Linkuri accesibilitate

România. Pe marginea unui bilanț


DNA și-a făcut cu prisosință treaba, dar flagelul corupției continuă să afecteze grav funcționarea instituțiilor statului.

Bilanțul pe anul trecut al Direcției Naționale Anticorupție, prezentat marți de dna Laura Codruța Kovesi, este impresionant. Raportul a fost plin de superlative: în 2014 s-au înregistrat cele mai multe dosare penale de la constituirea DNA, cele mai multe dosare soluționate, cele mai multe rechizitorii, cele mai multe condamnări, cei mai mulți demnitari de rang înalt cercetați. Cifrele nu sunt mai puțin elocvente: peste 9100 cauze de soluționat, peste 1160 inculpați trimiși în judecată, 1138 inculpați condamnați. DNA-ul a făcut curățenie și în ograda proprie: 35 de magistrați au fost trimiși în judecată iar 20 de magistrați au fost condamnați definitiv. „Recolta” e foarte bogată și în ceea ce îi privește pe demnitarii de rang înalt: s-a cerut Parlamentului incuviințarea arestării a 9 parlamentari și a 12 actuali și foști miniștri. Li se adaugă primari și președinți de consilii județene, cercetați în diferite afaceri de corupție ori de trafic de influență.

Toate acestea arată că Direcția Națională Anticorupție și-a făcut cu prisosință treaba, dar mai arată, din păcate, și altceva, și anume că flagelul corupției continuă să afecteze grav funcționarea instituțiilor statului. Un flagel care acționează la toate nivelele, căci am avut și un fost prim-ministru condamnat, și foști miniștri, și se află în arest preventiv și o fostă șefă DIICOT, adică a Direcției de combatere a crimei organizate. Rolul DNA este esențial dar ar trebui ca și clasa politică să găsească resursele necesare pentru a se regenera și a se reabilita în ochii cetățenilor, care o percep acum ca fiind profund minată de corupție.

Alexandru Călinescu
Alexandru Călinescu

Rezultatele ar fi putut fi și mai spectaculoase, a spus Laura Codruța Kovesi, dacă DNA n-ar fi obligată să lucreze, de ani buni, cu același număr de procurori, 86, care trebuie să gestioneze mii de dosare. De asemenea, o altă problemă ce se cere soluționată este recuperarea prejudiciilor, cele din dosarele DNA \ridicându-se la peste 310 milioane euro.

Direcția Națională Anticorupție se bucură, pe bună dreptate, de o cotă ridicată de încredere din partea populației. A arătat că nu se lasă timorată de nimeni, dovadă investigațiile care îi au în vizor pe fratele fostului președinte Traian Băsescu și pe cumnatul primului ministru Victor Ponta. A fost ținta unor violente campanii de denigrare, duse spre exemplu de anumite posturi de televiziune, așa cum s-a întâmplat când a fost trimis la închisoare Dan Voiculescu. Și-a păstrat, sub conducerea atât a lui Daniel Morar cât și a Laurei Codruța Kovesi, independența și verticalitatea. E, pe scurt, o instituție ce reprezintă în egală măsură un reper și un exemplu.

Previous Next

XS
SM
MD
LG