Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Făclia”


Invitatul serii este Tudor Rusu, redactor-șef la săptămânalul „Făclia”.

„Şcolile naţionale aşteaptă să fie promulgat Codul educaţiei, aflat acum pe masa de lucru a preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Una din prevederile acestei importante legi considerate pe drept Constituţia şcolii, este formarea unei noi structuri în educaţie, numită Inspectorat şcolar naţional.

Pentru a prelua experienţa Europei, un grup de experţi moldoveni s-a deplasat în Republica Malta, o ţară mică din Mediterană. Despre această experienţă vorbeşte în Făclia profesorul Iurie Cristea, directorului Liceului Academiei de Ştiinţe. Subsemnatul, în editorialul tradiţional intitulat O picătură de cerneală, se întreabă dacă e bine sau rău ca la careul festiv din 1 septembrie să participe şi feţe bisericeşti. Tot aici Făclia îşi exprimă sprijinul său faţă de Ministerul Educaţiei care a anunţat că renunţă la vechea practică de a dicta şcolilor tematica pentru prima lecţie a anului şcolar.

„Făclia” publică de asemenea mai multe materiale şi reportaje de la deschiderea într-o atmosferă înălţătoare a noului an de studii.”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG