Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: „Avem aceleaşi componente, ştim moravurile acestor lideri”


Şedinţa în plen a Parlamentului
Şedinţa în plen a Parlamentului

Despre rezultatele alegerilor de duminică, Vasile Botnaru discută cu directorul executiv al Asociaţiei ADEPT.

Europa Liberă: Se poate vorbi despre o victorie univocă a cuiva? Sau toată lumea a pierdut din ce a sperat să câştige?

Igor Boţan: „Probabil, în acest moment ne aşteptăm la contestarea rezultatelor alegerilor de către unii concurenţi electorali, care au invocat pe parcursul campaniei electorale şi acum, după terminarea scrutinului, că alegerile nu au fost corecte. Dar în linii mari putem spune că partidele pro-europene au învins în această confruntare electorală.”

Europa Liberă: Au reeditat, de fapt, performanţa trecută?

Igor Boţan: „Deci, ei au revenit la Alianţa pentru Integrare Europeană, după ce am avut o pauză de un an şi jumătate de înlocuire a aşa-zisei Alianţe pentru Integrare Europeană cu Coaliţia Pro-Europeană. Deci, avem aceleaşi componente, ştim moravurile acestor lideri. Nu ştiu dacă ne putem aştepta la ceva nou, la ceva ce nu ştim despre aceşti lideri, despre capacitatea lor de negociere, despre ambiţiile lor ş.a.m.d. Este adevărat, se spune că nu poţi intra de două ori în aceeaşi apă, dacă e curgătoare, dar dacă e baltă poţi intra şi a doua oară, şi a treia oară.”

Europa Liberă: Spre deosebire de condiţiile în care erau negociatorii Alianţei în urmă cu patru ani, acum funcţia de preşedinte e ocupată. Deci, au de împărţit cu o funcţie mai puţin?

Igor Boţan
Igor Boţan

Igor Boţan: „Ba dimpotrivă, au de împărţit cu o funcţie mai mult. Probabil, la masa de negocieri se va discuta şi despre susţinerea unei candidaturi comune pentru primăria municipiului Chişinău, exact peste un an de zile. După aceasta vor trebui să discute modalitatea în care vor alege şeful statului, fiindcă exact peste un an de zile se va începe forfota legată de identificarea candidaturii pentru şeful statului şi identificarea voturilor care lipsesc. Sau între timp vor trebui să găsească un numitor comun în privinţa modificării Constituţiei. Partea proastă este că prin comportamentul actualei guvernări, Partidul Comuniştilor a fost antagonizat, din punctul meu de vedere, iremediabil, eu nu mai pot spera că Partidul Comuniştilor poate deveni un partener pentru depăşirea blocajelor şi crizelor în ţara noastră.”

Europa Liberă: Dar comuniştii s-ar putea să accepte să modifice Constituţia în sensul votării unui preşedinte de către întreg poporul.

Igor Boţan: „Întotdeauna au fost împotriva acestei formule. Iar dacă noua Alianţă pentru Integrare Europeană, să-i zicem aşa, reeditată, va încerca să convingă Partidul Comuniştilor să susţină un astfel de demers, cred că răspunsul va fi negativ. Ei, de fapt, nici nu au nevoie să ceară opinia Partidului Comuniştilor dacă vor recurge la desfăşurarea unui referendum naţional. Aici apar probleme de alt ordin: va avea Alianţa, după istoria pe care o ştim cu toţii, un candidat care să poată să învingă la alegeri directe? Se poate întâmpla aşa că opoziţia ar putea să identifice un candidat care eventual să învingă la alegerile directe.”

Europa Liberă: Tocmai din această cauză comuniştii ar putea renunţa la îndărătnicia lor ca să-şi scoată un candidat victorios.

Igor Boţan: „Tocmai comuniştii nu vor fi cei care vor propune acea candidatură victorioasă. Această candidatură poate veni din partea lui Dodon şi a lui Usatîi, care acum iată că unul a devenit învingător relativ în Republica Moldova – Dodon, iar altul este un rebel care se ascunde în Rusia şi care, probabil, va lucra cu diaspora. Niciunul, nici altul nu au vârsta pentru a candida la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, de aceea eforturile Kremlinului vor fi îndreptate spre consolidarea acestei stângi din Republica Moldova, care a fost tratată nu tocmai corect în acest scrutin.”

Europa Liberă: Spuneaţi mai devreme despre contestări şi despre fraude. De regulă, răspunsul eufemistic al observatorilor este că, da, au fost fraude, dar ele nu au influenţat decisiv sau nu au deturnat sensul general al alegerilor. Dumneavoastră, dacă aţi fi întrebat despre fraude şi încălcări, în ce măsură au deturnat votul majoritar?

Igor Boţan: „Dacă stăm pe principii constituţionale şi cele din Codul Electoral, cred, Comisia Electorală Centrală era obligată, până la urmă, să îndeplinească hotărârea Curţii de Apel şi să scoată din scrutin Partidul Comunist Reformator, care, iată, în mod surprinzător, neavând, de fapt, campanie electorală, i-a furat Partidului Comuniştilor aproximativ cinci mandate. Din punctul meu de vedere, este un furt calificat. Plus, scoaterea lui Renato Usatîi şi a partidului acestuia din competiţia electorală are un impact care este măsurabil. De obicei, în ultimele trei-patru scrutine am avut până la 12 mii de buletine nevalabile, buletine stricate. De această dată avem peste 60 de mii şi este efectul, probabil, al îndemnului lui Renato Usatîi să se strice buletinul, votând pentru el, deşi, în chenarul care îi revenea în buletinul de vot, era aplicată ştampila „anulat”. Avem un rebel în afara ţării, care arată şi poate contesta prin buletinele nevalabile, care sunt în proporţie de 3%, care dacă participa îi reveneau lui. Deci, dacă punem tot împreună, putem ajunge la concluzia că aceşti factori au influenţat direct rezultatul final al alegerilor.”

Europa Liberă: Dar juridic există temei de contestare?

Igor Boţan: „Nimeni nu pune la îndoială că justiţia moldovenească va da câştig de cauză învingătorilor, partidelor pro-europene. Problema majoră este că suntem o societate divizată. Şi noi în acest scrutin ne-am convins că practic avem două talere ale balanţei pe care ponderea simpatizanţilor este aceeaşi. Cei care pledează vectorul euroasiatic au rămas cu sentimentul că voinţa lor pur şi simplu a fost ignorată. Şi acesta este un veşnic izvor, veşnic, să zicem, pe durata viitorului mandat, de tensiuni, tensiuni în Găgăuzia, tensiuni la nord. Nu ştiu cum se va discuta cu transnistrenii privind reglementarea acestei probleme foarte spinoase, dificile, după ce cu candidaţii pro-ruşi, să le zicem aşa, s-a procedat de maniera de care ne-am convins. Deci, sunt probleme şi probleme, orice medalie are partea de revers. Partea bună este că această nouă Alianţă pentru Integrare Europeană nu are absolut niciun câmp de manevră pentru a tergiversa stabilirea unei noi alianţe. Ea este obligată să guverneze bine sau chiar foarte bine, pentru ca cetăţenii să nu regrete neregulile care au avut loc în această campanie. Plus, cred că și Comisia Europeană va fi în drept să exercite presiuni majore pentru ca Acordul de Asociere să fie implementat cât se poate de rapid, fără abateri. Şi presiunea şi din interior, şi din afară asupra eventualei Alianţe pentru Integrarea Europeană refăcută va fi una foarte mare.”

Europa Liberă: Vorbeaţi despre balanţa foarte fragilă între adepţii cursului estic şi ai cursului vestic, dar oricând există nişte perdanţi…

Igor Boţan: „Există perdanţi şi perdanţi. Există perdanţi care se resemnează pentru că înţeleg că pierderea lor este cauzată de regulile clare de joc şi există perdanţi care nu sunt de acord că au pierdut într-o luptă onestă şi cinstită. Eu cred că noi în Republica Moldova, din păcate, avem cel de al doilea caz. Iar referindu-ne la perspectivă, cred că pentru alianţa pro-europeană era foarte importantă să aibă Partidul Comuniştilor, care a fost pur şi simplu jefuit în această campanie electorală de către partidul lui Dodon şi al lui Renato Usatîi, trebuia să aibă în vedere că fracţiunea domnului Voronin poate fi un eventual aliat pentru a rezolva probleme complicate cu care se va confrunta Republica Moldova. Cred că după ce s-a refuzat scoaterea din joc a spoilerului, Partidul Comunist Reformator, domnul Voronin a fost antagonizat în măsura în care să nu mai fie accesibil pentru soluţionarea unor probleme dificile, atunci când va fi nevoie de un vot majoritar calificat.”

Europa Liberă: Aceasta înseamnă că a fost împins în tabăra socialiştilor şi va face corp comun cu ei?

Igor Boţan: „Nu cred că va face front comun cu socialiştii. Pentru că socialiştii practic au fost cei care l-au jefuit, i-au confiscat o jumătate din electorat.”

Europa Liberă: Comuniştii riscă să plece în neant, dacă totuşi nu vor deveni importanţi alături de socialişti, dacă nu vor pleda aceeaşi cauză răsăriteană. Comuniştii sunt puşi în situaţia să aleagă între Est şi Vest.

Igor Boţan: „Nu este chiar aşa. Dodon şi partidul său au făcut greşeli fatale, chiar dacă sunt învingători. Din punctul meu de vedere, o coaliţie de stânga pro-rusească era imposibilă, chiar dacă aveau majoritatea absolută. Părăsirea vectorului european şi încercarea de a merge pe varianta pro-rusească s-ar fi ciocnit de impedimentul ucrainean. Domnul Dodon şi partidul acestuia nu recunosc integritatea teritorială a Ucrainei. Sunt convins că Ucraina s-ar fi răzbunat pe o astfel de guvernare de la Chişinău prin tot felul de blocaje în relaţiile comerciale dintre Rusia şi Republica Moldova. Bunurile moldoveneşti trebuie să traverseze teritoriul Ucrainei, iar Ucraina poate avea o mulţime de pretenţii la Republica Moldova, pe care ar fi calificat-o drept un prieten al duşmanului de moarte al Ucrainei. Şi cred că partidul domnului Voronin, dacă tot se vorbea că migrează spre centru şi caută soluţii pentru o integrare europeană mai soft, fără a strica relaţiile cu Federaţia Rusă, eu cred că o astfel de oferă din partea Partidului Comuniştilor trebuia tratată cu maximă atenţie, fără a prejudicia nemeritat, să zicem, ratingul acestui partid.”

Europa Liberă: Şi acum comuniştii chiar nu mai au nicio punte de legătură cu dreapta victorioasă?

Igor Boţan: „Eu cred că comuniştii acum vor fi peste măsură de exigenţi şi principiali. Nu vor accepta niciun fel de jocuri cu alianţa majoritară. De asemenea, vor încerca să conteste victoria socialiştilor ca un furt calificat, bazat pe minciună, precum că Voronin ar fi în buzunarul lui Plahotniuc.”

Europa Liberă: Şi dacă comuniştilor li se vor propune funcţiile pe care le-au dorit, de exemplu, la Curtea de Conturi, sau în alte locuri unde se veghează banul public, se veghează comportamentul puterii, un asemenea rol nu l-ar accepta oare?

Igor Boţan: „Nu, evident nu, pentru că domnul Voronin a spus ce vrea. Vrea funcţia de preşedinte. Iar eu nu văd cum Alianţa pentru Integrare Europeană refăcută îi va oferi lui Voronin funcţia de preşedinte. Voronin vrea să obţină funcţia de preşedinte. Eu cred că aceasta este singura miză.”

Europa Liberă: O funcţie garantată.

Igor Boţan: „Da, singură garantată. Probabil, va cere funcţii de control nu la Curtea de Conturi, ci la Procuratură, în alte instituţii care chiar controlează ceva.”

Europa Liberă: Să revenim la câştigătorul formal, cel din vârful listei. S-a pomenit în situaţia de cândva a comuniştilor, care au luat cele mai multe voturi, dar adversarii s-au grupat şi i-au suflat victoria de sub nas. Dodon, care era creditat cu mult mai puţin de 20%, acum s-a pomenit cu o mulţime de mandate pe care, probabil, nu le poate valorifica în măsura în care a pretins, deci, victoria aceasta iese cu scârbă. Cei care l-au sprijinit şi l-au văzut în Parlament vor fi şi ei, probabil, nemulţumiţi de prestaţia dânsului şi de posibilităţile de a manevra.

Igor Boţan: „Victoria lui Dodon şi a Partidului Socialiştilor nu le serveşte la nimic altceva decât să stea cuminţi în Parlament, să conteste, să iasă la tribună ş.a.m.d. Preţul pe care l-a plătit domnul Dodon şi partidul său pentru această victorie este nerecunoaşterea integrităţii teritoriale a Ucrainei, pentru a fi desemnat partidul iubit al domnului Putin.”

Europa Liberă: Deci, în mod automat, este persoana ingrată, non grata la Kiev?

Igor Boţan: „Este adevărat. Orice victorie ulterioară a domnului Dodon, orice coaliţie de guvernare va fi una falită, pentru că va fi imposibil să aibă relaţii cu Federaţia Rusă, relaţii care ar fi profitabile pentru o eventuală guvernare în frunte cu Dodon, peste capul ucrainenilor. Eu cred, din păcate, că încă mult timp relaţiile dintre Ucraina şi Rusia vor rămâne relaţii de ostilitate, iar Republica Moldova prieten al Rusiei, inamic al Ucrainei cred că este o soluţie proastă. Domnul Voronin de aceea şi a propus să nu ne amestecăm în treburile dintre cele două state, să nu dăm dreptate nici Ucrainei, nici Rusiei în acest conflict. Pentru că altfel nu putem menţine relaţii normale cu Rusia, având conecţie cu această ţară prin teritoriul Ucrainei. Deci, acesta a fost compromisul lui Voronin pentru care a plătit foarte mult, a plătit cu o jumătate din susţinătorii săi. Acum Voronin putea să migreze în mod normal spre centru, să devină un partid de centru, să-l reformeze. Şi acesta putea fi un lucru foarte bun pentru vectorul european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Kremlinul acum are, de fapt, un reprezentant caduc, din punctul dumneavoastră de vedere, odată ce Renato Usatîi a devenit un jucător în afara Parlamentului. Ce posibilităţi de manevre are Rusia în acest moment, după ce Partidul Comunist Reformator a rămas sub prag, după ce Alianţa pentru Uniunea Vamală n-a pupat colacul?

Igor Boţan: „Rusia deja a ameninţat că nu va recunoaşte legitimitatea noii guvernări de la Chişinău. Va face-o sau nu, nu ştim. Dar cred că acum Federaţia Rusă va lucra intens cu diaspora moldovenească, prin intermediul lui Usatîi şi Doamne fereşte de alegeri parlamentare anticipate. De aceasta spun că reversul medaliei nu este atât de rău, cu cele 53-54 de mandate cât va avea noua Alianţă pentru Integrare Europeană, vor trebui să lucreze ca ceasul. Altfel, dacă nu ajung la numitor comun, dacă ajung la alegeri anticipate, cred că ne putem da seama care poate fi răspunsul venit din Federaţia Rusă, al diasporei, ne putem da seama cum se vor consolida forţele de stânga. Şi mai există un lucru la care nu ne-am referit. Nu exclud că domnul Voronin poate fi invitat la Moscova să se încropească un bloc de stânga, care ar fi foarte puternic.”

Europa Liberă: Și acesta ar putea să-i vină de hac puterii?

Igor Boţan: „Nu. Pentru că acest bloc se va ciocni de modul în care se va comporta Ucraina. Dar pentru guvernarea de la Chişinău aceasta ar fi o ameninţare serioasă cu destabilizarea aici, în ţară. Pentru că lucrurile oricum trebuie reglementate cu Rusia, cu exporturile noastre, renunţăm cu totul la piaţa rusească? Pentru că aceasta ne paşte acum, dacă Rusia nu recunoaşte legitimitatea alegerilor parlamentare de aici, din ţara noastră.”

Europa Liberă: Primul prag pe care trebuie să-l treacă noua posibilă Alianţă Pro-Europeană? Care va fi testul de consolidare? Confirmarea premierului?

Igor Boţan: „Este un test foarte complicat. Iarăşi, partajarea funcţiilor politice, bine, aici putem spune că este absolut normal ca ministerele să fie partajate pe criterii politice. Celelalte funcţii parcă sunt partajate, dar ştim despre ameninţările domnului Ghimpu să negocieze tare, să-şi obţină pârghiile de care are nevoie. Şi aici pot fi probleme destul de complicate.”

Europa Liberă: Acestea sunt de culise, dar ceea ce va vedea publicul?

Igor Boţan: „Eu cred că spre sfârşitul acestei luni vor face declaraţii privind constituirea coaliţiei. Eu cred că au învăţat din experienţa anterioară şi nu vor face scurgeri de informaţii pentru presă. Deci, noi probabil nici nu vom şti cum au negociat şi ce şi-au redistribuit. Şi aceasta e partea proastă. Şi cred că acest test ei îl vor trece, pentru că ei nu au o altă soluţie. O altă soluţie este să dispară.”

Europa Liberă: Dar când la modul practic, vizibil vom zice că iată...

Igor Boţan: „Potrivit Constituţiei, au exact o lună de zile pentru a valida alegerile, pentru a forma organele de lucru ale Parlamentului, pentru a anunţa preşedintele că au fost formate fracţiunile parlamentare şi pentru a-i transmite un mesaj preşedintelui ţării să negocieze sau să se consulte cu fracţiunile parlamentare pentru identificarea unei candidaturi pentru funcţia de prim-ministru. Eu cred că s-ar putea către sfârşitul anului să avem şi organele de conducere ale Parlamentului stabilite, şi întrunirea în prima şedinţă a Parlamentului, şi chiar numirea guvernului pentru că ei nu au altă soluţie. În situaţia în care s-au pomenit trebuie să dea dovadă, cel puţin de ochii lumii, de un randament, astfel încât cetăţenii să nu regrete că practic am intrat în aceeaşi băltoacă.”

Europa Liberă: Nu pot să nu vă întreb dacă există pericolul unor revolte violente, contestări stradale ale scrutinului?

Igor Boţan: „Eu nu cred în aceste violenţe. Dar eu cred că cei care vor contesta rezultatele alegerilor vor sta cu ochiul pe organele de ocrotire a normelor de drept şi le vor întreba: „Daţi-ne dovezi. Daţi dosarul în judecată să vedem a existat un adevărat pericol din partea Antifa”, ceea ce a servit şi drept temei pentru scoaterea din cursa electorală a Partidului „Patria”. Am mai avut astfel de lucruri: cum s-a investigat cazul „Pădurea Domnească”; cum s-a investigat cazul „7 aprilie”? Noi nu ştim nimic despre adevăruri. Iar dacă acesta a fost doar un pretext pentru isterizarea opiniei publice, atunci problema legitimizării acestei guvernări devine una şi mai presantă. Dacă guvernarea nu va termina, nu va duce la bun sfârşit acest dosar cu „Antifa”, cu pericolul de lovitură de stat, nu va fi transmis în justiţie, nu vor fi condamnaţi, să vadă lumea că într-adevăr a existat acest pericol, atunci istoria cu aceste alegeri se va transforma într-un mit. Iar noi ştim cu miturile se umflă şi cum ulterior aceste mituri lovesc în cei care au stat la începuturi.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG