Trei nume pe-o carte – şi ce nume (de „boieri ai minţii”!): Pleşu, Liiceanu, Patapievici –, un titlu ce dă de gândit – O idee care ne suceşte minţile, Humanitas, 2014 –, iată tot atâtea argumente forte spre a purcede neîntârziat la lectură! Pornind de la premisa că „noua cortină de fier nu divizează Europa pe o axă geografică, (…) ci trece prin sufletul fiecărui european, căruia îi divizează memoria (…): hemiplegică, când europeanul este occidental; rănită şi ignorată, când europeanul este estic”, autorii abordează – fiecare dintr-o altă perspectivă – problema „memoriei comunismului, în Est, şi a refuzului ei, în Occident”.
A treia zi a comunismului? – astfel şi-a intitulat Andrei Pleşu prelegerea ţinută la Şcoala de Vară de la Sighet, pe 10 iulie 2007, din care e de reţinut mai cu seamă următorul lucru: „… ceea ce e frapant la o doctrină pronunţat «umanistă» este imensul coeficient de violenţă fizică pe care ea îl presupune în chiar datele ei doctrinare. Marxismul este o doctrină care legitimează violenţa şi îndeamnă la asasinat.”
În eseul ce dă titlul cărţii, Gabriel Liiceanu demontează piesă cu piesă resorturile doctrinei & practicii comuniste, de la concept („Spre deosebire de orânduirile precedente, crescute în chip natural una din alta, comunismul apare ca un «artefact». El este construit”) la consecinţe („Prin comunism, istoria a transpus de fapt în viaţă, recurgând la crime, povestea despre «hainele cele noi ale împăratului»). Oricine a prins „epoca de aur”, va aprecia formula: „De fapt, «socialismul real» este o compoziţie grotescă de sclavagism (muncă «patriotică» obligatorie făcută în silă şi neplătită), neofeudalism (organizarea pe feude în care taie şi spânzură prim-secretarii de partid din judeţe) şi capitalism în zdrenţe”.
Cheia de boltă a volumului o constituie discursul lui Horia-Roman Patapievici, Memoria divizată. Reflecţii asupra comunismului: efectele lui şi defectele noastre, de citit cu laure aminte. Magistrală observaţie: „În mod ideal, într-o societate liberă, oamenii tind să modifice instituţiile în acord cu firescul aspiraţiilor lor. În mod real, în societatea totalitară, oamenii tind să-şi modifice firescul, astfel încât să poată supravieţui presiunii exercitate asupra aspiraţiilor lor…”.
Fireşte că vă recomand cartea – cinste cui au scris-o!
19 ianuarie ’15
