Linkuri accesibilitate

Va fi operant sau nu Acordul de Asociere R.Moldova - UE în regiunea transnistreană?


Interviu cu ministrul adjunct de externe al R.Moldova Iulian Groza.

Autorităţile de la Chişinău şi-au exprimat intenţia de a conlucra cu reprezentanţii autoproclamatei republici noldoveneşti nistrene pe parcursul anului următor pentru ca Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) între R.Moldova şi Uniunea Europeană, să fie operant de la 1 ianuarie 2016 şi în regiunea controlată de Tiraspol. Ce se poate întâmpla între scenarii optimiste şi cele pesimiste în acest sens şi cu ce efecte ? Discutăm cu ministrul adjunct în exerciţiu al afacerilor externe şi integrării europene Iulian Groza.

Europa Liberă: Aşadar, aţi exprimat chiar Dvs. intenţia autorităţilor de la Chişinău de a conlucra cu colegii de la Tiraspol pe parcursul anului următor, astfel încât Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) dntre R. Moldova şi UE să fie operant şi pentru regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2016. Înainte de a discuta amănunte şi eventualele efecte ale intenţiilor, v-aş ruga să reîmprospătăm un pic tema şi să reamintim cum stau lucrurile acum în privinţa respectivului acord vorbind de Republica Moldova în general şi regiunea ei estică?

Iulian Groza: „Începând cu 1 septembrie, de când am început să punem în aplicare Acordul de Asociere, în special partea care ține de spațiul de comerț liber, Republica Moldova deja este în faza în care observăm schimbări în balanța comercială cu Uniunea Europeană. Deja primele luni ne arată foarte clar că, în comparație cu anul trecut, exporturile din Republica Moldova spre Uniunea Europeană au crescut considerabil. Când vorbim de vinuri, fructe, legume cifrele arată că este o creștere importantă. Totodată, așa cum ne-am înțeles cu partenerii de la Bruxelles, atunci când am negociat Acordul de Asociere am convenit că actualul comerț asimetric cu Uniunea Europeană, așa numitul comerț preferențial, să continue să fie aplicat până la sfârșitul anului 2015. Și acolo unde prevederile Acordului de Asociere prevalează, ele se aplică pe teritoriul Republicii Moldova cu excepția regiunii transnistrene. Asta a fost practic o decizie care să încurajeze sau să ne ofere o anumită perioadă de timp pentru ca să pregătim terenul în regiunea transnistreană în special, pentru ca Acordul de Asociere să fie aplicat pe întreg teritoriul țării până la sfârșitul anului 2015. Cu alte cuvinte, deși Republica Moldova aplică Acordul de Asociere, în special prevederile spațiilor de comerț liber ca și vânzător, deocamdată aceste prevederi nu se aplică până la sfârșitul anului 2015 în regiunea transnistreană. Deci, avem practic acum la dispoziție aproximativ un an pentru ca împreună cu colegii de la Tiraspol să identificăm acele condiții minime care trebuie să fie respectate pentru a reuși a pune în aplicare Acordul de Asociere pe întreg teritoriul Republicii Moldova până în 1 ianuarie a anului 2016.”

Europa Liberă: Regiunea transnistreană ce beneficii are acum? În ce mod profită de relațiile destul de avansate ale Chișinăului cu Uniunea Europeană.

Iulian Groza: „Toate beneficiile, toate oportunitățile de care beneficiază agenții economici din R. Moldova se răsfrâng inclusiv asupra celor din regiunea transnistreană. În acest moment, în comerțul cu Uniunea Europeană avem un așa numit regim comercial asimetric, care practic permite, stimulează comerțul cu Uniunea Europeană în regim asimetric. Dar dacă ne uităm la ultimele date statistice emise chiar de cei de la Tiraspol, vedem foarte clar că o bună parte a comerțului din regiunea transnistreană este orientată spre Uniunea Europeană. Exporturile din regiunea transnistreană care sunt orientate spre Uniunea Europeană alcătuiesc aproximativ 35%-38%, iar exportul din comerțul agenților economici care este efectuat în restul teritoriului Republicii Moldova sumează până la 40% din exporturi.”

Europa Liberă: Retorica politică de la Tiraspol de până acum arată clar că administraţia de acolo refuză categoric însăşi ideea de a intra în Acordul de Asociere. Ce face Chişinăul să creadă că Tiraspolul poate fi, şi în acest sens, convins? Adică, ce fel de argumente ar putea face administraţia de acolo să renunţe la însăşi logica politică a existenţei acestei regiune separatiste?

Iulian Groza: „În primul rând, cel mai puternic argument este acel economic. Este clar că comerțul cu Uniunea Europeană este în dezvoltare. Majoritatea comerțului efectuat în Republica Moldova cu Uniunea Europeană este un indiciu. Şi faptul că până acum am avut posibilitatea să beneficiem de regimul comercial asimetric cu Uniunea Europeană, care, a propos, este unul temporar, nu este unul veșnic, deși el trebuia să expire anul curent, a fost prelungit până la sfârșitul anului viitor. Dar la momentul dat avem deja un cadru de cooperare cu Uniunea Europeană dictat de acest Acord de Asociere care este mult mai cuprinzător, mult mai avantajos în sens de oportunitățile pe care ni le oferă acest document. Şi asta este prima motivație sau primul argument care ne face să credem că vom reuși să lansăm discuțiile tehnice cu experții din regiunea transnistreană pentru a explica aceste criterii minime și pentru a-i convinge că real trebuie să pregătim terenul pentru ca să punem în aplicare Acordul de Asociere pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Fiindcă realitatea este următoarea - regimul comercial asimetric va funcționa până la sfârșitul anului 2015 și nu va mai fi extins. Și în situația în care nu va exista acest regim asimetric de comerț cu Uniunea Europeană, alte oportunități decât Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană nu va exista. Respectiv, agenții economici din regiunea transnistreană trebuie să fie pregătiți pentru momentul în care va fi necesar de aplicat prevederile Acordului de Asociere pe întreg teritoriul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Situaţia e clară, dar, dle ministru, oamenii de afaceri ar putea privi spre Vest, politicienii de acolo – neînduplecat spre Est. Aici cine poate avea ultimul cuvânt?

Iulian Groza: „Există un format de negociere, în primul rând există un contact între reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului care sperăm noi că vor fi și mai intense, și agenda acestor discuții se vor reduce la discuții pragmatice, practice, care să contribuie la consolidarea încrederii între cele două maluri ale râului Nistrului. Sperăm noi că această logică, acest raționament va guverna în discuțiile ulterioare cu colegii de la Tiraspol.”

Europa Liberă: Ar putea triumfa și logica „ruinat, dar cu Rusia”?

Iulian Groza: „Republica Moldova, pe de altă parte, dorește să mențină, să dezvolte relații comerciale cu Federația Rusă. Republica Moldova este înconjurată de un spațiu de comerț liber, atât în Est, cât și în Vest, şi este în interesul nu doar a Republicii Moldova, dar ar fi trebuit să fie și în interesul Rusiei ca aceste relații comerciale să se dezvolte. Şi aici nu văd nicio contradicție între menținerea și dezvoltarea relațiilor comerciale cu Federația Rusă și cu Uniunea Europeană, cel puțin Acordul de Asociere nu contravine.”

Europa Liberă: Pare a fi limpede că, în cazul în care Tiraspolul nu se va conforma rigorilor Acordului, pierderile vor fi dureroase – s-ar pierde zeci de procente din volumul comerţului exterior al regiunii. De fapt, ce-şi doreşte în realitate regimul de la Tiraspol în legătură cu Acordul de Liber Schimb? Ca acesta să nu existe în general sau ca regiunea să se regăsească în el în condiţii mai speciale pe care iată autorități de la Chișinău arată cel puțin disponibilitatea de a negocia?

Iulian Groza: „Este greu de spus. În primul rând ar fi bine să fie întrebați colegii de la Tiraspol ce cred, ce gândesc. Noi credem că avantajele noului acord sunt evidente. Vă spuneam că începând cu 1 septembrie şi până acum am văzut că exporturile de vinuri în Uniunea Europeană au crescut, cele de fructe, legume, porumb… Deci, aceste produse din Republica Moldova care într-un fel sunt strategice iată că și-au găsit loc și pe piața Uniunii Europene. Criticii spuneau că produsele noastre nu se vor regăsi pe piața europeană din cauza concurenței și din cauza nivelului de calitate. Da, este adevărat, concurența există, aceiași situație este și cu nivelul de calitate, dar avem cadrul necesar în Republica Moldova, avem priorități, avem suport din partea Uniunii Europene pentru a îmbunătăți calitatea și pentru a crește volumul. Sunt niște avantaje care trebuie să dicteze în primul rând atitudinea și abordarea ambelor părți. Am în vedere regiunea transnistreană, agenții economici și, sigur, și colegii care sunt în administrație.”

Europa Liberă: Rusia pare să intre într-o perioadă extrem de complicată economic, generozitatea ei faţă de regiuni ca cea transnistreană ar putea să se subţieze, dacă nu s-a subțiat deja? Ar putea această conjunctură să facă mai comunicativi pe colegii de negocieri de la Tiraspol?

Iulian Groza: „Este greu de spus. În primul rând o logica economică, o argumentare economică va dicta rațiunea în discuții cu colegii de la Tiraspol. Pe de altă parte, doar o parte mică din comerțul regiunii transnistrene este orientată spre piața din Est. În general în Federația Rusă este un export care probabil nici nu ajunge la 10%. Deocamdată, chiar la momentul dat vedem că dependența comercială economică a regiunii transnistrene de agenții economici din Federația Rusă este una mică. Respectiv, sperăm că vom reuși să lansăm discuțiile cu colegii de la Tiraspol, vom prezenta argumentele noastre și vom începe identificarea acestor criterii minime. Pe de altă parte, la momentul actual, având regim comercial asimetric cu Uniunea Europeană, anumite criterii deja se îndeplinesc. Spre exemplu, confirmarea originii bunurilor sau standardele fitosanitare. Vreau să vă dau un exemplu al unei companii din regiunea transnistreană care produce caviar, a primit recent acceptul din partea Comisiei Europene de a exporta în Uniunea Europeană. Deci, chiar și în situația dată, până la punerea în aplicarea Acordului de Asociere, pe teritoriul Republicii Moldova deja sunt unele elemente care arată că agenții economici deja au posibilitatea să-și extindă comerțul cu Uniunea Europeană.”

XS
SM
MD
LG