Linkuri accesibilitate

Lista documentelor de identitate cu care se poate intra în Republica Moldova


Interviu cu Dumitru Datco, specialistul principal al Direcţiei Generale Control al Frontierei din cadrul Poliţiei de Frontieră.

Guvernul a aprobat recent o listă a documentelor cu care se poate intra în Republica Moldova, documente de călătorie emise de alte ţări şi entităţi teritoriale, dar şi de organizaţii internaţionale. Potrivit declaraţiei de guvern, lista ar urma să ușureze munca grănicerilor, să „asigure securitatea frontierelor” şi să “ofere servcii de calitate “ celor care vin în Moldova. Alla Ceapai a stat de vorbă cu Dumitru Datco, specialistul principal al Direcţiei Generale Control al Frontierei din cadrul Poliţiei de Frontieră.

Europa Liberă: Ce aduce nou acest document?

Dumitru Datco: „Acest document este făcut în conformitate cu legea privind resortisanții statelor terţe care au obligaţia deţinerii unei vize şi resortisanţii statelor terţe care sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova. Această lege, anume art. 7 prevede că documentele de călătorie acceptate pentru traversarea frontierei de stat vor fi aprobate de către Guvern şi anume vor fi descrise lista statelor şi documentele care nemijlocit sunt eliberate pentru a traversa hotarele şi a Republicii Moldova, şi a altor state. Totodată, în conformitate cu hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Planului naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2013 este prevăzut punctul nr. 65 în conformitate cu decizia Parlamentului European care prevede lista documentelor de călătorie care conferă titularului dreptul de trecere a frontierelor externe. Adică hotărârea Guvernului respectivă este aprobată şi ajustată în conformitate cu legislaţia UE. Ea va permite poliţiştilor de frontieră la intrarea în Republica Moldova să stabilească acea listă de documente care permit intrarea în RM. Poliţiştii de frontieră vor deţine informaţia atât şi specimenul actelor de călătorie, care va fi solicitat de către Ministerul de Externe, şi vom avea mostra pentru compararea unor particularităţi de protecţie a acestor documente.”

Europa Liberă: Înţeleg că e o facilitare în activitatea Poliţiei de Frontieră. Dar cum se făcea înainte, până la adoptarea acestui document? Existau careva dificultăţi?

Dumitru Datco: „Până acum Poliţia de Frontieră se folosea de bazele de date naţionale şi internaţionale. În cadrul Departamentului poliţiei de frontieră o direcţie specializată oferă posibilitatea de comparat actul de călătorie prezentat la control cu actul de călătorie eliberat de un stat. Prin intermediul unor surse cât închis, atât şi deschise poliţistul de frontieră a avut posibilitatea să compare unele documente sau să infirme/confirme unele suspiciuni apărute în cadrul unui control de frontieră. La moment, în baza acestei hotărâri a Guvernului, o să fie posibilitatea de găsit documentul eliberat de către un stat şi în baza specimenelor acestor acte de comparat este el veridic, valabil, nu este falsificat.”

Europa Liberă: Pentru cetăţeanul străin care vine în Republica Moldova ceva se schimbă esenţial?

Dumitru Datco: „În momentul de față condiţiile de intrare în Republica Moldova rămân aceleaşi. Nu au avut loc schimbări. În linii generale, cetăţeanul străin trebuie să posede un act de călătorie valabil, la nevoie viza - dacă acordurile bilaterale dintre state nu prevăd altfel şi să justifice scopul călătoriei, adică unde se va afla şi nemijlocit perioada aflării în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Într-un comunicat al Guvernului se precizează că acest document vine în contextul liberalizării regimului de vize. Să înţelegem că e vorba nemijlocit de armonizarea legislaţiei naţionale la cea europeană?

Dumitru Datco: „Acesta este încă un pas spre integrarea în Uniunea Europeană, menţinerea parcursului european şi spre ajustarea legislaţiei naţionale.”

Europa Liberă: În acelaşi comunicat al Guvernului se menţionează că acest document va asigura securitatea frontierelor Republicii Moldova, contribuind în special la prevenirea și combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere. La modul practic cum va fi asigurată securizarea frontierelor?

Dumitru Datco: „Evident că această listă va acorda un ajutor poliţistului de frontieră în vederea depistării documentului care a fost prezentat la control, de exemplu, a cetăţeanului din Afganistan, poliţistul de frontieră va putea vizualiza ce documente sunt eliberate de către acest stat şi cu ajutorul specimenului actului de călătorie va putea compara particularităţile de protecţie a acestui document. Acest fapt esenţial va spori activitatea polițistului de frontieră. Totodată, va permite lichidarea unor canale de migraţiune ilegală prin folosirea documentelor false, cât şi prin folosirea documentelor care aparţin altor persoane.”

XS
SM
MD
LG