CEDO a considerat inadmisibil dosarul în care Năstase dă statul român în judecată la Strasbourg, pentru condamnarea sa în dosarul „Trofeul calităţii” (în care a fost găsit vinovat de folosirea influenței sale politice în strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD).
CEDO a decis că plângerea lui Adrian Năstase „nu a fost bine fundamentată, este incompatibilă cu Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și nu a epuizat toate căile de recurs din Romania.” Decizia CEDO este definitivă.
Năstase a depus plângere la CEDO pe 18 decembrie 2012 bazându-și dosarul pe nu mai puțin de 9 articole și 4 paragrafe ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Fostul premier social-democrat a reclamat faptul că prin condamnarea sa, statul român a violat articolele 3 (interzicerea tratamentelor inumane si torturii), 8 (dreptul la viață de familie), 5 (dreptul la libertate și securitate), câteva paragrafe ale articolului 6 (dreptul la o audiere corectă, dreptul de a fi informat rapid cu privire la acuzații, dreptul la timp suficient pentru pregătirea apărării, dreptul de a examina martorii), 18 (limitarea restricționării unor drepturi), 7 (condamnare fundamentată pe lege), 11 (libertatea de asociere) articolul 1 al Protocolului 1 al Convenției (protecția proprietății) și articolul 3 al Protocolui 1 (dreptul la alegeri corecte).
Condamnarea sa penală, se plânge fostul premier, s-ar fi făcut în baza unor proceduri care ar fi fost incorecte. În plus, arată acesta, de pe urma sentinței de încarcerare a avut de suferit : nu a mai putut duce o viață normală de familie, și-a ruinat atât cariera profesională cât și cariera politică, iar felul în care presa a redat cazul său l-a umilit.
Toate acestea au avut consecințe asupra echilibrului său psiho-emoțional și l-au împins către suicid, explică Adrian Năstase în dosarul judecat joi de CEDO.
Curtea europeană a considerat însă că acuzațiile lui Adrian Năstase nu au o bază legală, că sunt slab fundamentate și, ca atare, trebuie respinse.
Iată, pe principalele paragrafe ale Convenției invocate în acest caz, cum își argumentează CEDO decizia.
Articolul 6 paragraful 1 (dreptul la o audiere corectă)
Adrian Năstase s-a plâns că nu a fost audiat de un tribunal independent și imparțial, câtă vreme unul dintre judecătorii tribunalului de primă-instanță nu era numit prin decret prezidențial. Acest lucru a subminat credibilitatea completului de judecată, se spune în plângerea lui Năstase. În dosar Năstase își exprimă îngrijorarea cu privire la o posibilă relație de subordonare sau dependență între Înalta Curte pentru Casație și Justiție și Procuratură.
CEDO a notat că nu împărtășește această îngrijorare și a respins aceste acuzații ca nefondate.
Articolul 6 paragraful 3 (d) (dreptul la examinarea martorilor)
Năstase s-a plâns că nu a fost în măsură să examineze toți martorii acuzării și că, spre deosebire de procuratură, a fost obligat să justifice solicitarea sa pentru dovezi.
CEDO arată că autoritățile competente naționale s-au achitat de obligația lor pozitivă de a face toate eforturile posibile rezonabile pentru a permite apărării să examineze martorii.
În ceea ce privește afirmația domnului Nastase că a fost obligat să justifice cererile sale de prezentarea de probe, Curtea nu a găsit nici un motiv care să sugereze că procedurile au fost efectuate în mod arbitrar în detrimentul său.
CEDO a respins această plângere ca nefondată.
În dosarul de la CEDO Adrian Nastase s-a plâns că Înalta Curte pentru Casație și Justiție a audiat doar 5 martori ai apărării și peste șapte sute de martorii ai acuzării. CEDO a explicat că răspunderea penală a inculpaților, inclusiv cea a domnului Nastase, a fost în principal stabilită de documentele scrise de la dosar și că declarațiile martorilor au confirmat doar împrejurările faptelor pentru care nu au fost alte probe.
Completul de 7 judecători CEDO a găsit această plângere nefondată și a respins-o.
Articolul 7 (condamnare fundamentată pe lege)
Dl Nastase a reclamat ca ilegală și arbitrară schimbarea jurisprudenței Înaltei Curti pentru Casație și Justiție privind calcularea termenului de prescripție pentru răspunderea penală.
CEDO a notat că o astfel de situație nu implică o încălcare a drepturilor garantate de articolul 7. CEDO observă că fostul premier social-democrat a fost condamnat pentru fapte cu privire la care urmărirea penală nu a fost prescrisă. Aceste acte au constituit infracțiuni la momentul comiterii și sentințele aplicate nu au fost mai dure decât cele care s-au aplicat anterior.
Plângerea a fost în mod vădit nefondată și trebuie respinsă, afirmă judecătorii Curții Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.