Linkuri accesibilitate

Plăcinta cu mere şi preţul integrării în UE


Cea mai mare plăcintă cu mere din Moldova, complexul turistic Vatra
Cea mai mare plăcintă cu mere din Moldova, complexul turistic Vatra

Istoricul şi publicistul Gheorghe Gojocaru, în dialog cu Vasile Botnaru, despre embargourile ruseşti, sprijinul guvernului şi asocierea la UE.

Gheorghe Cojocaru: „De ceva timp încoace, imediat după blocarea pieței agricole din Rusia, pomicultorii, în special, din partea de nord a Republicii Moldova trăiesc drame devastatoare adevărate: merele, care altă dată luau drumul spre debușeele din Est chiar de la fața locului, fiind o sursă sigură de venit, astăzi sunt mai curând o sursă generatoare de pierderi. Nu s-ar putea spune că autoritățile de vârf nu s-ar interesa de soarta pomicultorilor, ba, dimpotrivă, s-au depus eforturi pentru a găsi piețe alternative de desfacere, a demarat o campanie de achiziție a unor cantități de mere pentru școlile și grădinițele de copii, pentru armată. Mai mult decât atât, primul ministru Iurie Leancă s-a ținut de cuvânt și, în scopul sensibilizării opiniei publice, și în semn de solidaritate cu cei loviți de sancțiunile la produsele agricole, a copt cea mai mare plăcintă cu mere, servită la un festival de muzică populară...”

Europa Liberă: Acum veți fi de acord că aceasta dă bine la televizor, dar nu are efect imediat, cel puțin pomicultorilor la sigur nu le arde acum a muzică populară. Ce se va întâmpla până la urmă cu munca acestor oameni?

Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „Oamenii aceștia, dacă nu se vor găsi și alte mijloace pentru a le da o mână de ajutor în această situație atât de complicată, ar putea să se ruineze, iar pomicultura pe care o practică – să falimenteze și să dispară din sfera economiei naționale, după cum s-a întâmplat anterior și cu alte sectoare ale economiei. Sărăcia cruntă va lovi și în acești oameni, iar statul se va confrunta cu noi probleme sociale, pe care nu va avea cum să le rezolve.”

Europa Liberă: Promotorii Acordului de Asociere la Uniunea Europeană au tot spus că această nouă relație deschide oportunități pentru exportul de fructe și legume. De ce această producție de mere, în special, rămasă nesolicitată de ruși nu ia calea sigură spre Europa?

Gheorghe Cojocaru: „Pentru că, chiar dacă cetățeanul Republicii Moldova dă preferință merelor crescute aici, acestea nu răspund deocamdată criteriilor de calitate europene. Potrivit responsabililor de la Ministerul Agriculturii, pomicultura locală se apropie deja de tendinţele internaționale în ceea ce privește plantarea și recoltarea. Însă nu același lucru se poate spune și despre amplasarea produselor pe raft, nu se poate asigura, deocamdată, calibrarea şi dimensiunea omogenă a fructelor. Nu sunt suficiente echipamente pentru păstrarea și asigurarea acelorași calități ale produsului pe parcursului unui an întreg.”

Europa Liberă: Și atunci, în loc să se gândească cum să recupereze aceste standarde despre care vorbiți, mulți dintre agricultori preferă să acuze Europa de pierderea piețelor estice și aceasta imediat lovește și în actuala conduce pro-europeană. Ce e de făcut?

Gheorghe Cojocaru: „Și aceste acuzații sunt extrem de categorice, oamenii sunt revoltați la culme, cuțitul le-a ajuns la os și nu mai sunt receptivi la niciun fel de argumente. Poate, din punctul lor de vedere, au dreptate, ei nu vor să suporte acest preț al integrării în Europa, vor în altă parte, unde să-și vândă ca până acum merele. Numai că acest drum bătătorit duce în trecut, iar actualele autorități nu au suficiente mijloace pentru a asigura o reorientare economică mai puțin dureroasă. Mai rămâne de văzut dacă și alte segmente sociale sunt sau nu pregătite să suporte acest preț al integrării europene, pentru că devine tot mai clar că parcursul european al Republicii Moldova cere un preț și nu puține sacrificii…”

Previous Next

XS
SM
MD
LG