Linkuri accesibilitate

Ce este de făcut cu gruparea extremistă Statul Islamic?


Forțe de securitate irakiene și miliții șiite dau jos un stag al miltanților Statului Islamic, Amerli, Irak, 1 septembrie 2014.
Forțe de securitate irakiene și miliții șiite dau jos un stag al miltanților Statului Islamic, Amerli, Irak, 1 septembrie 2014.

Corespondența zilei de la Washington. .

Ministrul American al apararii Chuck Hagel a spus ca Statul Islamic (ISIS) e o grupare terorista mai periculoasa decit tot ceea ce am vazut pina acum.

Asta dă dimensiunea primejdiei.

ISIS are ambitii teritoriale care vizeaza actualul teritoriu al Israelului, Liban, Iodania, Irak, Siria si Kuweit.

Tot Hagel a spus ca ne putem astepta la orice din partea Statului Islamic. Care a fost pina acum riposta americana la valul de cruzime, care a inclus decapitarile celor doi ziaristi americani?

Circa 110 raiduri aeriene impotriva unor pozitii ISIS din Irak, cu un cost operational de circa 7.5 milioane de dolari, zilnic. Numai ca chiar Pentagonul recunoaste ca inaintarea ISIS, care controleaza circa o treime din Irak si Siria, nu va fi oprită doar cu raiduri aeriene.

O alta problema este ca localizarea raidurilor, pina acum doar in Irak, este si ea insuficienta pentru ca extremistii au inca refugiul din Siria.

O actiune in Siria este insa problematica pentru ca ar face din fortele americane un aliat de facto al regimului Bashar Assad, care si el doreste distrugerea ISIS.

Pina acum, opt tari au optat sa sprijine militar pe kurzii din Irak pentru a contracara Statul Islamic: Albania, Canada, Croatia, Danemarca, Franta, Germania, Italia si Marea Britanie. Seful statelor majore ale armatei americane, generalul Dempsey a spus ca sta de vorba cu oficialitati din tari europene adaugind „care sint mai amenintate decit noi, pe termen scurt”. Statele Unite incearca sa puna bazele unei coalitii impotriva ISIS.

Pentagonul a cerut Congresului 500 de milioane de dolari pentru echiparea fortelor moderate din Siria si ele o contra-pondere la Statul Islamic.

Presedintele Obama a fost aspru criticat pentru ca a spus in urma cu trei zile ca, deocamdata, nu are o strategie pentru ISIS.

La o zi dupa aceea si dupa decapitarea celui de-al doilea ziarist American, el a declarat ca obiectivul Americii este sa degradeze si distruga miscarea Statul Islamic, adaugind insa apoi ca se incearca reducerea capabilitatilor acesteia pina la dimensiuni, care sa poata fi controlate.

Se pare insa ca formularea a degrada si distruge se potriveste mai mult actualei stari de spirit din America.

XS
SM
MD
LG