă! –, ci chiar în omnipotenţa scriiturii, tandră şi virilă totodată, de-o sinceritate totală: „Sunt prinsă în capcană, între frumuseţea lui June şi geniul lui Henry. Trebuie să aleg şi nu pot. Pentru mine, a-i oferi lui Henry toate sentimentele pe care le-am avut faţă de June este exact acelaşi lucru cu a-i oferi trupul şi sufletul meu”. Ceea ce se şi întâmplă realmente, anume scenele de dragoste – în jurnal li se spune adeseori printr-un termen mai frust – făcând posibilă nu doar fuziunea dintre trupuri, ci şi, mai cu seamă, atingerea perfecţiunii: „…tu şi cu mine împreună, nu orice bărbat şi femeie împreună”. Pentru asta, se identifică mintal cu cei pe care-i iubeşte: „Sunt amândouă în mine: femeia care se comportă ca Henry şi femeia care visează să se comporte ca June”, mai şi raţionând la rece după toate astea: „Henry îmi oferă lumea întreagă. June mi-a dăruit nebunie. Doamne, ce recunoscătoare sunt să găsesc două fiinţe pe care le pot iubi…”
Doar că lucrurile se complică pe măsură ce pasiunea o mistuie pe Anaïs, tot mai sfâşiată acum – de unde mai gravita în jurul ei şi un văr Eduardo, acum apare şi psihanalistul! –, după cum stă mărturie nota de la p. 147: „O urăsc pe June, dar există frumuseţea ei. June şi cu mine topite laolaltă, cum ar trebui să fie. Henry trebuie să ne aibă pe amândouă. Şi eu îi vreau pe amândoi”. Şi aşa, şi tot aşa – „June şi cu mine nu ne anulăm una pe alta; suntem complementare. Henry are nevoie de amândouă. Cu June cunoaşte disperarea, iar cu mine armonia” – preţ de 250 de pagini, pe care, dacă aş fi să le rezum, aş pune cap la cap 2 fraze: „Henry a spus: Vreau să las lumii o cicatrice”, la care Anaïs a replicat: „Eu vreau să las cicatricea feminină”. Zis şi făcut, şi unul şi altul.
9 martie ’15
