Linkuri accesibilitate

Moldova a intrat în 2015 fără o lege a bugetului


Ce riscuri implică întârzierea intervenită, din cauza alegerilor, în adoptarea legii de către Parlament?

Republica Moldova se conduce de aproape două săptămâni, în noul an, de prevederile legii bugetului pentru anul trecut. Alegerile și negocierile post-electorale prelungite au făcut imposibilă adoptarea bugetului pentru 2015. Ce riscuri implică această întârziere?

Intrarea într-un an nou fără a avea o lege a bugetului, adică fără alocări garantate pentru fiecare domeniu, dar şi fără grilele de cote de impozitare, după care îşi fac socotelile oamenii de afaceri, nu este, trebuie să recunoaștem, o premieră absolută pentru Republica Moldova. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat în urmă cu patru ani, când bugetul de stat a fost adoptat la sfârşitul lunii martie. La fel s-a întâmplat să fie după alegeri şi după formarea coaliţiei de guvernare. Unii experţi admit că şi în 2015 există mari şanse ca bugetul să treacă de votul parlamentului abia în martie.

Dumitru Budianschi
Dumitru Budianschi

Potrivit economistului Dumitru Budianschi, de la Centrul Analitic Expert-Grup, pregătirea în grabă a bugetului şi întârzierea procesului de bugetare duc la implementarea unor programe în galop şi are de suferit calitatea. De asemenea, expertul afirmă că există deja mari întârzieri la realizarea anumitor proiecte investiționale şi a unor reforme asumate faţă de partenerii externi, cauzate de vacanţa electorală prelungită.

„Toate instituţiile care implementează programe noi, toate desigur, sunt afectate. De asemenea, pot să existe consecinţe de întârziere în negocieri cu partenerii noştri externi. Atunci când nu ai un fundament solid, cum este bugetul, să poţi să spui: «Iată, noi avem deja documentul şi putem să discutăm», pentru anii următori, anumite programe de implementare, desigur asta este un impediment”.

Dumitru Budianschi mai spune că una dintre posibilele consecinţe ar putea fi perturbarea activităţii primăriilor, care au trecut de la 1 ianuarie la un sistem nou de finanţare. Administraţiile publice locale vor trebui să-şi revadă bugetele locale după ce va fi adoptat bugetul de stat, în conformitate cu transferurile ce vor fi planificate, în consecinţă, admite expertul, ar putea fi întârzieri la anumite transferuri de la centru spre primării.

Şi oamenii de afaceri aşteptă să fie adoptat proiectul politicii bugetar-fiscale, care, potrivit economistului Viorel Chivriga, în ultimii ani a oferit adevărate surprize în materie de taxe şi accize pentru cei din business.

Viorel Chivriga
Viorel Chivriga

„Atunci când aşteptăm de fiecare dată ca la începutul anului să fie aprobată legea bugetului de stat şi toţi stau încordaţi şi nu ştiu ce va conţine anume în varianta finală, atunci să ştiţi că ajungem la o problemă veche – cea care ţine departe investitorii străini şi asta e problema previzibilității.”

Conform unui calendar al Ministerului Finanţelor, legea bugetului de stat trebuia să fie aprobată de Guvern în septembrie, ca în noiembrie să ajungă în Parlament. Din cauza alegerilor şi a negocierilor pentru formarea majorităţii parlamentare, nici până astăzi proiectul bugetului nu a fost făcut public.

Reprezentanți ai Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Finanţelor au declarat Europei Libere că acest proiect există, doar că nu a fost publicat pe site-ul instituţiei. Ei au precizat că, potrivit legislaţiei, în cazul în care bugetul de stat pentru anul viitor nu a fost adoptat în termenii stabiliţi, se aplică în continuare bugetul anului precedent. Totodată, ei au spus că în luna decembrie Guvernul a adoptat o hotărâre prin care au fost stabilite transferurile ce vor fi făcute de la bugetul de stat către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, prin urmare, la acest capitol n-ar trebui să existe probleme.

Previous Next

XS
SM
MD
LG