Linkuri accesibilitate

Când va avea Moldova un nou guvern?


La o zi de la scrutinul parlamentar moldovenesc, atât UE, cât şi SUA au transmis unul şi acelaşi mesaj Chişinăului: că se aşteaptă la formarea rapidă a unui guvern responsabil în Republica Moldova. În momentul de faţă e încă neclar dacă tratativele asupra viitorului guvern ale celor trei partide ce s-au declarat gată să constituie o coaliţie au început. Dacă le-au început, atunci se pare preferă discreţia. Iar dacă nu, ar trebui să se grăbească, căci ar avea puţin timp la dispoziţie.

Potrivit Constituţiei, „Parlamentul se întruneşte, la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri.” Prin urmare, data limită ar fi 30 decembrie. Teoretic, asta ar însemna că până atunci ar fi indicat să fie creată coaliţia guvernamentală. Nu ar fi obligatorie şi crearea guvernului, deşi ar fi în mod clar necesară, susţine Sergiu Sârbu, deputat democrat cu reputaţia unui bun cunoscător al dreptului constituţional:

„Până la 30 decembrie noi de fapt ar trebui să avem şi o majoritate parlamentară. Pentru că la prima şedinţă îşi dă demisia guvernul, este aleasă conducerea parlamentului. Numirea guvernului poate să mai aştepte, teoretic, până în ianuarie, cu toate că, dacă ar fi dorinţă, s-ar reuşi. Dacă nu, se poate încheia sesiunea, iar după revelion să se apeleze la sesiuni extraordinare pentru celelalte proceduri. Dar eu cred că ar trebui totuşi să avem o majoritate până la sfârşit de an, iar guvernul îl putem institui şi după.”

Negocierile între viitoarele potenţiale componente ale coaliţiei– deocamdată au loc, dacă au loc, în totală discreţie. De această dată partidele par decise să evite spectacolul dizgraţios din 2009 şi 2010, cu nenumărate runde de tratative la capătul cărora opiniei publice i se spunea că liderii discută principiile şi valorile viitoarei construcţii guvernamentale, prin ce şi-au atras suficientă ironie şi mânie chiar. O idee care a venit din partea liberalilor ar fi, aşa cum a redat-o primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, ca negocierile pe marginea acordului de coaliţie să fie asistate de UE. Tot mai multă lume se întreabă dacă negocierile pentru formarea noii coaliţii ar trebui sau nu să aibă loc la lumina zilei, ca să fie evitate înţelegerile secrete. Unii optează pentru trimiterea unor echipe partinice, nu doar a liderilor, ca să trateze între ele nouă structură guvernamentală.

Aşteptarea scoasă în prim plan observatori ar fi, totuşi, ca cele trei potenţiale colege de coaliţie să evite fricţiunile în procesul de distribuire a fotoliilor şi demnităţilor, precum şi să se mişte cât mai rapid. Politologul de la Centrul de expertiză şi consultanţă politică Politicon, Anatol Ţăranu:

„Cu cât viteza de creare a alianţei va fi mai mare, cu atât mai puţine suspiciuni vor exista în societate şi cu atât mai mare va fi încrederea că liderii cu adevărat ăşi doresc integrarea europeană.”

Sociologul Ion Jigău:

„Cetăţeanul trebuie să simtă că s-au încheiat discuţiile pe jilţuri, să vadă că coaliţia se formează, se purcede la formarea guvernului, în posturi ministeriale sunt numiţi profesionişti… Cu cât mai repede asta se va întâmpla, cu atât mai mult vor avea sprijinul cetăţenilor…”

În timpul campaniei electorale, liderul liberal-democrat, Vlad Filat, a spus că-l va păstra în funcţia de premier, într-o viitoare coaliţie cu participarea partidului său, pe adjunctul de la şefia formaţiunii, Iurie Leancă, văzut şi de majoritatea experţilor ca cea mai bună candidatură, cu condiţia unui plus de fermitate faţă de vechiul mandat. Nu se ştie, însă, dacă între cei doi nu s-ar fi adâncit aparentele contradicţii în măsura în care această numire să nu mai fie posibilă.

O problemă în procesul de negocieri ar putea fi contradicţia între democraţi şi liberali pe subiectul neutralităţii, din moment ce liberalii au promis în campanie abandonarea acestui statut şi o opţiune clară în favoarea aderării la NATO, iar democraţii se opun cu fermitate acestei opţiuni.

Observatorilor nu le scapă totuşi mai ales tonalitatea cu care au intrat partidele în tatonări – ei spun că aşa cum s-au poziţionat până acum liderii celor trei partide, se poate crede că nici unul din ei nu ar fi dispus la compromisuri, iar fără aşa ceva nu va fi posibil acordul.

Previous Next

XS
SM
MD
LG