Linkuri accesibilitate

John Scofield


„Am început cu jazz-rock acum 40 de ani și cel mai tare lucru la muzica asta este că încă evoluează.”

Duminică 6 iulie 2014 a concertat la București, în ultima seară a excelentului Bucharest Jazz Festival ghitaristul american John Scofield, acompaniat de trupa sa Überjam 2, alcătuită din Avi Bortnick (chitară armonie și samplere), Andy Hess (bass) șiTerence Higgins (tobe).

John Scofield e considerat unul dintre cei trei mari ghitariști de jazz conteporani alături de Pat Metheney și Bill Frissell (desi eu personal l-aș înlocui în această formulă pe Metheney cu Marc Ribot).

Într-o carieră de peste 40 de ani, Scofield a înregistrat peste 30 de albume și a cântat alături de interpreți legendari de jazz, cum ar fi între mulți alții Miles Davis, Gery Mulligan, Chet Baker și Charles Mingus.

Dar ce cântă John Scofield? Aflăm de la el însuși. Pagina de internet Bucharest Jazz Festival, publică un citat din cele spuse de muzicianul american despre actuala sa trupă Überjam 2, citez: „Uberjam deux este unul dintre stilurile cu care mă simt cel mai bine. Am început cu jazz-rock acum 40 de ani și cel mai tare lucru la muzica asta este că încă evoluează. Am fost interesat de combinarea jazzului cu alte forme ritmice de când m-am apucat de muzică. Am fost stimulat în această de direcție de colaborarea mea cu Miles Davis, printre alții. Fac parte din generația fusion! Dacă ar trebui să aplic un „concept” grupului meu, acela ar fi de explorare a diverselor forme de muzică cu groove. Ajungem la funk, afro beat, reggae, muzică house, R&B, și o grămadă de alte lucruri, care se află între granițe. Iubesc să improvizez în afara și înăuntrul acestei muzici, cât și faptul că o fac alături de unii dintre cei mai buni muzicieni din ziua de azi”, spune John Scofield. Iar noi ascultăm acum „I Brake 4 Monster Booty”, de pe albumul „Überjam”, din 2002.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG