Linkuri accesibilitate

„Secţiile de votare din străinătate vor primi numărul maxim posibil de buletine de vot”


Reprezentanţi ai CEC asigură că procesul de votare va decurge mult mai uşor decât în anii precedenţi.

Orice scrutin electoral testează capacitatea autorităţilor publice de a asigura condiţii pentru exercitarea dreptului la vot, unul dintre drepturile decisive, garantate de Constituţie şi mai multe acte internaţionale.

Am încercat să aflu dacă autorităţile moldoveneşti sunt suficient de pregătite pentru a face faţă în scrutinul electoral din 30 noiembrie unui număr mare de alegători la anumite secţii de votare, în mod special, la cele din străinătate, şi ce ar trebui să facă alegătorul atunci când ajunge în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la vot.

Reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale ne asigură că procesul de votare va decurge mult mai uşor decât în anii precedenţi, întrucât a fost majorat, de la 7 la 11, numărul de angajaţi întrun birou electoral, iar secţiile de votare din străinătate vor primi un numă maximal de buletine de vot - 3000, astfel încât să fie exluse situaţiile în care nu se ajung buletine de vot.

În plus, ne spune secretarul CEC, Andrei Volentir, Registrul electonic al alegătorilor, aplicat în premieră, în Republica Moldova, va facilita procedura tehnică de exercitare a dreptului la vot:

„Pentru a evita situaţiile pe care le-am avut la alegerile din 2010, când în Paris, Moscova, Milano nu s-au ajuns buletine de vot şi oamenii nu au putut să-şi exercite dreptul la vot, anul acesta secţiile de votare din străinătate vor primi un număr de buletine de vot maximal posibil. În situaţiiile în care vor fi foarte mulţi alegători spre sfârşitul zilei la o secţie de votare, se va decide prelungirea cu două ore a timpului pentru vot, de la 21 la 23, şi asta va permite tuturor alegătorilor să voteze. Anul acesta sunt mai multe măsuri menite să faciliteze procesul de vot. Va fi implementat Registrul Electronic al alegătorului. Fiecare alegător mai întâi se va regăsi în Registrul Electronic, apoi va merge să ia buletinul de vot. Fiecare secţie de votare va fi dotată cu rigle specialecare cu despărţituri pentru citirea numele şi pentru semnatură. Aceasta pentru a ajuta alegătorilor să-şi găsească mai repede numele în listă şi să semneze în dreptul numelui. Listele de bază vor fi tipărite din timp pe blancuri speciale, cu numele tuturor persoanelor cu drept de vot arondaţi la secţia respectivă. Drept urmare numărul celor înscrişi în listele suplimentare va fi unul mic şi astfel nu se va tergiversa procesul“.

Secretarul CEC nu exclude că la unele secţii de votare din străinătate ar putea să se formeze cozi în situaţiile în care numărul de alegători va fi unul foarte mare, aceasta necesitând mai mult timp pentru procesarea datelor. Pentru a evita asemenea situaţii, oficialul CEC recomandă cetăţenilor moldoveni aflaţi în străinătate să se înregistreze în prealabil la secţiile de votare unde îşi vor exercita dreptul de vot, astfel încât, în timpul votării, să fie redus timpul de procesare a datelor.

Alegătorii îşi exercită dreptul de vot la secţia de votare unde sunt arondaţi potrivit domiciliului, iar în cazuri speciale, la secţiile de votare din regiunea în care se află temporar: fie la muncă sau la tratament , ori în custodia organelor de drept. Ei pot verifica, la secţia de votare din raza domiciliului său, unde votează şi dacă figurează în listele electorale permanente.

L-am întrebat pe Andrei Volentir, cum îşi vor satisface dreptul la vot, bunăoară, cetăţenii care, din varii motive, nu au viză de reşedinţă şi din această cauză nu sunt incluşi în Registrul Electronic al alegătorului:

„Dacă nu au viză de reşedinţă, fie că sunt boschetari sau din anumite motive au vrut să nu-şi înregistreze domiciliul, noi nu avem cum să ştim de ei, întrucât Registrul alegătorilor se face în baza datelor oficiale despre populaţia cu drept de vot domiciliată pe teritoriul R.Moldova. Şi această categorie de persoane numără 89 de mii. Ei vor putea vota la secţia de votare în raza căreia îşi au locul de trai, dar trebuie să se legitmize cu un act de intentitate. Dacă, la verificarea în Registru se va constata că persoană nu are viză de reşedinţă, i se va permite să voteze, pe listele suplimentare“.

Secretarul CEC a exclus eventualitatea unor votări multipe la scrutinul electoral din noiembrie: „În Registrul Electronic sunt incluse datele din buletinul de indentitate, inclusiv codul personal şi atunci când persoana, să zicem fără viză de reşedinţă, a votat la o secţie de votare şi mai încearcă la altă, în Registru va apărea codul ei personal cu informaţia că a votat deja şi nu v-a mai fi admisă să meargă mai departe“.

Ca şi în scrutinele electorale anterioare, o situaţie problematică se atestă în cazul alegătorilor din regiunea de Est a R.Moldova, controlată de administraţia nerecunoscută de la Tiraspol, care nu permite, deocamdată, deschiderea unor secţii de votare în localităţile din stânga Nistrului. Ei, vor putea vota, potrivit CEC, ca şi în anii precedenţi, la secţiile de votare din localităţile de pe malul drept al Nistrului.

Expertul Nicolae Postică de la Asociaţia Promo-Lex, organizaţie care monitorizează scrutinele electorale, susţine că autorităţile de la Chişinău nu au întreprins suficiente măsuri pentru a le asigura accesul la secţiile de votare cetăţenilor cu drept de vot domiciliaţi în localităţile controlate de regimul de la Tiraspol şi asta va descuraja, în opinia sa, prezenţa la urnele de vot:

„Dreptul la vot al cetăţenilor din stânga Nistrului este mai important decăt eventualele probleme politice care pot apărea în relaţiile cu administraţia de la Tiraspol. Şi nici nu trebuie să se facă economii pe seama faptului că nu au fost deschise secţii de vot pentru alegătorii din raioanele de Est ale Moldovei. Numărul celor cu drept vot a fost inclus în Registrul alegătorilor, dar ei nu vor putea să-şi exercite dreptul la vot, pentru că nu au fost create condiţii. Pentru ei nu vor fi deschise secţii de votare şi asta va scădea interesul pentru a merge la urne şi, respectiv, va conduce la scăderea ratei de participare generală la alegeri“.

L-am întrebat pe expertul Promo-Lex ce trebuie să ştie şi cum să procedeze un alegător atunci când îi este periclitat dreptul de a vota: „Alegătorul trebuie să se prezinte la secţia de votare cu actul de identitate în regulă, să se asigure din timp la care secţie va vota şi, respectiv, să ia măsurile de rigoare în cazul în care va vota în altă parte decât acolo unde îi este viza de reşedinţă. Dacă totuşi apar probleme, ele pot să apară, pentru că nimic nu este perfect, bunăoară, nu se găseşte în lista alegătorilor, dar are domiciliul în regiunea respectivă, el va putea vota pe listele suplimentare“.

Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie, în baza unor hotărâri judecătoreşti.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie din Republica Moldova sunt aşteptaţi la urne peste trei milioane de alegători, dintre care circa 300 mii de cetăţeni din localităţile din stânga Nistrului.

Previous Next

XS
SM
MD
LG