Linkuri accesibilitate

„Să fie cinstiţi, să tragă la oameni, să mărească pensiile la bătrâni, pentru tineret să le dea de lucru, să nu se ducă în ţări străine...”


Cum văd moldovenii calitățile necesare unui ales al Parlamentului...

Europa Liberă a căutat să afle de la trecătorii întâlniţi ocazional pe stradă care sunt calităţile pe care ar trebui să le aibă un deputat în Parlamentul unei ţări care trebuie şi poate să devină prosperă.

„Trebuie să fie deştept, nu pe blat şi cu bani să intre în Parlament, dar să fie şi din cei care au terminat cu cunoştinţe. Să ţie la oameni, nu numai să vorbească, dar nimic să nu facă”.

„În primul rând, trebuie să fie cinstiţi, omenoși, deştepţi”.

„Măcar să aibă un interes oarecare pentru popor, ceva-ceva să facă în ţara asta”.

„Ceea ce spun să îndeplinească, dar ei umblă numai cu minciuna”.

„Să nu fie corupţi”.

„Să fie capabili de a face ceva”.

„Trebuie să fie în primul rând pentru oameni, nu pentru ei. Toate legile care le fac să fie pentru oamenii care-i aleg. La noi nu se întâmplă aşa, deoarece ei îşi aduc aminte de noi atunci când au nevoie, adică din patru în patru ani. După aceea la gunoi noi, iar ei acolo sus”.

„Trebuie să fie cinstiţi, să tragă la oameni, să mărească pensiile la bătrâni, pentru tineret să le dea de lucru, să nu se ducă în ţări străine şi să rămână copii fără părinţi”.

„Un deputat dacă îl alege poporul, el trebuie să îndeplinească cerinţele poporului. Să fie făcute legi pentru oameni, şi nu pentru dânşii. Asta-i. Trebuie să fie un om cinstit şi ceea ce promite trebuie să facă. Ceea ce ştie că nu poate face nu trebuie să promită”.

„Deputaţii ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea, să fie ca un părinte pentru societate, să fie cinstiţi, să nu se gândească numai pentru sine, dar să se gândească pentru lume mai mult”.

„Să fie cinstit. Dacă va ţine cont de voinţa poporului, va respecta legea, ar fi un deputat ideal”.

„Dacă spun ceva să se ţină de cuvânt, nu numai promit, promit, dar nu se ţin de cuvânt. Să nu amăgească lumea”.

„Să se stăruie pentru popor, pentru societate”.

„Să slujească întotdeauna poporului. Numai că ei nu se gândesc pentru popor, dar se gândesc numai pentru ziua aceea când câştigă mandatul şi pe urmă patru ani de zile uită de oameni de tot. Depuraţii ăştia ar trebui să treacă o şcoală dacă sunt demni de a fi deputat, dar nu cu banii în buzunar să vină şi l-au scris deodată în listă şi când vine vremea de a înnoi listele vin din nou cu bani pentru un alt mandat de deputat, să aibă privilegii, să nu-l poată pune la dubă”.

XS
SM
MD
LG