Linkuri accesibilitate

Iurie Ciocan: „suntem parte a unui spațiu cultural şi banul joacă la noi, din păcate, un rol important în politică”


Interviul dimineții cu președintele Comisiei Electorale Centrale.

În Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentate din 30 noiembrie. Ce va fi inedit sau prin ce această perioadăva fi deosebită de altele? Se va alege în condiţii mai bune? Aceste şi alte întrebări în convorbirea cu preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

Europa Liberă: Dle Președinte, a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentate din 30 noiembrie. Va fi o perioadă electorală mai bună decât cele anterioare? Va fi una în care voința populară va avea condițiile să se regăsească într-un mod mai fidel în corpul de legiuitori sau va fi una obișnuită, fără prea multe deosebiri?

Iurie Ciocan: „De fiecare dată avem speranță spre mai bine. Noi încercăm și depunem străduință să realizăm proiecte mult mai frumoase, să realizăm obiectivele, inclusiv, trasate de dvs., dar în primul rând de Constituție și de Codul Electoral.”

Europa Liberă: Va fi ceva inedit, schimbări, noutăți?

Iurie Ciocan în studioul Europei Libere la Chișinău
Iurie Ciocan în studioul Europei Libere la Chișinău

Iurie Ciocan: „Vor fi multe lucruri interesante. Unele vizibile, altele mai puțin vizibile. De exemplu, noi pentru prima dată unificăm toată logistica, echipamentele electorale. Astfel, în toate birourile vor fi urne unificate de vot: de modele standardizate, din masă plastică de culoare fumurie, cabine pentru votarea secretă, la fel, standardizate. Vor fi utilizate sisteme informaționale, registre electronice ale alegătorilor, rețele electronice de transmitere a datelor. Vor fi lucruri interesante și noi.”

Europa Liberă: Veți prezida, dle Președinte, Asociația Oficialilor Electorali din Europa în perioada anilor 2014-2015, conform unei decizii luate în cadrul unei conferințe a acestei organizații. Ce trebuie să citim în aceasta decizie?

Iurie Ciocan: „Trebuie să citim și să știm că este un vot de încredere, în primul rând, dat țării noastre. Și exemplele pe care le-am arătat până în prezent, și ceea ce urmează să facem, trebuie să fie la un nivel foarte înalt, pentru ca toți colegii, inclusiv statele membre europene, să înțeleagă că și în Moldova există democrație.”

Europa Liberă: Registrul electronic - ce trebuie să ştim în acest sens? Întotdeauna au existat dubii în privinţa numărului adevărat al alegătorilor. Cum poate fi liniştit până şi cel mai suspicios reprezentant al opoziţiei de acum că cifrele sunt maximum apropiate de adevăr?

Iurie Ciocan: „Doar prin transparență, prin muncă de zi cu zi, prin contact cu partidele de opoziție, arătându-le ce facem, cum și pentru ce facem. În aceste condiții cred eu că vom reuși să fim cât mai aproape de doleanțele alegătorilor.

Ce aș sugera? Aș sugera alegătorilor noștri, cetățenilor Republici Moldova, să se îngrijească de actele lor de identitate. De câteva zile se discută că mai sunt cetățeni, posesori ai pașapoartelor sovietice, a căror valabilitate a scăzut în 1 septembrie. Ar fi bine [ca] acești cetățeni, atâta timp cât mai au 80 de zile până în ziua alegerilor, să-și schimbe aceste acte şi să obțină acte oficiale, cu care vor putea merge la votare.”

Europa Liberă: În față scepticilor sau tuturor celor care susțin că frauda este aproape regula în perioadele electorale, în această regiune, nu neapărat în Republica Moldova, care ar fi cea mai credibilă metodă de a demonstra că alegerile nu vor fi fraudate?

Iurie Ciocan: „Sceptici au fost, sunt și vor fi. Revin - munca noastră trebuie și este una transparentă. Cel care dorește să se informeze, cel care dorește să vadă, face acest lucru. Noi tindem să fim cât mai aproape de alegători. Oricum reproșuri vor fi, pentru că alegerile, până la urmă, sunt o competiție în care nu pot câștiga toți. Noi suntem pregătiți, inclusiv moral, pentru asemenea rezultate, pentru asemenea reproșuri.

Dar va atrag atenția că Republica Moldova are un statut de stat cu democrație electorală. La noi s-au schimbat Guverne, s-au schimbat președinți de stat în urma alegerilor, pe căi pașnice, în baza deciziei alegătorilor. Așa că noi am dat dovadă că suntem, totuși, un stat cu democrație electorală, indiferent de reproșurile care, probabil, fac parte dintr-o strategie politică.”

Europa Liberă: Diaspora e tot mai activă electoral. În acest sens, ce va fi nou în privinţa condiţiilor pentru concetăţenii din străinătate?

Iurie Ciocan: „În primul rând va crește numărul birourilor în afara țării. Dacă noi în ultimele alegeri am gestionat în afara țării 75 de birouri electorale, de această dată avem bugetaţi bani pentru 100 de birouri în afara țării. Cred eu că la începutul lunii viitoare vom deţine informații vizavi de unde și câte birouri vor fi deschise. Birourile în afara țării ne dorim să fie echipate în același fel ca și birourile din țară: cu urne, cabine, computere, conexiuni, sisteme informaționale de transmitere a rezultatelor etc. La fel, intrăm și cu traininguri pentru funcționarii electorali. În vara aceasta am avut o rundă de traininguri pentru angajații Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Încercăm să ne pregătim atât cu tehnica necesară, cât și cu oamenii, pentru ca alegerile, inclusiv peste hotare, să se petreacă la un nivel înalt.”

Europa Liberă: De ce, totuşi, nu votul electronic sau altceva ce ar asigura o participare cât mai largă a alegătorilor?

Iurie Ciocan: „Vă dau un răspuns cât se poate de simplu. Pentru că nu avem legi despre asta în Republica Moldova. Și noi, fiind un organ tehnic, implementăm în tocmai legislația.”

Europa Liberă: Legi nu avem?

Iurie Ciocan: „Legi pentru votarea la distanță sau prin intermediul unor sisteme electronice încă nu avem în Republica Moldova. Perspectiva unor asemenea legi cred că este, pentru că avem și un proiect de lege în Parlament ce ține de votarea prin poștă, prin plic. Dar inițiativele rămân inițiative.”

Europa Liberă: Partidele, alegerile şi banii. Este Republica Moldova în acest sens la un nivel al reglementărilor satisfăcător sau lucrurile se vor întâmpla „ca întotdeauna”, cum se exprima aforistic un fost demnitar rus?

Iurie Ciocan: „Noi nu suntem nici mai răi, nici mai buni dacă comparăm Republica Moldova cu statele din zona noastră geografică. Noi suntem parte a unui spațiu cultural şi banul joacă la noi, din păcate, un rol important în politică. Aș îndemna alegătorii să fie foarte atenți la ceea ce aud, la ceea ce văd, la ceea ce li se prezintă. Să aibă viziune critică.

Noi încercăm să reglementăm finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale dar, iarăși, în limita legislației pe care o avem disponibilă. Cunoașteți deja despre proiectele de legi, două la număr, din Parlament. Una din ele a fost adoptată în prima lectură și nu văd cum putem să le punem în aplicare. Acest domeniu cu certitudine necesită o reglementare mai largă, mă refer la domeniul finanțării.”

Europa Liberă: Ați fi preferat să intrăm în această campanie cu legislație nouă în ceea ce privește finanțarea partidelor?

Iurie Ciocan: „Ar fi fost bine. Pentru că proiectele privind finanțarea partidelor politice stau în Parlament mai bine de un an și jumătate.”

Europa Liberă: Potrivit datelor Ministerului Justiţiei, 42 de partide au actele în regulă şi pot participa la alegerile programate pentru sfârşitul lui noiembrie. Partidele care nu au fost înregistrate până la această dată de 15 septembrie nu vor putea participa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Unul dintre liderii de partid în intenţie, cu o campanie de afirmare destul de zgomotoasă până acum, a şi spus că îşi ia activiştii şi îi duce în alt partid, cu actele în regulă, pe care-l va folosi ca vehicul pentru a intra în Legislativ. Asemenea practici pot ridica vreun semn de întrebare?

Iurie Ciocan: „Un partid politic, cum ziceți dvs., cu actele în regulă, poate nominaliza în calitate de candidați la alegeri atât membrii săi de partid, cât și persoane fără apartenență la acest partid. O asemenea abordare este conform legii, depinde ce vor face acești politicieni. Noi avem reglementări și vizavi de blocurile electorale. Poate fi o nominalizare din partea unui partid sau din partea unui grup de partide, care pot să-și administreze de comun lista candidaților în alegeri.”

Europa Liberă: În acest caz era, totuși, vorba de o listă a partidului în care, cum spunea liderul respectiv, se vor găsi majoritatea reprezentaților partidului care nu a fost înregistrat din careva motive. Aici întrebarea firească care și-o pune fiecare alegător: cum un partid poate accepta liderii altui partid, pe ce bază, pe bază de generozitate?

Iurie Ciocan: „Iarăși, este decizia suverană a unui partid, se adoptă asemenea decizii în baza diferitor proceduri. Vedem chiar și în această perioadă de timp că procedurile pot fi diferite, inclusiv alegeri primare în interiorului unui partid, inclusiv conferințe teritoriale. Decizia aparține partidului. Sigur că aspectele morale pot fi cântărite doar de către alegători. Dar nu cred că dvs. ați încercat să sugerați ascultătorilor că nu s-a înregistrat un om anumit. Eu cred că această neînregistrare se datorează unor anumite carențe de procedură și omului care stă în spatele acestor carențe de proceduri oricum Constituția îi garantează dreptul de a fi ales. Cum v-am spus, poate fi nominalizat în calitate de candidat independent, poate fi nominalizat pe lista unui alt partid, nefiind membru al acelui partid. Asemenea practici noi am mai avut, deci pot fi create blocuri electorale.”

Europa Liberă: Deja sunt unele semne sau chiar evidenţe că în această campanie se va recurge şi la limbaj violent, şi la tehnici mai murdărele. Ce are menirea funcţională să stăvilească aşa ceva? Are CEC sau altă instituţie abilitatea sau competenţa de a sancţiona eficient comportamentul care sfidează orice limită etică?

Iurie Ciocan: „Aș îndemna și mass – media și societatea să aibă o viziunea mai largă asupra acestei probleme. Comisia Electoral Centrală nu poate să-și asume responsabilitatea pentru întreg spectrul problemelor care pot apărea în ziua alegerilor ori în perioada de pregătire pentru ziua alegerilor. În Republica Moldova sunt instituții consacrate în apărarea drepturilor omului, în apărarea ordinei publice, vorbesc de - poliție, procuratură, de diferite instituții de control financiar - CNA, Inspectoratul Fiscal. Toate aceste instituții colaborează cu organele electorale în perioada electorală. Atunci când avem nevoie de asistență, noi sesizăm aceste organe. Sigur că noi ne adjudecăm un rol mai important, inclusiv prin acel proiect de lege unde am cerut mai multe instrumente de control asupra partidelor. Dar astăzi avem ceea ce avem și, cred eu, dacă nu vor fi amendate normele solicitate de noi, dar a rămas foarte puțin timp. Noi vom face față și cu normele existente. Sigur că, cu mai multă străduință.

XS
SM
MD
LG