Linkuri accesibilitate

Ucraina critică primirea în India a liderului separatist al Crimeei


Președintele Petro Poroșenko la Institutul Lowy de la Sydney
Președintele Petro Poroșenko la Institutul Lowy de la Sydney

Serghei Aksionov, liderul guvernării pro-moscovite a Crimeii anexate, s-a aflat în India odată cu președintele rus Vladimir Putin.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a criticat aspru India în legătură cu vizita făcută la New Delhi de liderul Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia. Detalii are Mircea Țicudean.

Serghei Aksionov, liderul guvernării pro-moscovite a Crimeii anexate, s-a aflat în India odată cu președintele rus Vladimir Putin, aflat în vizită de stat – dar nu este limpede cât de apropiat a fost delegației oficiale rusești.

Sergei Aksenov
Sergei Aksenov

Reuters a scris că Aksionov a ajuns la hotelul de lux Oberoi din New Delhi în compania unor diplomați ruși și a fost întâmpinat de Gul Kripalani, un comerciant de fructe de mare din Mumbai interesat să-și extindă vânzările în Rusia în condițiile interdicției importurilor de mâncăruri occidentale impusă de Moscova.

Adresându-se reporterilor după semnarea unui memorandum de cooperare economică, Aksionov a spus că vizita sa a avut un caracter „particular” și că nu a participat la evenimente oficiale.

Tot Aksionov a scris însă apoi pe Twitter că se află în India „ca membru al delegației conduse de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin”.

Aflat în vizită în Australia, președintele ucrainean Petro Poroșenko a spus astăzi, la un institut de studii politice din Sydney, că primindu-l pe Aksionov India acordă mai mare importanță banilor decât valorilor și nu ia partea „civilizației” împotriva agresiunii rusești.

„Poziția Indiei nu este deloc utilă și nu-l schimbă pe dl. Aksionov”, a spus Poroșenko, continuând: „El este un criminal, pur și simplu. (Aksionov) are trecut criminal și fără îndoială are și un viitor penal”.

Purtătoarea de cuvînt Jen Psaki
Purtătoarea de cuvînt Jen Psaki

Prezența lui Aksionov în India a fost comentată și de Statele Unite. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington, Jen Psaki, a spus că guvernul american este îngrijorat de știrile că din delegația lui Putin în India ar fi făcut parte și Aksionov și așteaptă clarificări suplimentari din partea guvernului indian.

Psaki a vorbit și de relatările privind noile acorduri ruso-indiene în domeniul nuclear și al armamentului, reiterând poziția Washingtonului că „nu este momentul” pentru asemenea afaceri cu Moscova.

Reuters scrie că India nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, iar vizita lui Aksionov ar putea afecta atmosfera întâlnirii dintre președintele Barack Obama și premierul indian Narendra Modi pe marginea festivităților Zilei Republicii programate în India luna viitoare.

Serghei Aksionov, un politician naționalist de 42 de ani, era practic necunoscut până ce a fost ales lider al Crimeii de parlamentul local după ce forțele rusești au ocupat peninsula în februarie într-o operațiune fără vărsare de sânge. El a pus la cale un referendum rapid de aderare la Rusia acceptat de Moscova, dar nu și de restul lumii.

După ce știrile despre prezența lui Serghei Aksionov la New Delhi au apărut în presă, Ministerul de Externe al Indiei a spus că vizita nu i-a fost anunțată pe căi oficiale. Reuters scrie însă că un asemenea eveniment nu ar fi putut avea loc fără știința guvernului indian.

Vladimir Putin primit de omologul său indian Pranab Mukherjee la New Delhi
Vladimir Putin primit de omologul său indian Pranab Mukherjee la New Delhi

La o conferință de presă după întâlnirea cu Putin, premierul Modi a subliniat profunzimea cooperării bilaterale în domeniul securității. Moscova a fost multă vreme principalul furnizor de armament al Indiei, dar a fost depășită recent de Statele Unite, care doresc legături mai strânse cu New Delhi.

„Chiar dacă opțiunile Indiei s-au diversificat, Rusia rămâne partenerul nostru cel mai important în domeniul apărării”, a spus premierul Modi.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG