Linkuri accesibilitate

România: Mulţi preşedinţi de mulţumit


Guvernul face pe Moş Crăciun şi redistribuie clienţilor şi tovarăşilor de drum prada fiscală.

Dornic să coabiteze cât mai repede cu nou-venitul de la Cotroceni, Victor Ponta s-a executat şi a conceput la repezeală un buget, deşi spunea până acum o săptămână că mai bine aşteptăm până în ianuarie. Graba lui, afirmă unii, este explicabilă: neavând o personalitate, ci doar capacitatea de a oglindi imaginile celor din jur, Victor Ponta are nevoie de un şef a cărui voinţă s-o reflecte. Acum însă, trece printr-o perioadă în care nu are doar unul, ci mulţi preşedinţi de mulţumit: preşedintele în exerciţiu, cel nou ales, cel onorific de la partid, cel care, după ce l-a înfometat bine, l-a tras în primele rânduri, să mănânce şi el cu furculiţa... Foşti, actuali şi, mai ales, viitori preşedinţi de partid şi de stat. Are o viaţă plină de preşedinţi şi, din păcate pentru el, singura lui preşedinţie, cea de la partid, se clatină odată cu fotoliul de premier. Aşa-şi explică unii hărnicia chinuită cu care vrea să le facă pe plac celorlalţi preşedinţi. Ar vrea ca noul buget să fie votat la pachet cu învestirea noului preşedinte. Să dea Patriarhul prieten, şi el preşedinte BOR, dezlegare la dulceaţa bugetară în postul Crăciunului. Că tot se canonesc tovarăşii de drum bătând mătănii prin Parlament.

Unii spun că premierul vrea să profite de audienţa momentului festiv şi de neatenţia generală. Cert este că Victor Ponta trece prin momente delicate. După eşecul la prezidenţiale, are probleme în partid unde unii-şi ţin de foame muşcând din prezidiu, alţii vor mai mult şi-i zgâlţâie scaunul. Nici vocea socrului, a naşilor sau a finilor nu se mai aude clar în jungla partidului. În Parlament, majoritatea are dimensiuni variabile şi tinde să intre la apă. Noul PNL a moştenit foamea patologică de cadre a vechilor partide din care s-a constituit. De-aia a şi devenit fruntaş la producţia de corupţi cu care-şi umple guşa sperând să facă de o majoritate chiar dacă aceasta se constituie la Penitenciarul Rahova. Oricum, zgâlţâie serios maşina de vot din Parlament.

Victor Ponta, care-şi vede colegii din faţă, în sala de vot, a observat ochii alunecoşi ai unora, cochetăriile şi trădările altora. Votul pentru buget este şi un test al fidelităţii parlamentare, iar primul ministru vrea să profite de majoritatea care-l susţine azi înainte să devină mâine cea care-l huiduie. A înţeles că s-ar împuşca în picior cu un vot de neîncredere dacă bugetul ar fi negociat după învestirea preşedintelui care ar putea vrăji noi majorităţi. A înţeles că s-ar putea să vină o vreme când nu va mai avea cu ce-şi plăti taxa de protecţie în Parlament. Dacă aşteaptă discuţiile pe marginea unui eventual nou guvern, atunci poziţia sa şi în guvern şi în partid se şubrezeşte. Mai ales că ştie povestea acestui proiect: a fost făcut pe picior de un ministru al economiei care se şcolarizează la locul de muncă, un ministru al cărui principiu de bază este că, dacă-i nemulţumeşte pe toţi, înseamnă că-şi face treaba imparţial. Şi adevărul e că, înseilat cu un ochi la delegaţia FMI care iese pe o uşă şi cu celălalt la noul preşedinte care intră pe alta, proiectul de buget nemulţumeşte pe mai toată lumea. Este, de fapt, o mare împărţeală a taxelor şi impozitelor din care nu reiese nicio filosofie şi niciun proiect de viitor. După o buzunăreală generală de un an, guvernul face pe Moş Crăciun şi redistribuie clienţilor şi tovarăşilor de drum prada fiscală. Uneori, mai astupă o gură vehementă cu câte-un zero.

S-a spus că primul ministru îşi plăteşte poliţele şi că serviciile secrete sunt cele mai câştigate pentru că au mai mulţi bani să se joace de-a interceptările. Poate că premierul crede că, investind în servicii, investeşte în viitor ca să schimbe trecutul, că trecutul i-a venit de hac. Reacţiile serviciilor secrete la noul proiect de buget sunt secrete. Dar, dat fiind că şeful SRI nu şi-a dat încă demisia cum a promis, se pare că se bucură. Ministerul Muncii primeşte şi el câteva perfuzii suplimentare, să ţină electoratul partidului proaspăt şi sătul, chiar dacă-i dă ceva ciorba propagandistică reîncălzită. Oricum, cadourile din buget sunt anestezii locale în zonele sociale cele mai dureroase. Guvernul a pregătit, în paralel, mai multe Ordonanţe de urgenţă prin care prevede îngheţarea salariilor şi intezicerea premierii, a tichetelor de masă şi de vacanţă, aplicând principiul că ia de la mulţi şi dă la mulţime. Marii perdanţi sunt cultura, sănătatea şi internele, poate şi pentru că n-a mai rămas mare lucru din ele. La urma-urmei, cultura şi sănătatea au migrat, lăsându-ne pe cap cu analfabeţi la nivel înalt şi cu diverse boli cronice, iar administraţia şi internele au devenit afacere de partid.

A vorbi despre mari perdanţi la un buget atât de mic este o figură de stil. Ministrul economiei spune că e mic pentru că se fură. Cozile de la DNA îi dau dreptate. Pentru unii, furtul a devenit o a doua natură, ba chiar prima pentru că supravieţuiesc într-un univers infracţional de găuri negre a căror cosmogeneză e strâns legată de implozia miliardarilor de carton. În jurul acestor aspiratoare de bani s-au creat galaxii de stele politice gravitând în jurul nimicului din care-şi extrag strălucirea. Hoţii au prestigiu şi pentru că principalul lor susţinător a fost statul care i-a transformat din clienţi, în stăpânii lui. Repartizarea socioprofesională a dosarelor de corupţie demonstrează că principalii beneficiari ai sistemului penitenciar sunt angajaţii sau partenerii statului. De fapt, cei care-l controlează. Nu altceva spun marii delincvenţi scăpaţi cu mici pedepse. Pentru ca noi să existăm, afirma unul dintre ei zilele trecute, trebuie ca voi să-i votaţi pe ei. Nici nu contează din ce partid sunt, au toţi aceleaşi pofte. Furtul contabil, cea mai de succes strategie economică, este un efect pervers al junglei birocratice şi al sistemului de taxe şi impozite. Conform Consiliului Fiscal, evaziunea de anul trecut era de peste 16 la sută din produsul intern brut, iar trei sferturi din furturile contabile provin din neplata TVA-ul. Evaziunea a crescut din 2010 odată cu TVA-ul, pe principiul vaselor comunicante. România are poveri fiscale greu de dus pe care tot mai mulţi preferă să le ascundă în subteranele economiei. La nivel european, spun specialiştii, este pe locul trei la volumul TVA-ului şi pe locul şapte la povara fiscală pe muncă, fiind deopotrivă vicecampioană europeană la sărăcie pe cap de locuitor şi campioană, pare-se, la numărul politicienilor, demnitarilor şi jurnaliştilor închişi pentru corupţie.

De aceea, ştirea că guvernul nu se va atinge de impozitul unic nu este o ştire bună. Este un alt fel de a spune că şi-a creat alibiul pentru a acoperi cheltuielile din taxe. Şi nimic nu face statul să fantazeze mai mult decât posibilitatea de a inventa noi taxe pe care să le reinvestească în influenţă, clienţi şi voturi. În consolidarea puterii. Singurele investiţii ale noului buget. Câtă vreme guvernul va substitui cu ajutorul ordonanţelor şi al banilor celelalte două puteri în stat, e loc de orice fantezie fiscală şi penală. Iar când primul ministru trebuie să-şi facă loc printre preşedinţi, fanteziile fiscale devin o chestiune de viaţă şi de moarte politică.

Previous Next

XS
SM
MD
LG