Linkuri accesibilitate

Joey DeFrancesco


Improvizator feroce și maestru al ritmului. Probabil cel mai bun organist Hammond B3 de pe planetă

Organistul, trompetistul și vocalistul de jazz american Joey DeFrancesco a fost ceea ce un termen consacrat al limbii de lemn numește „copil minune”, înainte de a deveni ceea ce aceeași limbă de lemn numește un „monstru sacru”, unul foarte tînăr însă, ce-i drept.

S-a născut în 10 aprilie 1971 la Springfield, Pennsylvania într-o familie alcătuită din trei generații de muzicieni de jazz. Poartă numele bunicului său, Joseph DeFrancesco, saxofonist și clarinetist. În 2013, tatăl său, organisul „Papa” John DeFrancesco, a primit premiul Legendă Vie de la Oklahoma Jazz Hall of Fame.

Joey a început să cânte la orgă la vîrsta de 4 ani, iar la 5 ani interpreta perfect piese ale legendarului organist Jimmy Smith. To la 5 ani apărea deja pe scenă împreună cu tatăl. La 10 ani a intrat în prima sa trupă la Philadelphia, iar la 16 ani a lansat primul său album, „All of Me”.

La 22 de ani devine unul din membrii formatori ai trupei The Free Spirits, alături de marele ghitarist britanic John McLaughlin și de bateristul Dennis Chambers. (În 1993, cu ocazia concertului la Sala Palatului din București al formației The Free Spirits, cel care vă vorbește i-a luat un interviu lui John McLaughlin pentru acum defuncta emisiune Metronom a Europei Libere; din păcate scriptul și înregistrarea audio a acelei emisiuni s-au pierdut.)

Improvizator feroce și maestru al ritmului, cum e numit de unii cronicari de jazz, Joey DeFrancesco obișnuia să cânte în concert pînă prin 2013, când a lăsat-o mai moale, cam 200 și ceva de nopți pe an.

A primit numeroase premii, inclusiv unul Grammy, iar în 2012 revista americană „Jazz Times” l-a numit cel mai bun organist Hammond B3 de pe planetă, ceea ce e probabil adevărat.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG