Iulia Abiboc este o tânără jurnalistă din Ucraina. A participat la Chișinău la Conferința Internațională „Construim punți, depășim bariere”. Recent părinții ei, care locuiau în Donbas, s-au refugiat la Lvov, orașul în care locuiește jurnalista.
Iulia Abiboc: „Nu locuiesc acum în Donețk. Părinții mei locuiau acolo și au plecat, au venit la mine în Lvov. Eu nu sunt refugiată, demult sunt plecată de acolo. Părinții mei s-au refugiat în octombrie.”
Europa Liberă: Părinții dumneavoastră cum vă explică de ce s-au refugiat și ce s-a întâmplat acolo?
Iulia Abiboc: „În primul rând, în raionul în care stăteau ei au loc cel mai activ acțiuni militare și acestea nu au încetat niciodată. În al doilea rând, statul ucrainean, din păcate, a suspendat toate plățile sociale. Atunci când oamenii au început să nu mai aibă bani, ei s-au văzut siliți să plece în teritoriile libere și să își aștepte plățile sociale acolo. Situația e foarte complicată pentru că oamenii trebuie să închirieze locuințe și nu au bani. Însă e greu să găsești și locuințe cu chirie pentru că proprietarii nu prea vor să primească în gazdă refugiați. Părinții nu au avut această problemă, ei au locuit la mine și au așteptat o lună până au primit plățile de la stat.”
Europa Liberă: În opinia dumitale, care este cauza a ceea ce se întâmplă acolo?
Iulia Abiboc: „În primul rând, de vină este propaganda rusă strașnică, inimaginabilă. De la bun început nu a fost un conflict armat, a fost un război informațional, pe care rușii l-au câștigat înainte să introducă trupele. Oamenii erau deja prelucrați forte puternic. Și situația a continuat și a continuat. Această confruntare exista încă atunci când în Ucraina era revoluție, când se formase așa-numitul Euromaidan și atunci exista o grupare naționalistă mică, foarte mică, dar puternică.
Mijloacele mass-media ruse au început să prezinte lucrurile ca și cum în Ucraina fasciștii au luat puterea. Oamenii urmăreau foarte mult posturile ruse de televiziune, o tradiție de pe timpurile sovietice, cred că ei aveau sentimentul că mai urmăresc televiziunea sovietică. Și ei vedeau la aceste posturi că în Ucraina fasciștii au pus mâna pe putere, oamenii erau foarte revoltați, „noi, aici, lucrăm la uzine și în mine”…
Aceasta era o propagandă sovietică, ei reprezentau clasa muncitoare și se mândreau, „iar voi faceți mitinguri și trândăviți etc.”. Acest val propagandistic negativ a fost foarte puternic. După care, când s-a schimbat puterea, Parlamentul ucrainean a făcut un pas foarte imprudent când a abrogat legea cu privire la limbile regionale care asigura posibilitatea de a comunica în rusă la nivel de stat. Legea de fapt nu a schimbat nimic, a fost un fetiș. Și Parlamentul ucrainean când s-a întrunit în ședință a anulat această lege cu privire la limbile regionale, ceea ce a turnat apă la moara mijloacelor mass-media ruse, a fost lansat un val de propagandă că încep a le fi încălcate drepturile ucrainenilor.
Problema limbii întotdeauna a fost foarte sensibilă, mai ales Crimeea nu a acceptat și a respins limba ucraineană. Propaganda întâi a început a lucra în Crimeea că „iată, au venit fasciștii și au anulat legea cu privire la limbi, în curând vor veni să vă omoare aici etc.”. Frica era foarte mare și aceasta i-a influențat pe oameni. Așa a fost situația în Crimeea.
În Donețk, din păcate, a fost o provocare foarte puternică, când Crimeea fusese cotropită deja și trupele ruse stăteau la hotar cu Ucraina. A început a acționa o grupare care exista demult în Donețk, însă nimeni nu-i acorda nicio atenție, așa-numita republică Donețk. Ei au început a ocupa clădirile administrative în Donețk, nimeni nu a luat în serios acțiunile lor, erau vreo sută de oameni, noi îi consideram niște clovni. Și eu, și foarte multă lume am rugat ca bărbații din Donețk care vroiau să meargă să lupte cu acești oameni să nu facă acest lucru.
Noi înțelegeam perfect că, dacă se vărsa sânge, Rusia ar fi introdus trupe, iar Ucraina nu era pregătită de război. Noi nu aveam armată, noi nu aveam batalionul de voluntari care există acum. Noi am fost împinși într-o capcană. Da, atunci sânge nu s-a vărsat, nu au fost ciocniri, însă aceiași oameni care au pus mâna pe clădirile administrative au început să pună mâna pe arsenalurile de armament, lor li s-au alăturat voluntarii ruși și astfel a pornit valul când nu se mai putea face nimic.”
Europa Liberă: Iulia, cum credeți, acest conflict a dat și un răspuns la întrebarea dacă Ucraina va merge mai departe cu Uniunea Europeană sau cu Uniunea Vamală?
Iulia Abiboc: „Da, conflictul a dat un răspuns. Ucraina înțelege că altă cale decât europeană pur și simplu nu există. Putin avea un rating foarte mare, de aproape 50% în Ucraina înainte de conflict. Oamenii îl respectau ca pe un lider puternic, iar Rusia se dezvolta ca o țară destul de bogată, deși toți înțelegeau că bogăția ei se reducea doar la petrol și gaz. Însă Putin era respectat în Ucraina ca un lider puternic, orice s-ar spune. După acest conflict, desigur, toți înțeleg că nimic comun noi nu vom mai putea avea vreodată cu Rusia. Desigur, în aceste condiții, noi ne tragem mai mult spre Occident. Chiar și numărul adepților NATO în Ucraina a ajuns la 51% de procente, niciodată numărul acestora nu a fost așa de mare.”
Europa Liberă: Cum credeți că ar trebui să fie relațiile dintre Ucraina și Rusia?
Iulia Abiboc: „Este o întrebare bună. Noi nu suntem țară prietenă cu Rusia, însă la noi totodată se renunță la proiectul de extragere a gazului de șist, ceea ce trebuia să ne asigure o independență. Noi continuăm să cumpărăm gaz de la Rusia, am început să cumpărăm cărbune de la ei, nu de la Australia care ne e prietenă, dar anume de la Rusia. Nouă nu ne sunt clare aceste jocuri.”
Europa Liberă: Cum ar trebui să fie relațiile dintre Kiev și Moscova?
Iulia Abiboc: „Noi trebuie să avem probabil relații comerciale, dar nu suntem popoare înfrățite, nu trebuie să ni se bage pe gât această prietenie, nu trebuie să ni se bage pe gât lumea rusă. Noi suntem țări diferite. Trebuie să avem relații cu Rusia asemănătoare celor cu Belarus, cu Moldova, cu Ungaria, celor cu orice țară. Trebuie să avem relații de vecinătate, doar atât. Niciun fel de istorie comună, noi suntem două țări totalmente diferite. Noi niciodată nu ne-am pregătit pentru nicio agresiune, Ucraina totdeauna a fost o țară pașnică, totdeauna ne-am văzut de chestiunile noastre, noi nu ne-am așteptat la asemenea invadatori.”
Europa Liberă: Cum să se ajungă la pace în regiune?
Iulia Abiboc: „Acum principalul e ca în Donbas să se înceteze a se mai împușca, însă, văzându-i pe liderii care dirijează procesele ce au loc în Donbas, îți dai seama că situația e complicată acolo, nu e clar cine dirijează aceste procese. În al doilea rând, trebuie să ne apărăm acum hotarele ca să nu se extindă acțiunile armate, să nu ajungă acestea chiar și în Transnistria, ei vor să ocupe această fâșie din sud-estul Ucrainei și asemenea declarații se fac în permanență. Ce este pacea pentru această regiune? Este pacea pentru Europa și pentru Moldova. Pentru aceasta trebuie apărat hotarul ruso-ucrainean, oriunde s-ar afla.”
Europa Liberă: În virtutea situației din Ucraina, conflictul transnistrean acum este văzut altfel?
Iulia Abiboc: „Da, totalmente altfel. Încă un an în urmă, când am fost în Moldova, și am comunicat cu jurnaliștii de aici, cu cei din regiunea transnistreană, eu credeam că aceasta este o problemă atât de îndepărtată de noi, că la noi așa ceva nu poate exista. Acum înțelegem că poate. Și noi vom veni să lucrăm aici pentru că vrem să vedem care e situația la dumneavoastră. Eu, ca ziarist, voi scrie mult ca oamenii să înțeleagă ce îi așteaptă în viitor. ”
Europa Liberă: Ați mers în regiunea transnistreană?
Iulia Abiboc: „Nu, deocamdată doar în Moldova. Am mers recent în Cipru și am văzut că și conflictul de acolo e asemănător.”
Europa Liberă: Ce informații cunoașteți despre problema transnistreană?
Iulia Abiboc: „Știu că problema la dumneavoastră a început exact ca la noi. Și aici a fost luată decizia ca limba moldovenească să fie de stat. Eu cred că la fel, sub influența propagandei ruse, regiunea se trăgea spre Rusia, și observ că se separă anume regiunile industrial dezvoltate. Și regiunea transnistreană a decis că va fi republică independentă, că are niște valori comune cu lumea rusă și că vrea să trăiască cu aceste valori.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, tinerii, vedeți altfel soluționarea problemelor pe care le provoacă separatismul?
Iulia Abiboc: „Din păcate, acum nu văd nicio soluție. Noi nu totdeauna putem urmări logica acestor evenimente, acolo nu există coerență, decide un lider sau o grupare de lideri sau se iau decizii la nivel foarte înalt de către polittenologi sau de către politicieni foarte sus-puși. Noi vedem doar consecințele.”
Europa Liberă: Aveți rude rămase în zona de conflict?
Iulia Abiboc: „Părinții au plecat de acolo, dar a rămas fratele. Cu părere de rău, eu nu comunic cu fratele, pentru că tocmai trăiește cu această propagandă. Din păcate, el refuză mijloacele ucrainene de informare, ascultă doar sursele ruse, televiziunea rusă. Și pentru mine este dificil să dialoghez cu el. Eu înțeleg că acești oameni nu mai au logică. Cu ei nu mai poți comunica logic, doar emoțional, cu emoțiile impuse de partea cealaltă că aceștia sunt „satrapi, au venit să ne omoare”. Din păcate, pensionarii sunt influențați de această propagandă, ei vor să trăiască în Uniunea Sovietică și au decis că așa-numita republică populară Donețk pentru ei va fi o altă Uniune Sovietică sau ei vroiau să se alipească la Rusia pentru că o vedeau ca pe succesoarea Uniunii Sovietice. Sunt la fel influențați și oamenii tineri care nu au reușit să facă ceva în viață, deseori fără studii.”
Europa Liberă: Înțeleg că dumneata și fratele aveți viziuni diferite asupra situației din Ucraina?
Iulia Abiboc: „Da, însă acestea coincid cu cele ale părinților, deși ei sunt muncitori simpli. Fratele însă s-a aflat în alt mediu și a fost influențat de acel mediu.”
Europa Liberă: Și acum nu comunicați cu fratele?
Iulia Abiboc: „Părinții comunică, iar eu nu. Încerc, dar el începe să țipe la mine că „tu susții Ucraina, iar armata ucraineană îi omoară pe părinții tăi”. Ce pot eu să-i explic acestui om? Nu știu ce să-i spun. Dacă omul a decis să locuiască în republica populară Donețk, iar eu am decis să locuiesc în Ucraina, cred că între noi nu pot fi niciun fel de relații, noi deja locuim în țări diferite.”
Europa Liberă: Este dureros?
Iulia Abiboc: „Nu, pentru că ne-am așteptat la aceasta, deși am fost uimită. E dureros însă tot ce se întâmplă acolo, oamenii au rămas neajutorați. Sunt foarte mulți pro-ucraineni, dar ei sunt nevoiți să tacă. Foarte mulți au fost maltratați în subsoluri, mulți au fost omorâți cu sălbăticie, mulți sunt disperați, însă tac pentru că situația este îngrozitoare. Pentru acești oameni mă doare sufletul, pentru bătrânii care nu au ce mânca acolo, indiferent de opțiunile lor. Pentru asta da, mă doare sufletul.”
Europa Liberă: Ce credeți că va fi mai departe?
Iulia Abiboc: „Mă tem să vorbesc despre aceasta cu părinții pentru că înțeleg: conflictul nu se va termina într-un an sau doi. Dacă acolo ar fi existat un lider și această republică, indiferent de statutul ei, ar fi început să existe ca un pseudo-stat, cel puțin, s-ar fi terminat războiul. Și dacă acești oameni nu ar fi înaintat pretenții asupra altor teritorii… Eu însă înțeleg că expansiunea va continua pentru că regiunea este distrusă totalmente, economie nu mai există acolo, pentru a ține cumva populația mobilizată; iar în al doilea rând pentru a căuta undeva bani, ei vor încerca să își extindă această așa-numită republică. Războiul va continua mult timp.”
