Nici dacă ai încrucişa un roman de Dickens sau Stevenson cu O mie şi una de nopţi, tot n- ai obţine o creaţie mai funambulescă & de nedescris ca Sexul cireşilor, de Jeanette Winterson, Humanitas, 2009. Născută într-o familie de evanghelişti penticostali şi destinată unei cariere de misionariat, scriitoarea britanică pleacă la 15 ani de-acasă, lucrează ca să-şi poată plăti studiile, iar la 23 redactează primul său roman, Portocalele nu sunt fructe, alte opt (la care se adaugă şi un volum de proză scurtă, plus câteva cărţi pentru copii) venind într-un ritm susţinut. Mai multe premii, precum şi ordinul Ofiţer al Imperiului Britanic (2006), recompensează o carieră literară departe de a fi încheiată.
După ce găseşte un prunc într-un sac putred pe malul Tamisei, Femeia cu Câini îl botează Jordan – după numele Iordanului sfânt – şi-l creşte ca pe propriul ei fiu, fiind totodată conştientă că apa l-a adus, tot apa i-l va lua. Într-adevăr, acesta devine călător pe mări, după ce în copilărie s-a îndeletnicit cu construcţia machetelor de bărci, consultarea hărţilor stelare şi a manualelor de navigaţie. Ajungând un explorator renumit, îi aduce regelui Angliei un fruct exotic din Bermude, primul ananas văzut în Anglia, asta după ce în copilărie cea cărei îi spune mamă l-a dus să vadă o banană (în paranteză fie spus, „partitura” lui Jordon e marcată în carte prin imaginea stilizată a unui ananas, cea a mamei cu o banană). Între timp, Oliver Cromwell proclamă republica, Carol I Stuart este decapitat, iar o epidemie de ciumă devastează Londra. Ceea ce nu-l încurcă pe Jordan să-şi caute dansatoarea, întrezărită o singură dată, de care însă s-a îndrăgostit pe loc, şi astfel se pomeneşte prins la rându-i în Povestea celor douăsprezece domniţe dansatoare. Şi aşa, şi tot aşa: „Un bărbat sau o femeie, căzând în mreaja unor vise ce nu pot fi rostite, se trezeşte în faţa unei uşi săpate în perete. O deschide. În spatele acelei uşi se află viaţa aceea şi un bărbat sau o femeie care face parte din ea. (…) E adevărata sa casă şi dragostea sa”.
Cuvântul a fost rostit – „mreaja unor vise” –; ţin doar să precizez că personajele visează cu ochii deschişi, romanul însuşi fiind un ochean fermecat. Te priveşte dacă te laşi prins în mreajă!
