Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Economist”


Invitata serii este Natalia Ciuvaga de la săptămânalul „Economist”.

„În numărul de miercuri, Economist publică un material în care explică ce le oferă celor patru oraşe sortite să devină municipii noul statut?

Deşi nu există un cadru legal ce fixează criterii clare de schimbare a statutului unei localităţi, după lungi dezbateri, Parlamentul a adoptat luni, în prima lectură, proiectul de modificare a Legii cu privire la organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Astfel, oraşele Orhei, Cahul, Soroca şi Ungheni vor deveni municipii. Mai mult, în cadrul şedinţei au parvenit amendamente prin care s-a solicitat includerea în lista municipiilor a încă două oraşe – Edineţ şi Hânceşti. Includerea acestora însă va fi examinată în timpul votării legii în lectura a doua.

Tot în numărul de mâine veţi citi un material semnat de redactorul-şef Ion Chişlea în care lămureşte ce stă de fapt în spatele ofensivei companiei Orhei-Vit asupra industriei zahărului?

După două luni de confruntare între producătorii de zahăr şi cei de conserve pe marginea subiectului liberalizării pieţei zahărului, cu implicarea asociaţiilor de ramură şi însoţită de o agresivă campanie mediatică, mai ales din partea producătorilor de conserve, a devenit, practic, clar, că este vorba despre conflictul dintre două companii, care sunt şi liderii informali ai celor două comunităţi de producători, Sudzucker Moldova şi Orhei-Vit. Prima o acuză pe cealaltă că urmăreşte distrugerea industriei zahărului prin liberalizarea pieţei şi accesul zahărului din trestie. Deşi Orhei-Vit neagă vehement acest lucru, comportamentul său din ultimii ani în relaţiile cu partenerii şi autorităţile îi conferă prea puţină credibilitate.

„Înainte să cucerim pieţele europene trebuie să recucerim rafturile magazinelor moldoveneşti”, este titlul unui alt material pe care îl găsiţi în pagina patru.

După ce fratele mai mare ne-a arătat prietenia punând sub embargo fructele moldoveneşti, de rând cu conservele de fructe şi legume, Guvernul de la Chişinău le-a promis agricultorilor ajutor pentru a-şi croi drum spre debuşeurile europene. Ne ambiţionăm să îi cucerim pe europeni cu produsele noastre uitând că acestea nu se consumă suficient la noi acasă, rafturile supermarketurilor fiind dominate fără drept de apel de mărfurile de import.”

XS
SM
MD
LG