Linkuri accesibilitate

Bulgaria condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina


La comemorarea disidentului Gheorghi Markov la Sofia
La comemorarea disidentului Gheorghi Markov la Sofia

Daniel Mitov: „redesenarea hărții Europei și apariția unor noi conflicte înghețate reprezintă o provocare directă la adresa valorilor europene și euroatlantice”.

Văzută în general drept una din cele mai pro-ruse țări din UE și NATO, Bulgaria începe să se alinieze la linia occidentală, criticând cu glas ceva mai tare, de exemplu, acțiunile Moscovei în Ucraina. Despre declarațiile pe această temă ale ministrului bulgar de externe Daniel Mitov la Conferința internațională în problemele securității ce a început la Sofia, în relatarea corespondentului nostru:

„Agresiunea Federației ruse în Ucraina, redesenarea hărții Europei și apariția unor noi conflicte înghețate reprezintă o provocare directă la adresa valorilor europene și euroatlantice”, a declarat ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov, în deschiderea celei de a treia Conferințe internaționale în problemele securitățiii.

„Acțiunile agresive ale Rusiei vor putea provoca un nou Război rece”, a avertizat șeful diplomației bulgare. După el, încercările Moscovei de a impune Ucrainei o anumită orientare geostrategică reprezintă un act inadmisibil.

În aceste condiții Bulgaria își va întări solidaritatea în cadrul Alianței Nord Atlantice și Uniunii Europene. Adoptarea deciziilor strategice comune nu trebuie să fie influențată de dependența existență în sectoare precum economia sau energetica. Și mai importantă devine respectarea normelor și principiilor dreptului internațional.

Este nevoie de pași hotărăți și de o politică eficientă pentru adaptarea țărilor membre la schimbările intervenite în mediul geostrategic.

Un alt focar de tensiune a apărut în Orientul Mijlociu unde grupări extremiste și-au impus dominația în zone din Siria și Irak.

Noile condiții impun întărirea relațiilor transatlantice în domeniile economic și militar, a declarat Mitov. Sarcina nr. unu a Bulgariei este de a reduce dependența de Rusia în sectorul energetic.

În cuvântarea sa, noul ministru al apărării Nikolai Nencev a subliniat necesitatea înlocuirii armamentului sovietic din dotarea armatei bulgare. Întărirea capacității de apărare impune participarea armatei la un număr mai mare de exerciții comune în cadrul NATO.

Oaspete conferinței, organizate de Academia bulgară de științe și de căteva organizații nonguvernamentale, este asistentul secretarului general NATO pentru riscurile emergente, Sorin Ducaru. Participă reprezentanți ai Giorgiei, Macedoniei, Statelor Unite ale Americii, Ucrainei și altor țări și organizații internaționale.

XS
SM
MD
LG