Câtă libertate a presei este posibilă într-o societatea ca acea a Republicii Moldova? Cine şi ce cauzează fluxul şi refluxul acesteia? Cum se văd comparaţiile în acest sens între ţări cu aceleaşi aspiraţii? Vom discuta subiectul cu Nadine Gogu,
directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, centru care a prezentat un nou raport trimestrial privind libertatea presei.
Europa Liberă: CJI a prezentat un nou raport, trimestrial, care reflectă Indicele Libertăţii Presei. Studiile care stabilesc, de fapt, diminuarea sau consolidarea libertăţii presei se elaborează în cadrul unui proiect denumit „Monitorizarea Libertăţii Presei în Ţările Parteneriatului Estic”. Dna Gogu, pentru început, înainte de a ajunge la modul în care se ajunge la constatări, la acel indice, de ce - aţi spune Dvs. - este necesar să fie ţinută mâna pe pulsul presei? De ce ar fi important, iată, câte un diagnostic trimestrial privind libertatea presei?
Nadine Gogu: „Este important în primul rând pentru că un astfel de studiu oferă un tablou complex al situaţiei presei, care ne arată plusurile şi neajunsurile în cazul în care sunt depistate anumite carenţe pe anumite segmente. Datorită raportului respectiv şi media poate fi stimulată în cazul în care este vorba de carenţe ce ţin anume de activitatea media. Poate să facă ca viitorul raport să ajungă la situaţia mult mai bună. Şi autorităţile pot să se autosesizeze. În cazul în care nu o fac, îi sesizăm noi. Dar şi pentru consumatorul de media până la urmă tot este important să aibă acces la astfel de date, pentru că poate fi şi ăsta considerat un instrument de educaţia mediatică. Nu toţi consumatorii de media cunosc cum ar trebui să fie presa, căror exigenţe ar trebui să corespundă. Respectiv, atunci când are acces la astfel de documente, devine mult mai critic în gândire atunci când vizionează sau citeşte anumite ştiri.”
Europa Liberă: Cum la modul practic se constituie acel indice care este făcut cunoscut o dată la trei luni?
Nadine Gogu: „Am început proiectul anul trecut şi o dată la trei luni elaborăm indicele respectiv. Avem zece experţi, care reprezintă societatea civilă şi mass-media, dar şi experţi în legislaţia media care evaluează situaţia în baza unor chestionare. Sunt în total evaluaţi 55 de indicatori şi se acordă punctaj de la 0 la 30. În cazul în care situaţia este ideală, putem obţine un spor maxim de 1650. În cazul nostru, desigur că mai avem mult de lucru, chiar dacă noi suntem pe locul 2. Vroiam să zic că se atribuie un indice pe o scară de la 1 la 7, în funcţie de punctajele pe care o acumulează fiecare ţară. Poate să se întâmple ca într-un trimestru toate statele care sunt într-un parteneriat pot acumula punctaj suficient ca să i se atribuie un indice, ca de exemplu 6. Şi atunci tuturor li se va atribui acest indice. S-ar putea toate să aibă indicele 2, în cazul în care se întâmplă anumite probleme în domeniul presei.”
Europa Liberă: Care sunt cele mai grave probleme care prejudiciază presa, îi erodează puterea necesară de a fi utilă şi benefică publicului?
Nadine Gogu: „Noi, spre deosebire de alte state din Parteneriat nu stăm atât de rău, dar nici bine. Avem probleme şi acestea au fost constatate şi incluse în raportul de faţă. Una dintre principale carenţe pe care au menţionat-o experţii ar fi perseverarea de către parlamentari de a adopta proiectul de lege cu privire la modificarea Codului Audiovizualului, ce ceea ţine de transparenţa proprietăţii mass – media. Nu se cunosc proprietarii şi aceasta ar fi o problemă, deoarece accesul este limitat la informaţii pe anumite segmente. Jurnaliştii deseori reclamă astfel de probleme.
Apoi, întârzierea selectării membrilor Consiliului de Observatori de la difuzorul public de radio şi tv. Ar mai fi o problemă şi faptul că la postul de televiziune din Comrat, Găgăuzia, de mai mult timp nu se reuşeşte să fie ales directorul televiziunii. Şi desigur gradul mare de autocenzură în rândul jurnaliştilor. Monopolul statului asupra distribuţiei presei. Am menţionat şi faptul că există concentrare pe domeniul mass – media, care a devenit mai evidentă în ultimul timp. Era şi de aşteptat în condiţiile în care ne apropiem de campanie.Lucrul acesta va fi mult mai vizibil în campania electorală.”
Europa Liberă: Apropos de autocenzură, care bănuiesc că este mai puţin înţeleasă de cetăţeni, de consumatorii de media. Cum se manifestă şi de ce se manifestă această autocenzură s-ar întreba oricine? Te trezeşti dimineaţa şi din prea multă exigenţă faţă de tine sub aspect profesional începi a te autocenzura? Care e poveste până la urmă? Sau ajungem iarăşi la proprietari obscuri care dictează direct sau indirect politica editorială?
Nadine Gogu: „Până la urmă, jurnaliştii, atunci când sunt angajaţi, lucrând în anumite redacţii, ei ştiu foarte bine care este politica editorială. Respectiv, când merg la evenimente sau când decid dimineaţa ce subiect să abordeze, ei cunosc la ce surse să apeleze ca să facă ştirea respectivă. Aici apare autocenzura. Când merg la un eveniment şi se fac anumite declaraţii la o conferinţă de presă, declaraţii grave, la adresa anumitor politicieni, jurnalistul, prin autocenzură, decide ce parte din declaraţia respectivă să fie inclusă în ştire, şi ce parte să o omită. Până la urmă ajung şi la manipulare în felul ăsta, dar asta este datorită autocenzurii, pentru că el ştie că nu poate să apeleze la o sursă care nu va avea trecere în redacţie. Editorul poate să spună strict - nu avem nevoie de sursa respectivă, nu o vom include. Cunoaştem din anumite surse că în unele redacţii există aşa numitele „liste negre” ale experţilor din societatea civilă, analiştilor politici, economici care nu au acces la posturile de televiziune respective, pentru că vin cu alte poziţii, alte opinii.”
Europa Liberă: Republica Moldova rămâne în comparaţie cu alte ţări cea mai tolerantă faţă de propaganda nedisimulată, pe faţă a unor corporaţii mediatice străine. Încă mai sunt deschise polemicile despre ce e bine şi ce e rău în a limita sau nu tehnicile de spălare pe creier. Încă se mai discută dacă propaganda instituţionalizată poate fi încorporată în noţiunea de libertate de exprimare. În ce măsură credeţi că exemplul foarte relevant de propagandă care se revarsă asupra populaţiei, erodează însăşi credinţa într-o presă liberă?
Nadine Gogu: „Aici şi este problema. Şi am văzut lucrul acesta în ultimele luni, în special în contextul celor întâmplate în Ucraina. Când multe media ruse care sunt difuzate în Republica Moldova au recurs la propaganda. Dar problemă e, din păcate, că audienţa, consumatorii media nu întotdeauna îşi dau seama că e vorba de propagandă. Ei cred în ceea ce li se oferă, în ceea ce urmăresc pe ecrane. Autorităţile noastre vorbesc aici de o reglementare, CCA a încercat să facă ceva, doar că a lucrat cu jumătate de măsură, a monitorizat comportamentul unor posturi care sunt difuzate în Republica Moldova şi a aplicat anumite sancţiuni, după care nu a mai făcut nimic ca să urmărească dacă în continuare posturile respective se abat de la prevederile legale din Republica Moldova sau nu. Aici este problema. Consumatorul de media, unii care gândesc critic îşi dau seama că sunt manipulaţi şi li se serveşte propagandă pură pe ecrane, alţii mai puţin. De aceea ar trebui şi noi, ca societate civilă, dar şi alte instituţii să intervină mai dur.”
Europa Liberă: Dacă aţi face o listă de câteva urgenţe şi imperative pentru a consolida încrederea în presă, atât a profesioniştilor cât şi a consumatorilor de presă, ce aţi include în această listă?
Nadine Gogu: „În primul rând ar fi vorba de calitate, calitatea presei. Pentru că de ani de zile vorbim despre faptul că e nevoie ca presa să ofere conţinut de calitate. Mă refer în primul rând la ştiri obiective echidistante, echilibrate. În cazul în care ar exista condiţii economice propice pentru dezvoltarea lor, cred că ar fi posibil şi o calitate mai bună a ştirilor.
La noi e ca un cerc vicios. Avem anumite probleme care sunt interconectate, începi să rezolvi pe un anumit segment o anumită problemă şi apare alta, pe alt segment. Noi, ca societate civilă, încercăm prin anumite programe să susţinem presa, să oferim asistenţă, până la urmă jurnaliştii beneficiază de aceasta, învaţă cum să facă ştirea ca să fie de calitate. Şi atunci când merg în redacţie se ciocnesc de rezistenţă din partea redactorilor. Respectiv, continuăm să avem aceleaşi ştiri, mai puţin calitative. Acesta e cercul vicios.”
