Linkuri accesibilitate

Devalorizarea rublei și efectele ei asupra regiunii transnistrene


 © Nicolas Righetti/Rezo
© Nicolas Righetti/Rezo

Rusia cheltuieşte pentru sprijinirea regiunii transnistrene circa 600 de milioane de dolari.

Anul acesta, rubla rusească și-a înjumătățit valoarea până și față de moneda folosită de regimul de la Tiraspol, rubla transnistreană. Dacă la începutul anului autoritățile transnistrene stabiliseră un curs de schimb de 33 de copeici locale pentru 1 rublă rusească, astăzi cursul era de doar 17 copeici pentru o rublă. Bugetul transnistrean se sprijină de ajutoare rusești, iar pensionarii primesc un adaos la pensie direct din partea Rusiei. Un economist de la Tiraspol afirmă că pensionarii, cel puțin, nu vor avea de suferit pentru că adaosul se calculează în dolari.

Pensionarii din regiunea transnistreană primesc lunar din partea Rusiei 15 dolari adaos la pensii. Întrucât este calculat anume în valuta americană acest suport financiar costă acum de două ori mai mult bugetul Federaţiei Ruse ca urmare a devalorizării rublei spune expertul economic de la Tiraspol, Serghei Melnicenko:

„Pensionarii din Transnistria nu au de suferit, pentru că ei primesc adaosul la pensii în ruble transnistrene, iar mărimea sprijinului financiar rămâne deocamdată aceiași, nu ştim ce va fi mai departe. Întrucât rubla rusească se devalorizează este evident că Federaţia Rusă acum cheltuieşte pentru Transnistria mai mulţi bani ruseşti, întrucât aceştia se convertesc mai întâi în dolari, iar apoi în ruble transnistrene. Dar asta e problema Rusiei.”

Experţi de la Chişinău estimează că anual Rusia cheltuieşte pentru sprijinirea regiunii transnistrene circa 600 de milioane de dolari. Cea mai mare parte din asistenţa rusească revine sectorului energetic, adică acoperă factura pentru gaze naturale livrate autorităţilor secesioniste. În opinia lui Serghei Melnicenko eventuala aprofundare a crizei financiare şi economice din Moscova cu siguranţă se va reflecta şi în suportul divers pe care îl acordă Rusia regiunii transnistrene. Expertul crede însă că livrările de gaze naturale şi fondul de pensii nu vor fi afectate:

„Putem să presupunem că vor fi sistate proiectele sociale realizate prin intermediul organizaţiei Integrarea Eurasiatică. E puţin probabil ca Rusia să-şi reducă drastic suportul acordat conaţionalilor. Deja sunt discuţii că Fondul de pensii federal îşi va deschide o filială aici pentru ca să estimeze de câte surse ar fi nevoie pentru ca pensionari care deţin cetăţenie rusească să beneficieze de o pensie medie din Federaţia Rusă. Nu cred că aceste proiecte de ajutor vor fi afectate. La fel nu cred că ar putea interveni schimbări la capitolul livrarea gazelor naturale.”

Instituţia bancară centrală a nerecunoscutei republici nistrene astăzi a dat asigurări că devalorizarea rublei ruseşti nu va avea efecte negative directe asupra rublei transnistrene şi nici asupra economiei regiunii secesioniste. Expertul Serghei Melnicenko spune că deocamdată efectele sunt resimţite în special de exportatorii transnistreni care livrează marfă în Federaţia Rusă. Potrivit expertului aceştia deja au început să semnalizeze pierderi semnificative.

Panica de pe piaţa valutară de la Moscova a avut şi efecte imediate. Presa din stânga Nistrului a comunicat astăzi că militari ruşi care îşi fac serviciul la Tiraspol ar avea dificultăţi la schimbarea rublelor ruseşti în valută locală şi le-ar fi cerut autorităților transnistrene să intervină pentru înlăturarea presupuselor blocaje.

Previous Next

XS
SM
MD
LG