Am urcat, la Aeroport, într-un autobuz care mergea spre oraşul tranziţiei interminabile. Era o zi ploioasă, dar n-am scăpat de ploaie nici în autobuzul hîrbuit, matusalemic.
Din tavanul coşcovit cădeau picături de apă pe scaune. Apa pătrundea şi prin geamuri. De aceea, oamenii preferau să stea în picioare. Cum să te aşezi pe nişte scaune ude-ude? Mici băltoace se formaseră şi pe pardoseala din salon. Din pardoseala veche atîrnau nişte fiare ruginite de care puteai lesne să te împiedici.
Autobuzul hrentuit avea o sumedenie de fisuri şi găuri prin care, odată cu apa, pătrundea şi aerul rece. Era destul de frig în acel autobuz. De fapt, era ca afară.
Am mers de la Aeroport pînă la bulevardul Ştefan cel Mare privind la apa nărăvaşă care se prelingea pe pereţii murdari şi coşcoviţi, care se aduna pe scaunele ignorate de pasageri. Ploua afară, ploua şi în autobuz, drăcia dracului!
Ce vreau să zic? Nimic altceva decît că asemenea autobuze ar trebui să dispară cît mai repede din peisajul urbei. Intrăm imediat în anul 2015, stimabililor! Mă tem că modernizarea transportului în comun prin eliminarea microbuzelor va fi imposibilă atîta vreme cît vom avea asemenea autobuze horror. Alături de ele, maxi-taxi-urile tranziţiei ar putea să le pară multora o mană cerească!
