Linkuri accesibilitate

Scoția: referendum cu privire la desfacerea uniunii politice cu Marea Britanie


Sondajele spun că cei care nu vor separarea de Marea Britanie au un mic avans.

În Scoţia are loc astăzi referendumul asupra independenţei regiunii. Centrele de votare vor fi deschise până la miezul nopţii iar rezultatul este aşteptat vineri dimineaţă.

Au drept de vot au toţi cetăţenii Uniunii Europene, rezidenţi în Scoţia. Scoţienii care nu sunt rezidenţi nu pot participa la referendum.

Vârsta minimă pentru a participa la vot a fost scăzută la 16 ani şi 97 la sută din persoane cu drept de vot s-au înregistrat ca să participe la referendum.

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, cei care doresc rămânerea în cadrul Marii Britanii au un mic avans (52%) faţă de ceI care se pronunță pentru independenţă (48%).

Alegătorii vor răspunde la o singură întrebare: „Să devină Scoţia o ţară independentă?”

Dacă la noapte votul pentru independenţă are câştig de cauză, la 24 martie 2016, după 18 luni de negocieri cu guvernul de la Londra, Scoţia va fi o ţară suverană.

Dar va rămâne, cel puţin pentru moment, sub coroana britanică pentru că referendumul de astăzi este despre uniunea politică dintre Anglia şi Scoţia, încheiată în 1707 şi nu despre unirea celor două case regale din 1603, când James IV al Scoţiei a devenit şi regele Angliei sub numele de James I. Desigur, ar putea urma încă un referendum asupra monarhiei.

În ajunul votului, premierului scoţian Alex Salmond, unul din marii avocaţi ai independenţei, a atras atenţia că votul de joi este „şansa vieţii” şi că alegătorii au posibilitatea acum de a face din Scoţia „ţara pe care realmente şi-o doresc”.

Dacă însă Scoţia alege să rămână în Marea Britanie, ceea ce speră Londra şi premierul David Cameron, partidele parlamentare (conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii) au promis legislativului scoţian mai multă autonomie: este vorba despre puterea de decizie în probleme legate de taxe şi impozite, cheltuieli bugetare şi sistem de ajutor social.

Scoţia se consideră mai social-democrată şi mai apropiată de mentalitatea scandinavă decât guvernul de la Londra.

Este motivul pentru care, de exemplu, în ultima fază a campaniei electorale, s-a dezbătut mult viitorul sistemului sanitar: avocaţii independenţei se plâng că acesta este distrus de Londra, care forţează privatizarea sănătăţii.

Oponenţii atrag însă atenţia că sănătatea este de mult în competenţa autorităţilor scoţiene şi să săptămâna aceasta a fost dat publicităţii un proiect al guvernului despre reduceri drastice în ce privește ajutorul de sănătate.

O problemă mult mai complicată este viitorul monedei: va rămâne Scoţia cu lira sterlină, chiar în cazul unui vot pentru independenţă, sau va fi obligată să-și creeze o monedă proprie?

În acest punct, rolurile sunt schimbate: premierul Alex Salmond este cel care declară că Scoţia va rămâne într-o uniune monetară cu restul Marii Britanii.

Oponenţii independenţei, între care fostul premier Gordon Brown, atrag atenţia că această uniune nu este fezabilă iar multe bănci mari, cum ar fi Banca Regală a Scoţiei sau Deutsche Bank au anunţat că-şi mută centralele de la Edinburgh.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG