În spaţiul nostru ciudat-miraculos spiritul civic e un fapt rarisim. Tranziţia nemiloasă l-a cam spulberat. Iar atunci cînd se ciocnesc de această conştiinţă civică, mulţi oameni pur şi simplu boldesc ochii nedumeriţi.
Un învăţător de circa 55 de ani mi-a povestit deunăzi o poveste din campania electorală. Văzînd cu cît tupeu îşi promovează ideile în instituţiile de stat reprezentanţii unor partide care-i displac, învăţătorul nostru a simţit brusc nevoia să ajute un partid mai simpatic şi mai pasiv.
Într-o dimineaţă, el i-a declarat soţiei că va merge la sediul partidului mai pasiv pentru a munci o zi pentru acel partid fără vreun interes mercantil. Soţia s-a uitat la el ca la un extraterestru: „Măi, omule, ţi-ai ieşit din minţi? Nu ai cu ce să te ocupi?”
„Vreau să-i fiu de folos ţării…”, a bombănit învăţătorul şi a ieşit din casă.
La sediul partidului mai pasiv, învăţătorul le-a provocat o mare mirare responsabililor de campania electorală.
„Vreţi să obţineţi ceva ajutîndu-ne pe noi?” l-a întrebat un lider partinic, privindu-l cu neîncredere.
„Nu vreau să obţin nimic. Pur şi simplu îmi daţi bani de benzină, îmi spuneţi unde să plec, iar eu mă duc încolo să discut cu oamenii…”, le-a explicat învăţătorul.
„Dar mata ai fost membru al vreunui partid?” - îl întrebă cu suspiciune un alt lucrător partinic.
„Nu am fost niciodată şi nici nu vreau să devin. Eu pur şi simplu am decis să vă ajut acum fiindcă îmi sunteţi niţel mai simpatici…”, a precizat învăţătorul.
Liderii partinici au înălţat din umeri, i-au dat un morman de fluturaşe electorale şi l-au trimis într-un raion îndepărtat să transmită cuvîntul partidului lor.
Şi învăţătorul s-a dus, însoţit de doi reprezentanţi ai partidului, şi a vorbit cu înflăcărare în faţa maselor, a vorbit despre perspectivele luminoase pe care le făureşte partidul acela. Şi au avut un oarecare succes discursurile învăţătorului.
Cînd s-a întors la Chişinău, cei de la partidul cu pricina i-au propus să devină membru de partid, dar învăţătorul a refuzat oferta: „Nu vreau nimic. Am dat dovadă de spirit civic. Am făcut-o dezinteresat. Atît!”
Revenind acasă, învăţătorul a mai suportat o vreme critica soţiei nemulţumite, care nu putea să înţeleagă cum un om cu o mie şi o sută de probleme pe cap munceşte gratis pentru un partid. Dar învăţătorul nostru era deja liniştit: el îşi arătase spiritul civic aşa cum îl înţelegea el.
