Maidanul, piața centrală din Kiev, a fost curățat ieri, duminică, de baricade, corturi și de ultimele resturi ale marilor manifestații din iarnă.
In timpul săptămânii, avuseseră loc ciocniri foarte violente între manifestanți și forțele de ordine care căutau să curețe piața.
Primarul Vitali Kliciko, el însuși un fost erou al Maidanului, care promisese că nu va folosi forța pentru a-i trimite acasă pe ultimii manifestanți, a reușit să îi convingă lăsând acolo doar câteva corturi. Acum că povestea s-a încheiat, nu este lipsit de interes să vedem de unde vine termenul de „maidan" și în ce fel el e revelator pentru o anumită cultură urbanistică
Maidan e piaţa centrală din Kiev, termenul venind din turcă (prin tătarii din Crimeea). Termenul e foarte răspândit, preluat de limbile cele mai diverse, însă româna (cea din România, nu însă şi în Republica Moldova) e singura limbă în care maidan a luat un sens depreciativ.
Venit din turcă, meydan a intrat în toate limbile care au avut de-a face cu Imperiul Otoman, inclusiv aşadar în Ucraina, care a fost în contact cu tătarii din Crimeea. În turcă și în tătară, însă, termenul vine din persană şi arabă. Termenul persan care desemnează o piaţă vine la rândul lui din arabă, unde medina înseamnă pur şi simplu oraş. Araba însăşi luase medina din siriacă şi ebraică, în ebraica modernă medina desemnând statul, Medinat Israel. În arabă, de asemenea, e numele oraşului prin excelenţă în care se refugiase Mahomed: Medina.
Este vorba, în orice caz, de un termen care trimite la un urbanism avansat, iar în majoritatea limbilor, afară de arabă şi ebraică, maidan desemnează o piaţă pietruită, un loc central.
Doar în română maidan e practic un teren viran şi nepietruit prin definiţie. La Kiev este piaţa centrală a capitalei; la români maidan însă e doar un teren abandonat. Ca și mahala, care în toate limbile influențate de turcă desemnează doar un cartier, o diviziune administrativă a unui oraș, pe când în română e locul umil și încă neurbanizat în care trăiesc sărăntocii urbei, maidan ne trimite la două noţiuni diferite de istorie a urbanismului. Nu ar trebui să ne mirăm: străzile din Bucureşti erau în trecut atât de noroioase, şuvoaie mocirloase acoperite cu scânduri, încât au fost numite… poduri: Podul Mogoşoaiei, de pildă (Calea Victoriei de azi).
