Linkuri accesibilitate

Ei au muncit! Ei s-au spetit! Ei au făurit!


Clasa muncitoare merge-n Paradis? Nu, în El Dorado!

Şi s-au pornit primele caravane electorale să cutreiere republica. Pînă la alegerile din noiembrie, mesagerii partinici vor tot coborî în popor, vor sta la sfat cu simplii muritori. De fapt, le vor înşira oamenilor tot soiul de promisiuni şi poveşti pentru a obţine sau a păstra puterea.

Laitmotivul acestor întîlniri cu alegătorii e acelaşi: NOI AM MUNCIT! NOI AM FĂURIT! ŞI VOM REALIZA ŞI MAI MULTE DACĂ NE VEŢI ALEGE!

O distinsă reprezentantă a unui partid conducător zicea deunăzi, la o întîlnire cu masele, că anume partidul ei a contribuit cel mai mult la facerea drumurilor. Declaraţia asta mi s-a părut bizară, căci şi liderul unui alt partid conducător a muncit parcă mult pentru aceeaşi cauză. La rigoare, s-ar putea constata că fără banii străinilor, sus-pomenita politiciană nici nu ar fi avut cu ce se lăuda. Şi, de fapt, nici nu e cazul încă să jubilăm: mai sînt suficiente drumuri de reparat şi de făcut. Înţeleg însă că într-o campanie electorală se exagerează, şi chiar se înşiră tot soiul de fantezii.

Reprezentanţii unui alt partid conducător ne dau de înţeles mereu că anume partidului lor trebuie să-i mulţumim frumos pentru integrarea europeană şi abolirea vizelor. Dar ce părere au oare celelalte partide conducătoare? Cu siguranţă, ele vor spune că şi lor le aparţine meritul cel mare. Eu mă întreb: e normal oare să susţinem că fără un partid oarecare nici un fel de integrare europeană nu e posibilă? Sau poate integrarea europeană e apanajul acestei formaţiuni?

Acum toţi ne vor declara că FAC-SE SPETESC-FĂURESC-PLĂNUIESC. Ei toţi au merite, au realizări, ei toţi fac ceva concret pentru oamenii simpli. Performanţele fiecăruia ar fi şi mai grandioase dacă alte forţe politice nu le-ar pune beţe-n roate. De ce însă nu se unesc şi nu făuresc împreună viitorul nostru luminos? Căci au acelaşi scop, nu?

Ei toţi făuresc, doar că mare lucru nu s-a făcut în ţara asta de la 1991 încoace. Am fost demult depăşiţi de ţările vecine. Corupţia şi evaziunea fiscală fac ravagii din zorii tranziţiei. Făuriţi în continuare şi lăudaţi-vă cu meritele voastre incontestabile! Vom fi în curînd în El Dorado!

XS
SM
MD
LG