Linkuri accesibilitate

Cea mai mare înfrângere geopolitică a lui Putin (România liberă)


Portret de preşedinte. Băsescu la finalul celui de al doilea mandat (contributors)

„Abandonarea South Stream este cea mai mare înfrângere geopolitică a lui Putin”, scrie în România liberă analistul Cristian Câmpeanu. Toate țările din regiune, cu excepţia Ucrainei şi României, păreau să susțină South Stream și se pregăteau să profite. Rusiei părea să-i meargă bine, iar Gazprom apucase să facă achiziții importante, cum ar fi pachetul majoritar la compania de petrol și gaz din Serbia. Lucrurile s-au schimbat însă odată cu conflictul din Ucraina și, mai ales, cu ocuparea Crimeii de către Federația Rusă. Când Moscova a dublat prețul gazelor pentru ucraineni și o conductă de gaze din această țară a explodat fără explicație, europenii și-ar fi dat seama că Rusia reprezintă un pericol prin monopolul gazelor, arată articolul din România liberă. Acum, Putin a fost nevoit să renunțe la South Stream, pentru că Bulgaria s-a retras din proiect, la presiunile Uniunii Europene ce-i drept. Dar și pentru că Gazprom vinde deja gaz în Europa în pierdere. Compania a fost sever afectată de scăderea cu 40% a prețului mondial al petrolului și de scăderea cererii de gaze dinspre Europa, care s-a reorientat spre alte surse de aprovizionare. Supusă și unui pachet de sancțiuni economice, Moscova a făcut pasul înapoi, dar analiști occidentali cred că e doar o tactică a lui Vladimir Putin. Deocamdată, arată Cristian Câmpeanu, Ucraina se eliberează întrucâtva de chinga energetică rusească şi de ameninţarea cu oprirea livrărilor. Și România resimte o binevenită scădere a presiunii dinspre ruși, rolul ei în transportul gazelor în interiorul Uniunii Europene fiind dintr-o dată de reconsiderat. Ministrul român al economiei a anunțat deja că se pregătește construcția unei noi conducte Dobrogea - Podişor, în judeţul Giurgiu, în valoare de 230 de milioane de euro. Constanța ar putea reveni în discuție ca nod de transport al gazelor în regiune și în Europa.

Presa scrie și despre negocierile de la Chișinău privind formarea unei noi alianțe care să guverneze după alegerile legislative de duminică. Deși declară că doresc să colaboreze din nou, Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal par să se teamă deja de vechi disensiuni și dispute, arată România liberă.

Pe site-ul contributors, scriitorul Gabriel Liiceanu face un portret al președintelui în exercițiu al României, Traian Băsescu, la finalul celui de-al doilea mandat. Consideră că istoria îl va reține nu ca pe un înger, dar ca pe liderul care a orientat ferm țara către Vest, a activat mecanismele anti-corupție ale justiției, a condamnat simbolic comunismul ca „regim politic ilegitim și criminal” - și a făcut-o într-un parlament care, huiduindu-l, se autodenunța ca majoritar comunist; în sfârșit, se va reține, mai spune Liiceanu, că Băsescu a pus la dispoziția românilor arhivele Securității comuniste.

XS
SM
MD
LG