Ucraina și drama avionului malayesian prăbușit în estul acestei țări, cu aproape 300 de victime nu se află pe agenda societății civice din România. Partea cea mai activă a acesteia este concentrată asupra problemelor corupției și a derapajelor puterii, cu toate că nici aceste chestiuni nu mai sunt de mare interes pentru organizațiile neguvernamentale.
Cu puține excepții, aceste organizații din România au abandontat monitorizarea criteriilor democratice și a riscurilor interne sau externe. Dintr-un anumit punct de vedere a apărut o normalizare a acestei „pieți” și o lărgire a ei către societate, răspunzând golurilor neacoperite de politici publice în sănătate, ecologie, educație și alte domenii pentru care sunt deschise fondurile Uniunii Europene.
Bruxelles-ul pleacă de la premisa că România a îndeplinit deja criteriile democratice atunci când a început procesul de aderare la Uniunea Europeană, cu 15 ani în urmă și nu a mai oferit fonduri în această direcție după integrarea propriu zisă din 2007.
În același timp, deficiențele instituționale și ieșirile de pe traiectoria corectă au fost înțelese la Bruxelles în 2012 când socialiștii și liberalii au încercat demiterea în forță a președintelui Traian Băsescu. De asemenea, dificultățile presei independente și funcționarea trusturilor autohtone după interese propagandistice, finanțate din surse politice sunt cunoscute în capitala europeană, ceea ce nu înseamnă, însă, că banii prevăzuți pentru societatea civilă s-ar realoca în funcție de aceste necesități.
Organizațiile neguvernamentale, care se încăpățânează să supravegheze procesul democratic, independența justiției și presa, găsesc tot mai greu sponsori, dar continuă să furnizeze analize serioase sau critici pe măsură când este nevoie. Expert Forum, Societatea Academică Română, Freedom House, Societatea Timișoara, dar și altele continuă să fie prezente în acest peisaj complicat de o competiție politică tot mai acerbă, dar interesul lor pentru ceea ce se întâmplă în jurul țării este, deocamdată, destul de limitat.
Organizațiile neguvernamentale românești se conformează pe de o parte cerințelor sponsorilor și pe de altă parte trendurilor interne, care în mod tradițional, cu puține excepții, sunt dezinteresate de diplomație și chiar de politicile de vecinătate. Așa se face că destabilizarea Ucrainei, țară care are o graniță comună cu România de aproape 700 de kilometri, deși este un subiect la zi e aproape ignorat de societatea civilă și de clasa politică.
