Celebrul regizor de teatru rus Iuri Liubimov a încetat din viață duminică, 5 octombrie, la vîrsta de 97 de ani. Personalitate marcantă a teatrului rusesc, Liubimov este cel care a înfiinţat treatrul Taganka din Moscova, pe care l-a condus timp de 50 de ani. A colaborat cu Mayerhold, cu Dmitri Şostakovici, cu Boris Pasternak și cu Vladimir Vîsoţki.
În 1984 i-a fost retrasă cetăţenia sovietică după ce, fiind la Londra, a dat un interviu ziarului „The Times” în care vorbea deschis şi critic despre politica din domeniul cultural în Uniunea Sovietică. A trăit în exil, și a regizat spectacole în Statele Unite și pentru marile scene de teatru si operă europene. A revenit la Moscova în 1988, după lansarea perestroikăi.
În 2011, Liubimov a părăsit teatrul Taganka, nemulțumit de spiritul ”mercantil” al actorilor trupei . Anul trecut a realizat primul său spectacol pentru teatrul Balșoi.
Personalitatea lui Iuri Liubimov ese evocată de regizorul Sergiu Prodan:
„Liubimov a însemnat o lume, o lume întreagă, o lume care întruchipa tot ce era necesar pentru existenţa ei. A însemnat Teatrul Taganka pentru că el l-a fondat şi chiar în perioada cînd a fost în exil Teatrul Taganka însemna Liubimov.
Şi pe cînd eram student la Moscova, toţi colegii de Facultate, la Şcoala de Actorie, visau să ajungă în trupa Teatrului Taganka. Liubimov a însemnat o viaţă foarte corectă din punctul de vedere al unui artist şi un model pentru artişti în condiţiile unui regim politic pentru că lupta lui cu sistemul politic din Uniunea Sovietică nu a însemnat o rebeliune deschisă, ci o poziţie civică, o poziţie a unui artist faţă de acel sistem, faţă de valorile şi principiile care dominau atunci.
Cînd a înfruntat sistemul, avînd de fapt tot ce-şi dorea la Moscova, avînd propriul teatru, fiind faimos, şi fiind acceptat într-un fel şi permiţîndu-i-se chiar să monteze anumite spectacole aşa cum voia el, a înfruntat totuşi acest sistem şi a plecat să monteze Crimă şi Pedeapsă la Londra. Şi atunci cînd a montat acest spectacol, agenţii KGB s-au întîlnit cu el şi l-au ameninţat deschis, i-au spus „Crima aţi săvîrşit-o, pedeapsa va urma!”
Şi el reuşise să-şi aducă la Londra familia şi copilul. Dormea la nişte prieteni, la un parlamentar englez, în familia lui, între dînsul şi soţia lui noaptea, se temea să nu-l fure kaghebiştii, să nu-i fure copilul. Şi lucrul acesta îl ştiu din prima sursă, de la acei oameni, cînd am fost la Londra şi am avut fericirea să fac cunoştinţă, şi mi-au povestit acest lucru.
El n-a afişat lupta sa cu sistemul. El a încercat să ridiculizeze sistemul. Asta însemnînd că în momentul în care se va schimba sistemul şi vor veni alţi idioţi la putere Liubimov nu se va schimba, nu s-a schimbat. El a rămas acelaşi, pe aceleaşi poziţii, pe poziţiile unui artist, ale unui om cu demnitate, pe poziţiile adevărului aşa cum îl vedea şi îl înţelegea el.
Tot ce a însemnat în mare parte succesul teatrului rusesc în lume s-a datorat lui Liubimov prin spectacolele de la Taganka, prin Hamlet cu Vîsoţki în rolul central, prin Maestrul şi Margareta… ”
