Linkuri accesibilitate

Halldor LAXNESS, Sub gheţar


Islanda s-a făcut remarcată prin în-Nobel-area romancierului Halldor Laxness, în 1955, „pentru forţa epică vie prin care a reînnoit marea artă narativă a Islandei”.

Înainte de a ajunge în atenţia lumii întregi, odată cu izbucnirea vulcanului cu un nume de nepronunţat, Eyjafjallajökull, care a perturbat traficul aerian în toată Europa, Islanda s-a făcut remarcată prin în-Nobel-area romancierului Halldor Laxness, în 1955, „pentru forţa epică vie prin care a reînnoit marea artă narativă a Islandei”.

Greu de calificat, ca şi cum „insularitatea” geografică a limbii/autorului ar condiţiona-o pe cea literară, romanul Sub gheţar, Art, 2012, este o carte de luat la drum, de dorit unul dus-întors, căci abia la re-lectură ţi se arată întreaga-i frumuseţe, dacă nu cumva naraţiunea funcţionează ca o bandă a lui Moebius. Trimis să cerceteze „starea creştinismului pe gheţar”, un tânăr teolog se pomeneşte prins într-o lume pe cât de austeră la faţa locului – în condiţii de trai şi vieţuitoare –, pe atât de fabuloasă în istoriile spuse de cele câteva personaje – cantorul Tumi Jonsen, pastorul Jon Primus, dr. Godman Syngmann ş.a. –, majoritatea gravitând în jurul unei femei, Ua, în care, zice-se, s-ar întruchipa eternul feminin sau – rămânând în parohia lui Goethe – însăşi Mumele, căci sunt: „Întotdeauna curate. Nu le-a văzut nimeni mâncând, dar erau mereu sătule. Nu le-a văzut nimeni dormind, dar erau gata de orice, chiar şi la trei dimineaţa. N-au fost văzute citind vreo carte, dar n-au fost puse niciodată în încurcătură de nimeni, oricât de învăţat. Dar, şi mai ciudat, nu îmbătrânesc niciodată”. Ascultându-le, Empi (abreviere de la Emisarul episcopului) consemnează totul cu conştiinciozitate, doar că la un moment dat „începusem să mă tem că, în locul unui raport al acestei misiuni la Gheţar, le voi duce superiorilor mei din sud o carte de vise. Ba mai rău, cartea de vise ar trebui însoţită şi de una de interpretare a viselor” – lucru valabil şi în cazul romanului propriu-zis, despre care Susan Sontag scrie că „are o răceală bizară, fiind în acelaşi timp crud şi amuzant”.

Căci, nu-i aşa? „Timpurile moderne se spală pe dinţi seara, în loc să-şi spună rugăciunile”.

1 septembrie ’14

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG