Linkuri accesibilitate

Tensiune crescîndă pe plan militar între Rusia și Ucraina


Un vehicul blindat sidtrus în luptele din apropierea aeroportului Luhansk
Un vehicul blindat sidtrus în luptele din apropierea aeroportului Luhansk

Petro Poroșenko: „În ultimele trei zile, un nou sistem de rachete rusesc a fost folosit împotriva forțelor armate ale Ucrainei”.

Ucraina spune că Rusia ar concentra din nou forțe la graniță. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a formulat acuzații proaspete despre implicarea Rusiei în luptele din estul Ucrainei și a cerut propriei armate să-și schimbe tactica pentru a apăra mai bine frontiera.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, le-a spus șefilor forțelor armate și de securitate că trupele guvernamentale ucrainene trebuie să facă schimbări tactice, așa încât să întărească apărarea frontierei și să-i protejeze mai bine pe locuitorii de la graniță.

Într-o declarație publicată pe site-ul administrației prezidențiale după discuții la Consiliul Național de Securitate, Poroșenko mai spune că „se confirmă informațiile despre participarea ofițerilor armatei ruse la luptele împotriva forțelor ucrainene”. „În ultimele trei zile, un nou sistem de rachete rusesc a fost folosit împotriva forțelor armate ale Ucrainei”, a spus președintele.

Declarația survine în urma amenințărilor rusești de duminică. Rusia a acuzat forțele guvernamentale ucrainene de bombardarea teritoriul rus și uciderea unui bărbat în localitatea Donețk, de partea rusă a frontierei. Moscova a amenințat Ucraina că va avea de suportat ”consecințe ireversibile”.

Cotidianul rus „Kommersant" a scris astăzi, citând surse de la Kremlin, că Moscova examinează posibilitatea unor „atacuri de răspuns țintite” împotriva Ucrainei, în urma bombardamentului pe teritoriul rus.

La Kiev, Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Andri Lîsenko, a respins acuzațiile. El a sugerat într-o declarație făcută jurnaliștilor că bombardamentul putea fi orchestrat de separatiștii pro-ruși în speranța să provoace o intervenție a Moscovei de partea lor.

„Informația că militarii ucraineni ar fi tras este absolut mincinoasă. Ea nu corespunde realității. Avem multe exemple când teroriștii recurg la bombardamente provocatoare, inclusiv asupra teritoriului rus, iar pe urmă acuză forțele ucrainene”.

Acuzațiile lui Lîsenko au fost respinse și ele de către separatiștii pro-ruși.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Kiev le-a mai spus astăzi jurnaliștilor la Kiev că insurgenții ajutați de „mercenari” ruși poartă lupte contra grănicerilor ucraineni într-o încercare să treacă blindate rusești peste frontieră.

Potrivit lui Lîsenko, unul din aceste atacuri asupra grănicerilor ucraineni ar fi avut loc în orele dimineții în apropiere de localitatea Diakove. „În ultimele 24 de ore, a fost observată trecerea peste graniță la punctele Sumî și Luhansk a unităților și tehnicii militare. Federația Rusă continuă să concentreze trupe la graniță. Aceasta arată că partea rusă a pornit pe calea escaladării conflictului”, a declarat Lîsenko.

Armata ucraineană a spus că forțele guvernamentale sprijinite de aviație au spart în cursul zilei blocada instituită de rebeli la aeroportul Luhansk.

Potrivit militarilor ucraineni, atacurile aeriene au cauzat pierderi grele în rândurile separatiștilor pro-ruși, distrugând inclusiv un convoi de vehicule armate și camioane care le-ar fi adus întăriri din Rusia. Dar forțele guvernamentale au spus că au suferit și ele pierderi. În jurul amiezii, au pierdut contactul cu un avion militar de transport An-26 în apropiere de Luhansk.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG