Linkuri accesibilitate

Șuie Paparude


Cea mai underground mainstream trupă din România

Am pomenit de cîteva ori în trecut la microfonul Europei Libere de numele trupei Șuie Paparude.

M-am gândit deseori să scriu ceva despre ei la Dicționarul de sunete, dar am tot amânat, alte trupe mi-au ajuns la urechi, lista s-a tot lungit, iar Șuie au rămas la stadiul de proiect undeva la o margine a memoriei mele.

Pînă când o întîmplare deopotrivă amuzantă și emoționantă a scos Șuie Paparude din umbra memoriei și m-a făcut să scriu aici despre ei astăzi .

Zilele trecute, după vreo 13 ore de scris știri, de publicat articole pe pagina de internet a Europei Libere și de editat Turul de orizont al zilei, am ieșit să mă plimb pe malul Vltavei, aici la Praga.

La întoarcere, am intrat într-o crîșmă să beau o bere. O crîșmă de cartier, tipul acela obișnuit de bar mic, care arată mai mult ca o frizerie, unde obișnuiții locului o cunosc pe fata de la tejghea, și își pun muzica preferată la boxe.

Și aici, la boxe - Șuie Paparude. M-am apropiat, și l-am întrebat pe unul dintre ei cine cântă, prefăcîndu-mă că nu știu.

„To je klasika”, zice admirativ, și-mi explică că e o trupă de muzică electronică din România, de care a auzit acum cîțiva ani la recomandarea unui amic, și că toată gașca lui de prieteni e înnebunită după muzica asta.

Albumul Șuie Paparude pe care omul îl punea la boxe de pe mobilul lui era „E suflet în aparat”, din 2010.

Faptul că un om dintr-o crîșmă pragheză spune despre acest album la patru ani de la apariția lui că e unul „clasic”, adică e atît de bun încît are rangul de exemplaritate, e în opinia mea o performanță deloc de neglijat.

Șuie Paparude este cea mai underground mainstream (sau cea mai mainstream underground) trupă din România.

Cântă din 1993 și au lansat 9 albume. Din ea fac parte acum Mihai Dobre, Alexe Marius Andrei (pe numele lui de scenă Bean), Mihai „Michi” Câmpineanu, în trecut au făcut parte din ea DJ Vasile și Cezar Junkyard Stănciulescu, acesta din urmă a lansat în 2010 proiectul ROA, Rise Of Artificial, la care sper să pot reveni. Piesa se numește „Soundcheck”, și nu uitați: microfonul e suspect!

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG