Linkuri accesibilitate

Primele livrări de gaze dintre România și Republica Moldova ar urma să aibă loc la începutul lunii septembrie (Mold-street.com)


Serafim Urechean vacandida din nou, în 2015, pentru funcția de edil al Chișinăului (Ziarulnaţional.md)

Noul portal Mold-street.com publică o ştire despre tariful care se va aplica la transportul de gaze din România în Republica Moldova prin gazoductul Iaşi - Ungheni care va fi inugurat oficial la sfârșitul acestei luni. Acesta va fi de circa 30 de ori mai mic decât în cazul statelor Uniunii Europene, potrivit unui ordin semnat de Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din România. Tariful anual pentru livrările de lungă durată va fi de 0,38 lei româneşti (circa 1,6 lei moldoveneşti) pentru circa 95 de metri cubi de gaze, arată portalul care precizează că „primele livrări de gaze dintre România și Republica Moldova ar urma să aibă loc la începutul lunii septembrie.

Site-ul publicaţiei „Adevărul” informează că pensionarii au început să primească pensile care au devenit mai mari începând cu 1 iulie. Suma suportului financiar de stat pentru pensionari a fost dublată şi a fost extinsă lista categoriilor de beneficiari ai acestui tip de prestaţie. Suportul financiar se acordă tuturor beneficiarilor de pensii a căror mărime nu depăşeşte 1.500 de lei. Astfel, această şi numai acestă categorie de pensionari va primi în loc de 50 de lei -100, în loc de 60 de lei - 120 şi în loc de 90 – 180 de lei suport la pensie.

O ştire de pe Ziarulnaţional.md anunţă intenţia fostului primar al municipiului Chișinău, actual președintele al Curţii de Conturi, Serafim Urechean, de a candida din nou, în 2015, pentru funcția de edil al capitalei. Urechean a fost în fruntea Chișinăului în perioada 1993-2005. Într-un interviu recent, preşedintele CC a spus că le-a promis locuitorilor capitalei că „atunci când lucrurile se vor înrăutăți, va reveni în funcția de primar”. Fostul edil e nemulțumit de activitatea actualului primar şi spune că are planuri grandioase în ceea ce priveşte capital republicii Moldova.

Comentariul lui Vasile Gârneţ din Ziarul naţional.md este întitulat “Sfârșitul istoriei într-o singură țară”. “Am citit în ultima jumătate de an mai multe declarații, emoționante și dramatice, ale unor intelectuali ruși - scriitori, ziariști, actori, muzicieni… - prin care se despărțeau de propria lor țară”, scrie Vasile Gârneţ citând câteva dintre aceste declaraţii: „Mi-e rușine că sunt rus.”, “Dragi frați ucraineni – iertați-ne!”, “Țara mea este bolnavă de o ignoranță agresivă, de naționalism și megalomanie imperială” etc…Asemenea mărturisiri curajoase comportă un risc real într-o țară în care popularitatea lui Putin este enormă – peste 80%, scrie Gârneţ. “Tonul mai prudent, resemnat, poate părea o încercare de a salva aparențele, de a pune în balanță, ca o fatalitate, măreția și crima. Dar nu poți, nu ai dreptul să ceri ca toți să fie martiri, să se jertfească sau măcar să sufere pentru o idee. Numai Valeria Novodvorskaia, dintre intelectualii ruși, spunea că își dorește o Rusie de dimensiuni normale, nu cu un teritoriu atât de imens, „nesimțit”, pe care-l batjocorește prin proastă administrare, o Rusie pașnică, „fără misiune”, care să nu răspândească groază în jurul său”, îşi încheie gândul editorialistul de la Ziarul Naţional.

XS
SM
MD
LG