Linkuri accesibilitate

Nouă foști miniștri de la București acuzați de corupție în scandalul Microsoft


Întrei ei și reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional.

Nouă miniștri din cabinetele Adrian Năstase și Emil Boc au fost puși sub acuzație pentru fapte de corupție pentru că au încheiat sau prelungit contracte la suprapreț de achiziționare a unor licențe Microsoft pentru produse din sistemul de învățământ, potrivit DNA. Totul a început însă cu ancheta demarată anul trecut de autoritățile din Statele Unite au început cercetările împotriva companiei Microsoft, asupra cărei planează suspiciunea că ar fi corupt responsabili guvernamentali din Italia, China și România pentru a obține contracte favorabile. Procurorii americani investighează astfel dacă reprezentanți ai Microsoft sunt implicați în posibile cazuri de dare de mită pentru a primi contracte software din partea Ministerului Comunicațiilor din România.

Valoarea contractelor investigate de procurorii anticorupție de la București depășește 1 miliard de euro, iar pe lângă softurile educaționale cumpărate de la Microsoft este cercetat și contractul privind securizarea frontierelor (Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GsmbH, în valoare de 105 milioane USD, derulat în perioada 2004-2009).

Conform Direcției Naționale Anticorupție (DNA) există indicii că cei 9 miniștri împotriva cărora a început urmărire penală “au pretins și primit sume de bani” pentru a favoriza firma Fujitsu Siemens Computers „în legătură cu încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft). Acest contract „s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice” invocându-se „în mod nereal calitatea de unic distribuitor al Fujitsu Siemens Computers la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesare nefundamentat”.

Din cercetările făcute de procurorii anticorupție rezultă că, de pildă, din cele 54 de milioane de dolari, bani achitați de guvernul român în baza contractului cadru în 2004, „suma de 20 de milioane de dolari reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societățile implicate”

Dintre cei nouă miniștri implicați în scandalul IT, șase provin din rândurile actualei puteri (PSD, UNPR), iar restul din fosta guvernare PDL. Printre ei se află și actualul reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional, Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanțe în perioada guvernării Adrian Năstase.

1) ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator PSD), ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.

2) VREME VALERIAN (în prezent deputat PDL), ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 ministru, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.

3) MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN (în prezent senator UNPR – Parlamentul României), ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru.

4) NICA DAN (prezent membru al Parlamentului European din partea PSD), ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

5) ŢICĂU ADRIANA (PSD), ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; de asemenea, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă;

6) SANDU GABRIEL (PDL) ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

7) DANIEL FUNERIU (PMP)ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi semnat şi promovat spre aprobare „Nota privind licenţele Microsoft utilizate de către Ministerul Educației în şcoli”, în care se atesta, contrar dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi a clauzelor contractuale că acesta „permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe pentru şcoli

8) ALEXANDRU ATHANASIU (PSD) ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă;)

9) Mihai TĂNĂSESCU, în prezent reprezentatnul Romaniei la FMI, ministru al Finanţelor Publice din partea PSD în perioada 2000 -2004, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă; în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft. Astfel, în luna iulie 2004, în contul personal al unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „investiții directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”. Din cercetările efectuate rezultă că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer.

Politigraf

XS
SM
MD
LG