Linkuri accesibilitate

Mitingul lui Ponta, între Ceaușescu și Obama


Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul moldovean Iurie Leancă, prezent lângă cuplul Ponta, a declarat că cetățenii moldoveni „își leagă speranțele de viitorul președinte al României Victor Ponta”...

Premierul Victor Ponta păstrează tendința recentă a lansărilor PSD de tip american, dar le combină cu spectacolul tradițional din perioada regimului comunist. Astfel pentru a umple Arena Națională, stadionul unde vor fi jucate și meciurile din Campionatul European de Fotbal din 2020, socialiștii români i-au invitat pe angajații diverselor regii naționale să viziteze în mod organizat Arena, oferindu-le, autobuze, exact pentru perioada în care avea loc spectacolul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidențiale. Stadionul are 55 de mii de locuri, dar poate primi până la 70 de mii de oameni, iar socialiștii români au vrut să demonstreze că sunt mulți . La sfârșitul săptămânii a avut loc a doua mare lansare, după cea de acum două săptămâni de la Alba Iulia, unde Victor Ponta a pozat în unificatorul nației, făcând promisiuni pentru sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

De la imaginea de principe cu proiecte de mărire a țării prin reunificare, Victor Ponta a trecut la un alt tablou, cel al liderului dinamic și modern, care se lansează în mijlocul susținătorilor printre baloane și stegulețe, alături de șeful socialiștilor europeni Sergei Stanişev și premierul moldovean Iurie Leancă. Dar pe stadionul național din București s-a dovedit că nu erau doar susținători, ci și oameni aduși pentru umplutură, care s-au plictisit repede și au început să plece înainte de finalul ceremoniei. Deci peste imaginea de tânăr prezidențiabil european a fost așezată o alta, care aducea mai degrabă cu marele mitinguri ale lui Nicolae Ceaușescu, al liderului care este înconjurat în mod artificial de admiratori și care au exersat aplaudatul la comandă, îmbrăcați în tricourile oferite de PSD.

Iurie Leancă
Iurie Leancă

Prin lansarea sa în forță, Victor Ponta a vrut să demonstreze că are o susținere serioasă pentru președinție, iar prin discursurile liderilor europeni de stânga proiectate pe ecrane uriașe, că are susținerea Europei. Iurie Leancă prezent lângă cuplul Ponta a declarat că cetățenii moldoveni „își leagă speranțele de viitorul președinte al României Victor Ponta” explicând că acesta este un „partener politic de încredere, de care îl leagă o prietenie frumoasă”. Deci în imaginarul colectiv Victor Ponta s-a proiectat ca fiind candidatul complex care strânge în jurul lui amiciții internaționale și piloni pe care să se poată sprijini. „Vă chem să fim împreună pe drumul spre marea unire a tuturor românilor”, a declarat din nou premierul de la București, folosind și alte mesaje naționaliste de tipul „aici e țara mea și neamul meu cel românesc”.

Potrivit unor surse, unul dintre strategii acestei lansări ar fi fost Mitch Stewart, care a lucrat și în campania lui Barak Obama. Dar lipsa de entuziasm a celor prezenți pentru prezidențiabilului Victor Ponta este prima care face diferența între o manifestare de tip american și una după model nord-coreean.

În subsidiar există însă multe altele. Premierul socialist al României, favorit în cursa prezidențială se bucură de pildă și de poeziile pe care i le transmit baronii locali. „Victor - o galaxie română-n devenire” este una dintre ele, scrisă de președintele Consiliului județean Prahova, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Tot pentru descurajarea celorlalți candidați, Victor Ponta s-a înscris la Biroul Electoral Central cu o listă de peste 2 milioane de semnături, față de 200 de mii, minimul general. Mâine este ultimul termen de depunere a candidaturilor, dar în afară de șeful serviciului autohton de spionaj, care astăzi și-a dat demisia pentru a intra în cursă, toți ceilalți și-au depus deja candidaturile. Urmează și lansările acestora, dar probabil cu mult mai puțin fast, fiindcă bugetele lor sunt mult mai mici decât ale PSD, principalului partid aflat la guvernare în România.

XS
SM
MD
LG