Mă întreb ce gândeşte un observator străin, de pe o poziţie neutră, despre campania pentru alegerile prezidenţiale din România: se crede, presupun, transpus în altă epocă, pe vremea în care ţara era condusă de „geniul Carpaţilor”.
Chipul unuia dintre candidaţi, actualul prim-ministru Victor Ponta, este multiplicat la infinit, pe bannere, panouri, afişe, fluturaşi. Rar campanie mai dezechilibrată, în care cel ce deţine puterea profită de toate pârghiile şi monopolizează nu numai afişajul stradal dar şi majoritatea posturilor de televiziune, locale şi centrale, în frunte cu televiziunea publică.
Mesajul e fără echivoc: doar Ponta aduce binele, bunăstarea şi fericirea, pe când candidaţii din partea opoziţiei nu vor decât răul României. Pretinzând că vrea să fie „preşedintele care uneşte”, cum sună unul din sloganurile sale, Ponta a promovat în realitate un discurs al urii şi al violenţei.
În fapt, Ponta nu are a se teme decât de primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Doi dintre ceilalţi candidaţi se prezintă mai mult pentru a face pârtie pentru Ponta: mă refer la dizidentul liberal Călin Popescu-Tăriceanu şi la fostul director al Serviciului de Informaţii Externe Teodor Meleşcanu.
Primul e în competiţie doar pentru a canaliza către Ponta, în turul al doilea, voturile liberalilor nostalgici după alianţa cu social-democraţii. Celălalt a demisionat de la conducerea SIE probabil pentru a avea mâinile libere ca să-l apere pe Ponta de acuzaţia de a fi fost, pe vremuri, agent acoperit al serviciului.
De partea cealaltă, Monica Macovei are adeziunea unor intelectuali precum şi a unor tineri care o stimează pentru intransigenţa şi rectitudinea ei morală. Tot la dreapta eşichierului politic se situează Elena Udrea, favorita preşedintelui Traian Băsescu a cărui implicare în campanie a reuşit să enerveze aproape pe toată lumea.
Problema e că pe dna Udrea o ajung din urmă scandalurile legate de afacerile de corupţie, unde unul dintre protagonişti este chiar fostul ei soţ. Nimeni nu poate şti cu certitudine dacă doamnele Macovei şi Udrea îşi vor îndemna votanţii să se ralieze, în turul doi, lui Iohannis.
Pare greu de crezut dar n-am avut până astăzi, la finele campaniei, nici o confruntare directă între principalii candidaţi. Victor Ponta ne-a servit, în schimb, binecunoscutul discurs, obsesiv şi redundant, anti-Băsescu plus atacurile sub centură vizându-l pe Klaus Iohannis.
Acesta din urmă s-a detaşat ca fiind candidatul cel mai echilibrat, mai riguros, mai calm, de un calm uneori de-a dreptul dezarmant. Vrea să impună, a declarat-o, un alt mod de a face politică, în răspăr cu gesticulaţia demagogică şi cu aranjamentele şmechereşti.
În mod normal, mai ales pe fondul dezvăluirii unor mari afaceri de corupţie, electoratul ar trebui să fie interesat de un personaj ca Iohannis, cu atât mai mult cu cât nu pare a fi prins în multiplele combinaţii de tip mafiot care ies la iveală una câte una. Acestea ar fi singurele lui atù-uri pentru că, altfel, având în spate aparatul de partid şi aparatul guvernamental, Ponta ţine în mână toate cărţile.
