Linkuri accesibilitate

Legea Avram Iancu sau redescoperirea naționalismului


Portret de epocă al lui Avram Iancu
Portret de epocă al lui Avram Iancu

Camera Deputaților îi acordă titlul onorific de martir și erou al națiunii române lui Avram Iancu.

Parlamentul României are o serie de restanțe în privința legislației electorale, a legilor privind siguranța națională sau cele referitoare la educație. Unul din zece parlamentari are dosar penal sau este trimis în judecată, dar corupția și prioritățile legislative nu sunt suficient de presante, așa că plenul Camerei Deputaților a trecut la rezolvarea trecutului și a decis să-i acorde titlul onorific de martir și erou al națiunii române lui Avram Iancu (1824-1872).

Această lege a fost adoptată cu două săptămâni înainte de 15 martie, care este ziua maghiarilor de pretutindeni și care este oarecum legată de destinul lui Avram Iancu. La 15 martie 1848 a început Revoluția ungară, care l-a forțat în cele din urmă pe guvernatorul Imperiului Habsburgic din capitala ungară să accepte o listă cu reforme care urmau să instaureze un sistem politic democaratic în Ungaria, regat aflat atunci, la fel ca Transilvania sub Imperiul Habsburgic.

Avram Iancu, eroul romantic al istoriei românești, s-a situat în perioada pașoptistă de partea contrarevoluției, așezându-se în fruntea trupelor paramilitare formate din țărani români din Ardeal, luptând astfel alături armata austriacă și de cea rusă care venise în sprijinul Vienei. În ciuda diligențelor făcute de Nicolae Bălcescu pentru a-l convinge pe Avram Iancu să se alăture revoluționarilor ungari, acesta a rămas convins că doar Împăratul Habsburgilor i-ar putea ajuta pe românii transilvăneni să capete mai multe drepturi.

Intelectual crescut la școlile catolice ungurești, cu legături în cercurile francmasonice, Iancu reușește să strângă în 1848 suficienți bani pentru înteținerea și înzestrarea armatei sale, dar în cele din urmă se retrage în munți, „pierzând” nu doar legătura cu realitatea, ci și fondurile și documentele revoluției. Fără abilități politice, incapabil de compromisuri, care să ducă la rezultate pentru comunitatea sa, această figură eroico-tragică ascunde încă o serie de necunoscute.

Pentru politicienii de astăzi Avram Iancu este simbolul naționalismului autohton, cel care s-a bătut cu ungurii și care a pornit de la premisa totul sau nimic. În final el nu a reușit să aducă nimic pentru români, dar este prețuit pentru inflexibilitate. A contribuit touși la conștientizarea sentimentului național, dar și la ascuțirea conflictului dintre români și maghiari și transformarea acestora, prin propaganda ambelor părți, în dușmani perpetui.

În legea votată ieri de Camera Deputaților, ca for decizional, se arată că Avram Iancu este „cel mai mare erou la românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și drepturilor naționale”. Autorii legii sunt, fostul lider liberal Crin Antonescu și fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, cel care trimitea pe șest scrisori ambasadelor NATO, că România urma să-și retragă trupele din Irak și Afganistan.

Gestul celor doi parlamentari români ar fi fost justificat dacă în paralel ar fi fost declarat erou și un maghiar, pentru a demonstra că este posibilă reconcilierea dintre români și unguri. Într-o perioadă în care extremismul renaște în Europa, în loc să fi dat apă la moară naționaliștilor, Parlamentul României ar fi putut să găsească echilibrul și să restabilească, eventual, chiar adevărul istoric.

XS
SM
MD
LG