Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Mednews”


„Ședința Parlamentului la care au fost votate comisiile permanente și componența lor nominală s-a aflat azi și în atenția Agenției de presă MedNews. Reporterii noștri au evidențiat nu doar faptul că această Comisie va fi condusă de comunista Oxana Domenti, dar și starea de provizorat în care vor activa toate comisiile parlamentare în perioada următoare până la formarea noului guvern. Așa că totul încă se poate schimba – unii deputați își vor muta locul de muncă la Guvern, iar alții se zvonește că-și vor da demisia de bună voie.

De asemenea, reporterii MedNews au fost prezenți astăzi la un miracol medical - redarea auzului unei tinere de 17 ani care a fost afectată de meningită. Implantul cohlear a avut loc la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga” din capitală. Emoții de nedescris nu doar pentru pacient, dar și pentru medici și părinți! În Republica Moldova, aparatul auditiv și implantul costă aproximativ 20.000 de euro. Deocamdată, costurile nu sunt acoperite din FAOAM, acestea rămânând pe seama părinților ori sponsorilor. Detalii găsiți pe site-ul MedNews.md. [Anchor]

Tot aici, puteți citi un amplu interviu cu șeful Clinicii de oftalmologie al Spitalului „Sfânta Treime”, Valeriu Cușnir, care vorbește despre afecțiunile oculare cel mai des răspândite în Republica Moldova, despre șansele de recuperare a vederii și despre acțiunile imediate pe care trebuie să le întreprindă pacienții pentru a-și recupera vederea sută la sută. Valeriu Cușnir a discutat cu reporterul MedNews despre „dușmanii” pe care îi adăpostim fiecare în case și care afectează vederea copiilor și, bineînțeles, cum puteți proteja vederea copiilor printr-o alimentație corectă.

De asemenea, anunțăm ascultătorii despre apariția pe site-ul nostru a unui nou reportaj plin de sensibilități „marca MedNews” realizat la Spitalul de Boli Infecțioase din Chișinău. Reportajul se referă la infecția care poate răpune un minor în doar câteva ore – Meningita – boala din cauza căreia a murit recent o fetiță din satul Cărpineni, raionul Hâncești. Jurnaliștii noștri reproduc detalii pe care este obligată să le cunoască orice mamă: Vorbim despre simptome, metode de protecție, despre cazuri fericite și mai puțin fericite, dar și despre medicii care fac minuni în adevăratul sens al cuvântului la acest spital.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG