Linkuri accesibilitate

Scoția decide să rămînă în Marea Britanie


Europa răsuflă ușurată.

Premierul britanic, David Cameron a spus că este „încântat” de votul scoțienilor, care au respins la referendumul de joi secesiunea și au decis că Scoția rămâne în componența Regatului Unit.

Rezultatele preliminare arată că peste 55% dintre locuitorii Scoției care au participat la plebiscit au votat împotriva independenței, prezența la urne fiind de 85%. „M-ar fi durut inima să văd că Regatul Unit dispare”, a spus Cameron care risca un sfârșit de carieră, dacă învingeau la referendum promotorii secesiunii Scoției.

La Edinburgh, liderul naționalist scoțian Alex Salmond a recunoscut eșecul și a spus că acceptă rezultatul referendumului, la care scoțienii au decis să păstreze uniunea de 307 ani cu Marea Britanie. Salmond a mai spus că așteaptă ca Londra să-și îndeplinească imediat promisiunea unei mai mari autonomii pentru Scoția, făcută în timpul campaniei premergătoare referendumului.

Scoția la ora anunțării rezultatelor referendumului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:50 0:00

Rezultatul referendumului a fost salutat de NATO. Țările membre erau îngrijorate că dezintegrarea Marii Britanii a cărei submarine nucleare sunt bazate în Scoția putea slăbi Alianța. La aflarea rezultatelor, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, și-a exprimat încrederea că Marea Britanie „va continua să joace un rol de frunte pentru a menține Alianța puternică”.

Președintele Parlamentului European, Martin Shulz, a spus că a „răsuflat ușurat” la aflarea rezultatului. Prețul acțiunilor pe piețele europene a crescut brusc în dimineața de astăzi, după săptămâni de incertitudine printre investitori. Lira sterlină s-a întărit și a atins un nivel record față de euro în ultimii doi ani.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG